Cum arată soția lui Mihai Bobonete și cu ce se ocupă! ”Avea 12 ani când am cunoscut-o”

Simpaticul personaj din ”Las Fierbinți”,  pe Mihai Bobonete îl știe toată lumea datorită popularului serial, dar și a seriilor de stand up comedy din mediul online.  Ferită de ochii curioșilor este familia sa, mulți întrebându-se cine îi este alături în viața de zi cu zi actorului.

Bobiță din satul fictiv Las Fierbinți, cele care, de la primul episod al serialului, de zece ani amuză România, este căsătorit de 18 ani și are doi copii cu doamna Bobonete, Cătălina, care, însă, a îmbrăcat rochia de mireasă în urmă cu trei ani.

5000 de spectatori au participat la un concert rock în Barcelona! A fost un studiu COVID-19

S-a ferit mereu să devină o persoană cunoscută în spațiul public, puține fiind evenimentele în care a fost prezentă, întotdeauna alături de soțul său. Cătălina a absolvit Facultatea de Psihologie și, înainte să se dedice creșterii copiilor săi- Octavian 10 ani) și Maria Elena (6 ani), a fost make up artist. De fapt comediantul are alături aproape un sfert de secol pe frumoasa femeie care l-a sprijinit întotdeuna căci sunt împreună din copilărie.

”Am cucerit-o foarte devreme, undeva pe la 12 ani ai ei, 14 ai mei. Si uite ca avem aproape 25 de ani de cand suntem impreuna. Asa ca… am si uitat cum am cucerit-o. Nunta efectiv am facut-o anul trecut (2018), dar a durat ca a trebuit sa ma conving, stii… 25 de ani ca vreau sa ramanem. Glumesc! (…) Am o relatie destul de buna cu copiii, nevasta ma iubeste, eu o iubesc pe ea asa ca suntem fericiti”, a povestit actorul despre relația cu cea care i-a devenit soție.

Dani Oțil va fi, pentru prima oară, tătic! Logodnica lui, modelul Gabriela Prisăcariu a făcut anunțul

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed