Anunțul momentului! Importurile din Ucraina au fost interzise

Potrivit agrointel.ro, Comisia Europeană a adoptat marți, 2 mai, măsuri preventive cu privire la importurile unui număr limitat de produse din Ucraina sub garanția excepțională a Regulamentului privind măsurile comerciale autonome.

Măsurile sunt pentru patru produse agricole din Ucraina: grâu, porumb, rapiță și semințe de floarea soarelui. Acestea își propun eliminarea blocajelor logistice privind aceste produse în Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia. Măsurile au intrat în vigoare de ieri, 2 mai, și vor dura până la 5 iunie 2023.

Comisia Europeană a transmis că în această perioadă, grâul, porumbul, semințele de rapiță și semințele de floarea-soarelui originare din Ucraina pot continua să fie puse în liberă circulație în toate statele membre ale Uniunii Europene, cu excepția celor cinci state membre din prima linie: Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia. Produsele pot continua să circule sau să tranziteze prin aceste cinci state membre prin intermediul unui regim de tranzit vamal comun sau să ajungă într-o țară sau un teritoriu din afara UE.

Context

UE a liberalizat temporar toate importurile sale din Ucraina și a suspendat măsurile de protecție comercială împotriva societăților ucrainene până la 5 iunie 2023. Datorită acestor măsuri, UE sprijină economia ucraineană devastată de război. De asemenea, UE a pus în aplicare culoare de solidaritate pentru a se asigura că grânele ucrainene pot ajunge în țările care au cea mai mare nevoie de ele, deoarece războiul de agresiune al Rusiei a restricționat grav accesul Ucrainei la porturile sale din Marea Neagră. Rutele de solidaritate UE-Ucraina au devenit un colac de salvare pentru economia Ucrainei.

Creșterea traficului la granițele dintre Ucraina și UE a avut un impact asupra costurilor logistice și a creat blocaje, a dus la capacități de stocare saturate și lanțuri logistice. Aceste circumstanțe excepționale afectează viabilitatea economică a producătorilor locali din statele membre respective. Comisia a evaluat situația ca justificând o acțiune imediată în conformitate cu articolul 4 alineatul (9) din Regulamentul privind măsurile comerciale autonome, a mai transmis Comisia Europeană.


Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed