România rămâne la rating „B”

România este foarte legată de Europa, iar avansul economiei Romîniei este slab şi se menţin provocări structurale şi politice, a explicat Yves Zlotowski, economistul-şef al grupului Coface la Conferinţa de Risc de ţară care se desfăşoară la Paris. Pe de altă parte el a arătat că Romînia este o ţară cu potenţial foarte mare.

 

„Una dintre problemele Europei este creşterea economică slabă. Iar redresarea economiilor europene va fi slabă din cauza procesului de deleveraging. Privind evoluţia la nivel sectorial există încă multe domenii cu risc foarte mare. Există multe veşti bune pentru economiile dezvoltate. În ceea ce priveşte China sunt îngrijorări legate de încetinirea economiei”.

 

Coface estimează o creştere economică de 3% în 2014 la nivel mondial faţă de 2,4% în 2013. Dar, economiile ţărilor emergente ar urma să avanseze cu 4,7% după ce anul trecut creşterea a fost de 4,3%.

 

Coface este activă pe piaţa asigurărilor de credit, iar în fiecare trimestru publică evaluările de risc de ţară pentru 157 de ţări, pe caza informaţiilor despre comportamentul de plată al firmelor.

 

Ratingurile Coface măsoară nivelul mediu al incidentelor de neplată înregistrate de companii într-o anumită ţară în contextul tranzacţiilor sale comerciale pe termen scurt. Evaluările nu fac referire la datoria suverană, iar pentru a determina riscul de ţară Coface combină perspectivele economice şi politice ale ţării respective, experienţa de plată Coface şi evaluarea mediului de afaceri. Evaluările se întind pe o scală de şapte niveluri, respectiv A1, A2, A3, A4, B, C şi D.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed