Luptă pentru aur! 5 principii de business pe care să le înveți de la olimpici

Concurenții ascund nu doar povești extraordinare și abilități fizice, ci și o serie de calități la fel de eficiente în sport ca și în conducerea unei afaceri.

 

Entrepreneur.com evidențiază cinci lucruri pe care orice antreprenor poate și chiar trebuie să le învețe, dacă nu cumva nu a făcut-o deja până acum, de la sportivii care participă la Jocurile Olimpice care se desfășoară în această perioadă.

 

1. Un obiectiv măreț. Nu poți ajunge pe arena de la Soci, metaforic vorbind, dacă nu ai în primul rând o viziune care face posibilă accederea pe podium. Ce înseamnă acest lucru în mod concret? Înseamnă să ai obiective finale atât de înalte încât să te inspire. Trebuie să-ți dorești atât de mult să ajungi pe podium încât să-ți urmezi pasiunea până la capătul pământului, indiferent unde te poartă jocul. Dacă nu ai un scop înalt ca antreprenor, îți va fi foarte greu să depășești obstacolele care apar în fiecare zi.

 

2. Tenacitatea. Dacă vrei să ai succes în afaceri, aceasta trebuie să fie o calitate de bază. Sportivii olimpici mereu cad și se ridică, și la propriu, și la figurat. După ce cad, ei se ridică și merg mai departe, iar acest lucru devine o rutină. Gândiți-vă câte mii de căderi au avut de înfruntat cei care ajung să câștige medalia de aur. La fel ca și olimpicii, întreprinzătorii trebuie să-și transforme căderile în triumfuri.

 

3. Performanță sub presiune. Dacă ai impresia că licitația sau întâlnirea de afaceri la care urmează să participi este prea dificilă, gândește-te la olimpici, care se antrenează toată viața pentru un eveniment în cadrul căruia au la dispoziție doar câteva minute pentru a-și arăta strălucirea. Vorbim despre întâlnirea finală, supremă. Ei participă la un concurs unde își arată calitățile individuale care sunt evaluate și notate de juriu. Mai mult, fac acest lucru în fața unui public de milioane de oameni din toate colțurile lumii. Astfel, antrenează-te pentru presiune. Antrenează-te să fii cel mai bun. Când vei ajunge la următoarea întâlnire de afaceri sau la următorul concurs, îți vei aminti de acest antrenament.

 

4. Mentoratul. De fiecare dată când vezi un sportiv care participă la o competiție la Soci, te gândești că în spatele său se află liderul care l-a îndrumat și l-a învățat. Olimpicii îi numesc antrenori, iar antreprenorii, mentori. Mentorii au mai fost în locurile unde tu abia acum ajungi. Ei cunosc deja calea și te pot ajuta să-ți crești performanțele, învățându-te din greșelile și succesele lor. Așa cum antrenorii împing limitele atleților, așa și mentorii te vor aduce la cele mai înalte culmi ale capacităților tale. Și tu poți face ceea ce fac atleții: muncesc din greu, urmează sfaturile pe care le primesc și se străduiesc să devină stelele pe care antrenorii lor le văd în ei.

 

5. Spiritul de echipă. Multe echipe extraordinare concurează în această perioadă la Soci, cum ar fi jucătorii de hochei sau perechile de patinaj artistic. Aceste echipe sunt grozave datorită colaborării reușite dintre persoane extrem de talentate. Echipa merge mai departe și mai repede pe măsură ce, clipă de clipă, jucătorii își demonstrează talentele și își subordonează interesele individuale intereselor de echipă. Ca întreprinzător, nu vei reuși să atingi cel mai înalt nivel al pasiunii tale fără o echipă extraordinară, pe care trebuie să o aduni în jurul ideii tale și în jurul afacerii tale.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed