Broadhurst isi consolideaza pozitia la Prodplast

La mijlocul lunii martie, Broadhurst a renuntat la pachetul de 21,7%, detinut la operatorul portuar Comvex Constanta, prin intermediul a mai multor tranzactii de peste 13,5 milioane de euro derulate pe RASDAQ. Tranzactia aceasta a fost urmata de vanzarea catre compania italiana IGD a 15 centre comerciale sub marca Winmarkt, pentru 182,5 milioane de euro.

La finele saptamanii trecute au aparut informatii ca Broadhurst se afla in negocieri finale cu grupul spaniol La Caixa pentru vanzarea Libra Bank.

Fondul de investitii a renuntat in ultimul an la cea mai mare parte din portofoliul imobiliar detinut in Romania, in timp ce atractia principala pentru investitori la Prodplast, spun brokerii, sunt tocmai terenurile pe care le detine compania.

Fabrica Prodplast este situata in centrul Capitalei, in zona Obor, compania intentionand sa-si reloce activitatea in comuna Belciugatele din judetul Calarasi, in zona DN3. Pe terenul ramas liber, Prodplast ar putea dezvolta un proiect imobiliar, potrivit declaratiilor anterioare ale actionarilor principali ai Prodplast.

Cel mai important actionar al Prodplast este societatea Nord, care detine peste 25% din actiuni, conform celor mai recente raportari. Nord este controlata indirect de omul de afaceri Florin Pogonaru.

Actiunile Prodplast sunt listate la bursa, ultima tranzactie cu aceste titluri derulandu-se la pretul de 3 lei/actiune.

La acest pret, capitalizarea bursiera a companiei este de 31,4 milioane de euro.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed