SUBVENȚIONAREA BOGAȚILOR! Căldură ieftină doar pentru unii

De ce este important Guvernul a amânat recent cu 2 ani, până la 1 aprilie 2021, intrarea în vigoare a Legii privind venitul minim de incluziune, care ar fi trebuit să fie aplicată de la 1 aprilie 2019 și prin care, printre altele, este modificat radical sistemul de acordare a subvențiilor pentru încălzirea locuințelor. Executivul a motivat că, pentru aplicarea legii, este nevoie mai întâi de punerea pe picioare a Sistemului național informatic al asistenței sociale, autoritățile locale neavând deocamdată capacitatea de a prelucra informatic datele privind solicitanții de ajutoare. Asta înseamnă că actualul sistem de subvenționare generalizată a căldurii pentru populație va mai putea fi aplicat încă 3 ierni, cu tot cu cea care vine acum, adică până în sezonul rece 2020-2021 inclusiv.

Și mai important 2021 este anul în care, potrivit legislației în vigoare, urmează să fie liberalizat complet și prețul final de furnizare a gazelor naturale către consumatorii casnici. În prezent, acesta este încă aprobat de către ANRE pentru clienții din piața reglementată, Autoritatea fiind cea care decide ce costuri ale furnizorilor recunoaște în tarif și în ce măsură. În același an ar urma să expire și ajutorul de stat pentru unele dintre centralele care produc concomitent energie termică, și electrică, în cogenerare de înaltă eficiență, și care alimentează sistemele centralizate de încălzire a populației de tip RADET, constând într-o contribuție plătită pe facturi de toți consumatorii de electricitate din România, Guvernul cautând în prezent o soluție pentru a continua să subvenționeze aceste centrale.

 

Articolul integral pe PROFIT.RO

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed