Trupul neînsuflețit al lui Victor Socaciu a fost depus la Sala Palatului
Publicat la 28.12.2021, 11:43:58
La o zi după ce s-a stins din viață, trupul neînsuflețit al lui Victor Socaciu a fost depus în foaierul Sălii Palatului. A fost locul care a găzduit majoritatea edițiilor brandului său, consacratul festival ”Om Bun” și gala folk cu aceeași denumire, cel mai important eveniment folk de peste an.
Artistul, care a trecut în neființă la 68 de ani, din cauza complicațiilor renale și a diabetului de care suferea. Practic, din luna septembrie a.c., artistul a stat mai mult la spital fiind nevoie de o nouă intervenție chirurgicală la rinichii pe care i-a căpătat prin transplant. ”Cei care vor să-i aducă un ultim omagiu celui care a fost Omul Bun al muzicii folk, sunt așteptați în foaierul Sălii Palatului”, a anunțat Ana-Maria, una din fiicele lui Victor Socaciu.
Folkistul și-a reluat activitatea concertistică după mulți ani în care s-a aflat în lumea politicului. Ca urmare a cântecelor sale protestatare, pentru un mandat, Victor Socaciu a ocupat funcția de Consul General al României la Montreal Canada.
Trupul neînsuflețit al lui Victor Socaciu a fost depus la Sala Palatului
Anul trecut, Socaciu, care suferea de diabet, insuficiență renală (în trecut a fost supus unui transplant de rinichi), a trecut cu emoții prin Covid-19. Cel ce a pus bazele celui mai vechi festival dedicat folk-ului, ”Om Bun”, autorul nepieritoarelor melodii ”Oltule”, Roata” ori ”Anii trec” s-ar fi infectat la propriul festival.
Cunoscutul folkist Emeric Imre a povestit celor ce l-au admirat pe Victor Socaciu câteva întâmplări al căror protagonist a fost defunctul artist.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

People
Nobelul pentru Literatură 2026. Cine sunt favoriții și ce șanse au cei doi români aflați pe liste să primească cec-ul de 1,1 milioane de euro

People
Horoscop bani și carieră 7 octombrie 2026. Deciziile încep să producă efecte

People
Averea lui Luca Niculescu, premierul desemnat de Nicușor Dan

People
Horoscop bani și carieră 6 octombrie 2026. Adaptarea poate aduce rezultate bune

People
