Elveţia elimină scutirile de taxe pentru maşinile electrice din 2024. Cum le va impozita

Elveţia a fost una din primele ţări din lume care a introdus scutiri de taxe pentru maşini electrice, asta întâmplându-se încă în 1997, când în lume existau doar nişte încercări modeste, sub formă de prototipuri. Acum, însă, după 26 ani de facilităţi, Elveţia a anunţat că va elimina toate scutirile pentru acestea de la 1 ianuarie 2024 şi le va taxa ca şi pe cele cu motoare convenţionale, scrie piațaauto.md.

Explicaţia consiliului federal elveţian, care a aprobat modificarea de taxare, e în faptul că maşinile electrice au devenit deja larg răspândite şi nu mai trebuie taxate privilegiat. Prin urmare, acestea nu vor mai fi exceptate de la taxa de import, de exemplu, care constituie 4% din valoarea maşinii. Asta înseamnă că o maşină electrică ce costa circa 75 mii până acum va costa cu circa 3 mii mai mult, dacă vânzătorul va decide să includă taxele adiţionale în creşterea de preţ final, iar una de 50.000, cu circa 2 mii mai mult.

Vânzările de maşini electrice au crescut mult în Elveţia în ultimi ani, ajungând la 45 mii de unităţi în anul 2022, iar în acest an estimările arată că electricele vor avea o cotă de 23-25% din totalul vânzărilor. Prin urmare, Elveţia nu a mai dorit să excepteze de taxe o pătrime din maşinile importate.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed