RISE PROJECT: Cele 4 milioane de euro ale lui CODRIN ȘTEFĂNESCU

În noiembrie 2013, urmând o inițiativă a primarului Sorin Oprescu, Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a hotărât exproprierea unei salbe de terenuri, astfel încât să facă posibilă extinderea Bulevardului Timișoara până la întâlnirea cu șoseaua de centură a orașului.

 

Printre loturile de pământ pe care hotărârea CGMB le-a nominalizat pentru această expropriere se găsește și unul pe care Codrin Ștefănescu îl deține în coproprietate cu o fostă colaboratoare a magnatului imobiliar Dragoș Dobrescu (48 de ani).

 

Terenul lui Ștefănescu și al fostei colaboratoare a lui Dobrescu – în suprafață de 3,18 hectare – reprezintă cea mai mare parcelă dintre cele aproape nouăzeci, pe care CGMB și-a propus să le cumpere de la particulari pentru a putea construi prelungirea Bulevardului Timișoara.

 

Astfel, din cele 68 de milioane de lei puse la bătaie pentru acest scop, 22 de milioane le vor reveni lui Ștefănescu și fostei colaboratoare a lui Dobrescu.

 

Cum cei doi dețin respectivul teren în raportul de 80%-20%, lui Ștefănescu îi vor reveni 4 milioane, iar asociatei lui, 1 milion.

 

Articolul integral pe RISE PROJECT

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed