România devine atractivă pentru Germania în domeniul politicii externe

„România are o poziţie geostrategică-cheie în această parte a lumii – care nu ne aparţine – şi acţionează cu simţ de răspundere în relaţiile cu ţările vecine”, a spus duminică ambasadorul german. „Vrem să sprijinim această atitudine, care să ducă la o mai bună înţelegere a acestei părţi a lumii”, a explicat Andreas von Mettenheim.

El a recunoscut că în trecut Germania „a cam neglijat” România din acest punct de vedere, al politicii externe, dar a precizat că anul acesta a „redescoperit-o”.

Andreas von Mettenheiam a amintit de pleiada de oficiali germani care au venit anul acesta la Bucureşti, totul culminând cu vizita din octombrie a cancelarului Angela Merkel şi a făcut observaţia că „nicio altă ţară vecină nu se poate lăuda” cu un asemenea interes german la nivel diplomatic.

Ambasadorul a subliniat că România este un partener stabil în UE şi NATO, ceea ce îi oferă ţării noastre o imagine mai bună decât se crede, la nivel comun, în România.

Percepută în general de observatori drept „cea mai prorusă” ţară din UE, Germania a avut anul acesta, prin cancelarul Angela Merkel, iniţiativa surprinzătoare de a propune preşedintelui Dmitri Medvedev o reglementare a conflictului transnistrean, cel mai apropiat de graniţele UE şi considerat ca având potenţialul cel mai mare de rezolvare dintre toate celelalte conflicte îngheţate ale fostului spaţiu sovietic.

Ambasadorul Andreas von Mettenheim a spus însă în emisiunea „După 20 de ani”, difuzată duminică de Pro TV, că trebuie să se renunţe la „această gândire a zonelor de influenţă”, care ar fi împărţite între marile puteri. Rusia şi Germania şi-au împărţit Europa, însă aceasta s-a întâmplat în secolul trecut, a explicat ambasadorul.

„Este prea scump să cucerim acum România, nu ne mai permitem, cu o armată ultratehnologizată”, a răspuns în glumă ambasadorul, la un moment dat, în reacţie la un îndemn venit din partea unui telespectator, care cerea Germaniei să cucerească România.

Întrebat dacă vede posibilă o viitoare unire a R. Moldova cu România, după modelul celor două Germanii, Andreas von Mettenheim a subliniat că cele două situaţii nu sunt comparabile, iar „lucrurile sunt mai o complicate”. El a sugerat că răspunsul posibil ar putea veni prin integrarea R. Moldova în UE, fie că acest lucru se va întâmpla după 10 sau 20 de ani. Aderarea R. Moldova nu este însă deocamdată pe ordinea de zi, a precizat Andreas von Mettenheim. Ambasadorul a spus că Berlinul priveşte pozitiv evoluţiile pe plan intern din R. Moldova şi a adăugat că speră ca situaţia să se păstreze şi după alegerile din 28 noiembrie.

Întrebat dacă mai vede posibilă o criză a gazelor, diplomatul a vorbit şi despre dependenţa energetică a Germaniei de Rusia, subliniind că este destul de mare (aproape 40%) şi de aceea Berlinul susţine „diversificarea ofertanţilor”, inclusiv prin proiectul Nabucco.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed