S-a dovedit! Avem cei mai PERICULOȘI bani din lume

La cea de-a 29-a ediţie a premiilor Ig Nobel, care recompensează cele mai trăznite cercetări ştiinţifice, a câştigat un studiu care demonstrează că bancnotele româneşti răspândesc printre cele mai multe infecții microbiene.

 

Anul acesta, premiul pentru economie a fost acordat unor cercetători olandezi, Habip Gedik, Timothy A. Voss şi Andreas Voss, care au demonstrat că banii de hârtie pot răspândi cele mai multe infecţii microbiene, iar printre cele mai periculoase sunt bancnotele româneşti.

 

Potrivit studiului realizat în 2013, în laboratorul Canisius Wilhelmina Ziekenhuis din Olanda, dintre toate valutele testate – euro, dolar american şi canadian, lei, dirhami marocani şi rupii indiene – bancnotele româneşti răspândesc printre cele mai multe infecții microbiene. Motivul ar fi că leii noştri au structura din polimeri.

 

„Pentru că trec din mână în mână, banii se pot contamina foarte uşor și pot juca un rol foarte important în transmiterea microorganismelor de la o persoană la alta. Pentru a testa această ipoteză, bancnote din întreaga lume au fost contaminate în mod deliberat cu tulpini de stafilococ auriu şi Escherichia coli. Leul românesc a fost singurul care a transferat două dintre tulpinile bacteriene, iar asta pentru că are structura din polimeri”, au scris autorii studiului în 2013.

 

Drept urmare, cercetătorii olandezi sfătuiesc oamenii să evite contactul cu aceste bancnote şi să se bazeze, mai ales, „pe metode de plată fără numerar”.

 

 

Articolul integral pe OBSERVATOR.TV

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed