Valeriu Zgonea a prezentat la CE intenţiile urmărite prin modificarea statutului parlamentarilor

Conform sursei citate, întrevederea a avut la solicitarea autorităţilor române şi în cadrul ei nu s-a discutat despre raportul privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, ci despre legea privind statutul parlamentarilor.

 

Practic, ‘preşedintele Camerei Deputaţilor a prezentat intenţiile care au stat la baza amendării legii privind statutul parlamentarilor, iar CE îşi va preciza poziţia faţă de acest subiect în raportul din cadrul MCV’, a adăugat Mark Gray.

 

Raportul privind progresele înregistrate de România în cadrul MCV va fi prezentat miercuri, la Bruxelles, de către Mark Gray, la ora locală 10.30 (11.30 ora României), în cadrul unui briefing tehnic ‘on the record’.

 

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, se află într-o vizită oficială la Bruxelles până miercuri, fiind invitat de preşedintele Parlamentului European (PE), Martin Schulz, să participe la dezbaterea interparlamentară cu tema ‘Săptămâna Europeană în cadrul Semestrului european pentru coordonarea politicilor economice’.

 

Valeriu Zgonea a avut cu acest prilej şi întrevederi cu secretarul general al Comisiei Europene, Catherine Day, şi cu secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland. Conform unui comunicat de presă difuzat luni de Camera Deputaţilor, tema ‘imunităţii extinse’ a parlamentarilor români urma să se afle şi pe agenda întrevederii cu Thorbjorn Jagland.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed