Lege şoc: 41 de deputaţi obligă firmele să-şi angajeze contabil cu normă întreagă (VIDEO)

„Prin compartiment se înţelege ansamblul persoanelor cu pregătire economică sau complementară care desfăşoară activităţi de natură financiar-contabilă. Nu se pot organiza compartimente formate dintr-o singură persoană, încadrată cu contract parţial de muncă sau în baza unei convenţii civile”, arată textul propunerii de modificare a legii contabilităţii.

Textul integral al propunerii legislative poate fi consultat aici .

Cu alte cuvinte, această prevederea spune că, în primul rând, orice firmă care are nevoie de contabilitate, adică aproape toate cele 700.000 de firme active la această oră, indiferent de mărimea lor, trebuie să-şi angajeze nu unul, ci doi contabili. Sau un contabil şi un ajutor, după caz, pentru că nu este specificat.

Explicaţie halucinantă a politicienilor

Propunerea legislativă are şi o expunere a motivelor care i-au condus pe aleşi la concluzia că legea trebie schimbată. Pe scurt, ei argumentează că serviciul part-time a dus la “proliferarea muncii la negru”.

“Pe piaţa serviciilor contabile s-a profitat de confuzia privind noţiunea de compartiment din legea contabilităţii. Aşa că un număr însemnat de entităţi au organizat un singur compartiment de contabilitate format dintr-o singură persoană angajată cu contract individual de muncă parţial (una sau două ore pe zi). Astfel, s-a proliferat munca la negru, situaţiile financiare fiind întocmite de către persoane care nu deţin competenţa necesară. Situaţiile financiare întocmite astfel pot aduce atingere gravă interesului public”, arată deputaţii semnatari.

Printre aceştia se regăsesc nume sonore din PDL, precum Sulfina Barbu (care nu poate fi contactată pentru comentarii), Silviu Progoană sau Petru Călian (care ne-a amânat la explicaţii).

 

Scandal uriaş în lumea contabilă

Posibilitatea ca aceste noi reguli să intre în vigoare a declanşat deja un uriaş scandal în lumea contabilă. De câteva zile, cea mai cunoscută comunitate online a contabililor, conta.ro , ţine cap de afiş această problemă.

Pe bună dreptate, contabilii se întreaba pe forum “ce naiba să facă un contabil 8 ore pe zi la o gogoşerie? gogoşi ?

Dacă legea contabilităţii va fi modificată în acest sens, aceasta va mai produce un efect de amploare în piaţă: majoritatea contabililor, dintr-un total de aproximativ 300.000, care au contracte part-time îşi vor pierde pâinea. Cei mai mulţi dintre contabili ţin contabilitatea pentru mai mult 10 firme în acelaşi timp.

Propunerea legislativă semnată de deputaţii PDL a ajuns la Senat, ea urmând să fie avizată în comisiile specializate şi votată în plen. Dacă trece de Senat, textul ajunge în Camera Deputaţilor, care este for decizional.

Lista deputaţilor care semnează propunerea legislativă

Albu Gheorghe,
Andronache Gabriel,
Arion Viorel,
Axenie Carmen,
Barbu Sulfina,
Bădălan Eugen,
Boghicevici Claudia,
Botiş Ioan-Nelu,
Bud Nicolae,
Buta Sorin Gheorghe,
Călian Petru,
Cărare Viorel,
Chircu Doiniţa-Mariana,
Ciobanu Gheorghe,
Cionca-Arghir
Iustin-Marinel,
Dugulescu Marius Cristinel,
Geantă Florian Daniel,
Gheorghe Tinel,
Ghiţă-Eftemie Stelian,
Ghiţă Cornel,
Giurgiu Mircia,
Göndör Marius-Sorin,
Gurzău Adrian,
Hogea Gheorghe,
Holdiş Ioan,
Ialomiţianu Gheorghe,
Leşe Doru Braşoan,
Marian Dan Mihai,
Neculai Marius,
Niţu Adrian Henorel,
Oprişcan Mihai Doru,
Pardău Dumitru,
Petrescu Cristian,
Postolachi Florin,
Prigoană Vasile-Silviu,
Riviş-Tipei Lucian,
Rogin Marius,
Roman Gheorghe,
Spînu Teodor-Marius,
Uricec Eugen Constantin

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed