Se întâmplă și la case foarte mari! Fabrica lui ELON MUSK nu își plătește facturile

Compania de utilităţi WSE din Germania a tăiat apa curentă pentru fabrica de maşini Tesla, după ce compania nu a mai plătit facturile. Tesla a rămas fără acces la apă curentă la fabrica din Germania, după ce nu a plătit facturile, scrie dw.com. Un purtător de cuvânt al companiei de apă WSE a declarat presei că Tesla a primit notificări repetate şi chiar a avut o perioadă de 14 zile în care putea să-şi achite facturile, însă acest lucru nu s-a întâmplat, aşa că a luat decizia să oprească furnizarea apei.

ALERTĂ în PNL. Doi deputați au ajuns la ATI. Cum s-au infectat?

 

„Termenul de 14 zile a expirat. Nu putem trata Tesla în mod preferenţial”, a spus Sandra Ponesky, purtătoarea de cuvânt a companiei de utilităţi, pentru AP. Compania a precizat că producătorului auto american îi va fi livrată apa din nou atunci când va face dovada plăţii. Fabrica este localizată în Grunheide, din vara anului viitor urmând a produce 500.000 de maşini electrice pe an cu 12.000 de angajaţi. Compania încă nu a precizat dacă a făcut plata sau când are de gând să facă acest lucru.

Guvernul NU vrea o altă STARE DE URGENȚĂ: Nu vrem să ajungem la un “lockdown”

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed