Numărul vizitatorilor de la târgul de mobilier BIFE a scăzut cu 20% faţă de anul trecut

„În schimb, s-a remarcat în acest an că a crescut cu 10% numărul specialiştilor din domeniul care au vizitat târgul, alţii decât publicul larg, comparativ cu ediţia anterioară. Am înregistrat o scădere a numărului de firme cu 25%, faţă de anul trecut, în special pe partea de echipamente pentru prelucrarea lemnului. Piaţa aferentă firmelor care comercializeză utilaje de prelucrare a scăzut cu 70% faţă de anul trecut” a declarat Cătălin Trifu.

Potrivit directorul comercial din cadrul Romexpo, s-a remarcat o creştere a calităţii produselor prezentate.

„Dacă sectorul imobiliar este afectat de criză, implicit se va cumpăra şi mai puţin mobilier aferent unei case”, a mai spus Trifu.

Reprezentantul unei firme de mobilă din Ungaria a declarat pentru NewsIn că a vâdut 80% din mobilierul prezentat la expoziţie, înregistrând circa 20 de comenzi în cele cinci zile.

„Am avut comenzi cu 40-50% mai mari decât la expoziţia din 2008, iar mobilierul de baie a fost cel mai solicitat de clienţi. La expoziţie am aplicat un discount de 20% din preţul de vânzare” au spus reprezentanţii firmei producătoare de mobilier Vertex.

La Bella Casa chiar dacă a scăzut preţurile cu 5-10% la unele produse, ca de exemplu la dormitoare, şi a aplicat un discount de 15% pe perioada târgului, vânzările au fost slabe, reprezentanţii firmei considerând că scăderea este o consecinţă a crizei.

Producătorul Elvila a scăzut cu circa 20% preţurile la mobilier. Cu toate acestea reprezentaţii firmei apreciază că puterea de cumpărare a scăzut comparativ cu 2008.

Vizitatorii consideră că preţurile la mobilă sunt mari, în schimb au remarcat o mai bună calitate a produselor prezenatate, iar majoritatea expozanţilor au folosit la fabricarea produselor lemnul de nuc şi de cireş.

Potrivit organizatorilor, aproximativ 350 de expozanţi din 17 ţări participă la ediţia din acest an a „Târgului internaţional de mobilă, decoraţiuni interioare şi echipamente pentru exploatarea forestieră şi prelucrarea lemnului” BIFE-TIMB, cu 37% mai puţini decât în anul anterior.

„La ediţia din acest an (2-6 septembrie) participă 350 de expozanţi din 17 ţări, cu circa 37% mai puţini decât ediţia manifestaţiei din anul precedent, când au participat 550 firme, dintre care 79% româneşti şi 21% străine. Suprafaţa ocupată în cadrul târgului BIFE-TIMB 2008 a fost de circa 55.000 metri pătraţi, iar chiria plătită de expozanţi era cuprinsă între 50 şi 80 euro pe metru pătrat, în timp ce în acest an suprafaţa ocupată este de 30.000 de metri pătraţi, iar preţurile pentru spaţiile închiriate sunt cu aproximativ 60% mai mici decât în anul precedent” au declarat organizatorii.

Expozanţii din acest an provin din Austria, Bulgaria, Danemarca, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Malaezia, Marea Britanie, Republica Moldova, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Turcia, Ungaria şi Vietnam. De asemenea, la acest târg sunt reprezentate 32 de judeţe din ţară, în timp ce noutatea acestei ediţii o reprezintă participarea, în premieră, a şase firme de profil din Vietnam.

Tematica BIFE-TIMB este structurată pe saloane, respectiv mobilă şi echipamente, accesorii, maşini şi utilaje pentru industria lemnului, expoziţia reunind atât ofertele firmelor româneşti, cât şi ale unui număr semnificativ de producători şi comercianţi de mobilă din Europa.

Mobila este grupată în funcţie de stilurile abordate, şi anume Clasic&Traditional, Modern&Functional şi Sit&Relax. Acestor saloane li s-au adaugat şi decoraţiunile şi micul mobilier, care au completat oferta BIFE-TIMB.

Vânzările de mobilă au avut în primele şase luni din acest an o valoare de 767,8 milioane euro, în scădere cu 18% faţă de aceeaşi perioadă din 2008 ( 939,7 milioane euro), potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor de Mobilă din România.

Exportul a scăzut în S1 2009 cu 17,4%, la 492,3 milioane euro, de la 596,3 milioane de euro în primele şase luni din 2008. În ceea ce priveşte importul, acesta a înregistrat o scădere de 35,4% la 155,7 milioane de euro, faţă de 241,1 milioane de euro din S1 2008.

De asemenea, numărul de angajaţi din industria mobilei a scăzut cu 22,2%, de la 73.100 în S1 2008 la 56.800 în S1 2009.

Ediţia a 19-a a Târgului internaţional de mobilă, decoraţiuni interioare şi echipamente pentru exploatarea forestieră şi prelucrarea lemnului” BIFE-TIMB va avea loc în perioada 8-12 septembrie 2010.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed