Trei milioane de euro pe lună pentru fosta soţie a lui Berlusconi, în urma partajului

Sentinţa Tribunalului din Milano în procesul de partaj Berlusconi-Lara a fost dată, în mare secret, chiar în prima zi de Crăciun. Presa italiană a aflat-o abia vineri. Indemnizaţia anuală de 36 de milioane de euro a fost decisă conform criteriilor fixate de Articolul 156 al Codului Civil italian, care prevede menţinerea unui nivel de trai similar celui din timpul căsătoriei. Cei doi foşti soţi au renunţat să mai solicite „daune morale pentru vinovăţie”.

 

Veronica Lario, 56 de ani, a intentat divorţ de Silvio Berlusconi în mai 2009, după 19 ani de căsătorie şi după o serie de aventuri extraconjugale ale liderului politic italian care au culminat cu participarea acestuia la petrecerea de majorat a adolescentei Noemi Letizia. Iniţial, Veronica Lario ceruse o indemnizaţie de 43 de milioane de euro pe an, iar avocaţii lui Belusconi propuseseră 3,6 milioane de euro. Judecătorii au decis ca Lario să primească aproximativ trei milioane de euro pe lună, în total 36 de milioane de euro pe an.

 

Presa notează că partajul nu va afecta în niciun fel acţiunile deţinute de Berlusconi în companiile familiei, nici raportul dintre cotele celo doi copii din prima căsătorie a politicianului şi cele ale celor treu copii rezultaţi din căsătoria cu Veronica. Ziarele mai scriu că nu ar fi imposibil ca Silvio Berlusconi, în vârstă de 76 de ani, să se căsătorească din nou. Politicianul a anunţat pe 17 decembrie că s-a logodit cu prezentatoarea de televiziune Francesca Pascale, de 27 de ani, o femeie care s-a aflat constant alături de el după ce a anunţat că va candida în alegerile parlamentare din februarie.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed