Pericolul din MAREA NEAGRĂ! Românii nu pot salva pe nimeni

Capacitatea Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare – ARSVOM de intervenție în situații de căutare și salvare pe mare este limitată atât din punct de vedere al numărului maxim de persoane salvate, al zonei de acțiune cât și a condițiilor meteo, se spune într-un document elaborat de Ministerul Transporturilor.  În cazul unor accidente majore (număr mare de naufragiați, condiții meteo nefavorabile, distanța mare de la țărm) infrastructura ARSVOM este insuficientă și nu va putea duce la bun sfârșit o astfel de intervenție. Cu dotarea actuală a ARSVOM, în cazul unor intervenții în condiții meteo extreme, se pune în pericol nu doar ducerea la bun sfârșit a salvării naufragiaților, ci și viața echipajului navei care efectuează intervenția de salvare.  Niciuna dintre navele din dotarea actuală a ARSVOM nu poate lucra în conjuncție cu elicopterele ce participă la intervenția de căutare salvare vieți omenești pe mare.

 

În prezent flota ARSVOM este constituită dintr-un remorcher maritim, 5 nave SAR, 3 șalupe de intervenție și 5 șalupe de servitute. Exceptând remorcherul maritim Hercules, lansat la apă în anul 1984, dar care a fost modernizat în perioada 2013-2018 și cele două șalupe SAR intrate în dotarea ARSVOM în anul 2018, Apollo și Artemis, celelalte nave au o vechime mai mare de 15 ani, depășind deja 2/3 din durata estimată de utilizare. De fapt, la ora actuală, ARSVOM dispune doar de DOUĂ nave ce pot acoperi zona SAR de responsabilitate a României, în suprafață de peste 28000 km2 și lungime a litoralului românesc de 245 km, între granița de nord cu Ucraina și granița de sud cu Bulgaria, acestea fiind navele Apollo și Artemis.

 

Cele două unități specializate de intervenție dețin certificate de clasă internaționale (zona GMDSS A2) și autonomie de maxim 250 de mile marine (450 km) față de țărm, fără alimentare, în condiții de vreme favorabilă.

 

Navele SAR Opal și Topaz nu au certificare internațională, au dimensiuni mici și autonomia le permite numai navigație costieră (zona GMDSS A1, 8-10 ore de marș, la viteză maximă fără alimentare). Restul navelor, au dimensiuni mici, propulsie lentă, autonomie redusă și pot fi folosite numai în activități costiere care să nu implice reacție rapidă gen căutarea și salvarea vieții omenești pe mare.

 

Pentru a organiza eficient activitatea de căutare și salvare a vieții omenești pe mare, este nevoie de nave rapide și desigur de o capacitate importantă de recuperare/transfer a persoanelor salvate. Dat fiind acest fapt, conform strategiei de dezvoltare, ARSVOM are în elaborare două studii de fezabilitate pentru înființarea a două baze la Sulina și respectiv Mangalia, pentru a acoperi rapid și eficient zona de jurisdicție în lungime de 245 km. În aceste baze vor fi distribuite navele și echipamentele din dotare, reducându-se astfel timpii de intervenție.

 

O navă de tip Apollo, în condiții bune de navigație (mare grad 2-3), la o viteză de 20 noduri, ajunge de la Constanța la Sulina în aproximativ 4-5 ore. În aceleași condiții de navigație dar pe o distanță mai mică, o astfel de navă ajunge la Mangalia în aproximativ 90 min.

 

În acest caz trebuie acoperită și zona portului Constanța, fapt pentru care propunem achiziția acestei nave, ce va avea rol de intervenție în zona ei de jurisdicție și de suport pentru celelalte două baze, dacă evenimentele o impun.

 

Această dotare este insuficientă, ținând cont de faptul că navele intră periodic în reparații de reclasificare pentru prelungirea actelor de navigație de către societatea de clasificare, reparații ce durează de regulă min. 2-3 luni.

 

Având în vedere viziunea strategică privind siguranța navigației, prin asigurarea unor capacități optime de intervenție, în cazuri de accidente navale, Transporturile susțin că se impune dotarea ARSVOM Constanța cu o navă specializată de mare viteză, care să poată interveni în misiuni specifice, fără limitări ale razei de acțiune sau a stării mării/condiții meteorologice și cu o capacitate de preluare a 100 persoane salvate, precum și cu dotări moderne de căutare, asistență medicală și transfer de urgență.

 

Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare – ARSVOM este instituție publică cu personalitate juridică înființată prin O.G. nr. 33/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2004. ARSVOM este organul tehnic de specialitate din subordinea Ministerului Transporturilor, prin care acesta asigură activitatea de căutare și salvare a vieții omenești pe mare și intervenții în caz de poluare.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed