FMI ne trage covorul de sub picioare, în plină campanie de pomeni

De la ultima prognoză, mai optimistă, din luna mai, tensiunile comerciale dintre SUA și China au crescut, precum și înăsprirea condițiilor financiare globale, asta fără a mai menționa răsturnările politice din Europa, progresele lente în ceea ce privește reformele structurale și negocierile în curs de desfășurare ale Brexit, scrie Realitatea Financiara.

 

Raportul vine după ce, tot joi, Comisia Europeană a raportat că creșterea economică s-ar putea diminua considerabil în zona euro, din cauza „multiplelor riscuri de scădere interconectate”. Acesta prognozează o creștere de 1,9% în 2019 (precum cea a FMI) și 1,7% în 2020.

 

Previziunile CE vorbesc și de o frânare bruscă și a economiei României, încă din 2018.

 

Odată cu reducerea prognozelor sale de creștere pentru Europa aferente anilor 2018 și 2019, FMI a declarat, joi, că „mediul extern are, în prezent, o susținere mai mică și este de așteptat să se înrăutățească în continuare în 2019 din cauza încetinirii cererii globale, a tensiunilor comerciale și a prețurilor la energie în creștere”, citat de CNBC.

 

„Condițiile financiare mai stricte din economiile emergente de piață vulnerabile și ciclurile de business care se maturizează cântăresc, de asemenea, asupra activității”.

 

Articolul integral pe REALITATEA FINANCIARĂ

 

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed