Leul se apreciază în deschidere la cotaţii sub 4,21 lei/euro, într-o tendinţă regională

"Piaţa este destul de liniştită, iar cursul de schimb valutar urmează tendinţa regională, însă există şi o uşoară incertitudine. Evoluţia leului va depinde de mesajele care vor fi transmise în perioada următoare, însă şi de cum vor evolua alte monede din regiune", a spus un dealer din piaţă, pentru NewsIn.

Moneda europeană se vindea la începutul şedinţei valutare cu 4,2390 lei, însă cursul a coborât apoi până la 4,2030 lei/euro. La 10:45, băncile cumpărau un euro cu 4,2077 lei şi îl vindeau cu 4,2162 lei.

În regiune, monedele emergente au înregistrat o evoluţie similară în debutul şedinţei. Astfel, zlotul s-a apreciat de la 4,40 la 4,33 unităţi/euro, în timp ce forintul a câştigat teren de la 289,6 la 283,8 unităţi/euro.

Pe piaţa internaţională, moneda americană s-a depreciat de la 1,3160 la 1,3315 unităţi/euro, iar, la 10:45, ora României, euro era cotat la 1,3294 dolari.

Pe piaţa monetară dobânzile la depozitele pentru o zi de tip overnight se menţin la un nivel ridicat, de 14-16% pe an, peste dobânda de politică monetară, de 10,25% pe an, şi peste dobânda percepută de Banca Naţională a României (BNR) la facilitatea de credit (lombard), de 14,25% pe an. (NewsIn)

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed