Băsescu mai face o încercare: ”Acciza la benzină poate fi evitată”

Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni, la Palatul Cotroceni, că adăugarea a 42 de bani la fiecare litru de benzină şi motorină poate fi evitată prin reducerea cheltuielilor acolo unde nu sunt necesare.

 

Iată declarațiile președintelui Traian Băsescu:

 

”Despre creşterea accizei la combustibil, înţeleg că domnul Ponta îmi reproşează că nu i-am scris şi domnului Emil Boc. Nu i-am scris pentru că România are un tratat de aderare la UE. La pagina 156 în tratatul d aderare se găseşte punctul 4A care spune că România va introduce acciza de 359 la mia de litri de benzină până la 1 ianuarie 2011”.

 

”Eu îmi asum parteneriatul cu guvernul Emil Boc, şi cele bune şi cele rele”.

 

”Poate evita adăugarea a 42 de bani la fiecare litru de benzină şi motorină prin reducerea cheltuielilor acolo unde nu sunt necesare. Miza lui Ponta este să-şi creeze resurse pentru a alimenta baronii locali în vederea campaniilor din acest an, în mod deosebit a campaniei prezidenţiale”.

 

”Cea mai bună soluţie este renunţarea în ultimul moment la această acciză. Ajung cele 35 de taxe noi introduse de Ponta. Este inadmisibil şi economic şi moral ceea ce face Victor Viorel Ponta. Îmi permit să-l rog, să-i cer încă o dată să nu introducă această acciză”.

 

”Dacă Ponta nu înţelege de unde poate reduce cheltuieli, eu sunt gata să îi arăt în 30 de minute de unde poate face asta fără să afecteze deloc funcţionarea instituţiilor”.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed