Cursul a scăzut sub 4,29 lei/euro pe finalul zilei, în ton cu regiunea

Leul s-a apreciat uşor în ultima parte a şedinţei valutare de vineri, cursul coborând sub 4,29 lei/euro, evoluţie ce a putut fi observată la majoritatea monedelor din regiune, care s-au apreciat uşor pe final de zi, după ce în restul şedinţei au suferit diverse deprecieri în faţa euro.

Moneda europeană era tranzacţionată în debutul şedinţei cu 4,2830 lei, dar după ora 11 leul a început să se deprecieze relativ constant, ajungând să fie cotat la 4,3080 lei/euro. După închiderea pieţei valutare locale, leul şi-a revenit la mai puţin de 4,29 lei/euro, iar la 17:20, băncile cumpărau un euro cu 4,2870 lei şi îl vindeau cu 4,2970 lei.

În regiune, zlotul polonez s-a apreciat iniţial de la 4,6390 la 4,5926 zloţi/euro, după care a pierdut teren până la 4,6620 zloţi/euro, iar forintul a câştigat teren de la 298,90 la 296,60 forinţi/euro, dar ulterior s-a apropiat din nou de nivelul de 300 forinţi/euro. Pe finalul şedinţei, ambele monede au recuperat o mică parte din terenul pierdut în timpul zilei.

Sursa: NewsIn

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed