Nici o reacție a autorităților la cererea spadasinei Ana Maria Popescu

Spadasina Ana Maria Popescu a declarat, sâmbătă, că speră ca argintul obţinut la Tokyo să fie suficient cât să asigure un „buget de bun simţ pentru scrima românească”.

„Sper ca de data asta să fie suficient şi să nu se mai spună Brânză a pierdut aurul. Sper ca medalia asta să cântărească suficient, cât să asigure un buget de bun simţ pentru scrima românească”, a declarat sportiva după concurs, pentru TVR.

Însă declarația campioanei a rămas neauzită.

Ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, a felicitat-o pe Ana Maria Popescu pentru medalia de argint obţinută la Jocurile Olimpice.

“Felicitări din suflet, Ana Maria Popescu! O victorie pe care o meritai, un argint muncit cât un aur, la doar un punct de acesta! Aceasta este realitatea lumii sportului, clipe şi puncte fac diferenţa, uneori pe nedrept. În ochii noştri, argintul tău străluceşte atât de puternic, încât ne aduce lacrimi de bucurie. Îţi mulţumesc, îţi mulţumim şi te iubim!”, a scris Novak pe Facebook. Ministrul nu a adus în discuție cererea sportivei.

Ana Maria Popescu a fost învinsă în finală la spadă şi a rămas cu medalia de argint. Este prima medalie pentru România la JO de la Tokyo. Ea a fost învinsă în finală de sportiva chineză Yiwen Sun, scor 11-10, cu tuşa de aur.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed