SUA au închis ambasadele din Orientul Mijlociu, după interceptarea unor mesaje ale Al-Qaida

Statele Unite sunt în stare de alertă, a subliniat Michael McFaul, preşedinte al Comisiei pentru securitate internă a Camerei Reprezentanţilor, evocând „una dintre cele mai credibile ameninţări şi cele mai precise pe care le-am văzut după 11 septembrie”. Un atentat pare „iminent”, a apreciat acesta pentru CBS.

 

„Există un flux semnificativ ce evocă ameninţări, iar la acesta reacţionăm”, a explicat pentru ABC generalul Martin Dempsey, şeful statului major american. Ameninţările cu atentate Al-Qaida vizează totalitatea intereselor occidentale, a prevenit acesta, adăugând că acestea sunt „mai specifice” ca tot ce acesta a văzut până în prezent.

 

Ţinta exactă nu este cunoscută, însă „intenţia este clară. Ideea este să atace interesele occidentale, nu doar americane”, a declarat acesta în cadrul emisiunii „This Week”.

 

Statele Unite au închis duminică cel puţin 25 de ambasade şi consulate din Orientul Mijlociu şi Asia, măsură urmată în Yemen de Franţa, Germania şi Marea Britanie.

 

„Elementele Al-Qaida sunt pregătite”, a adăugat reprezentantul Dutch Ruppersberg, membru al Comisiei de informaţii al Camerei. Statele Unite ştiu „deoarece am primit informaţii asupra faptului că oficiali înalţi ai Al-Qaida din peninsula arabică evocau un atentat major”.

 

Peter King, de asemenea membru al Comisiei de informaţii a Camerei Reprezentanţilor, a subliniat la rândul său că informaţiile evocă „faptul că acesta ar fi un atentat enorm, şi anumite informaţii au fost de asemenea citate”. „Credem că aceasta se va întâmpla cel mai probabil în Orientul Mijlociu sau în apropierea unei ambasade, însă nu este nicio garanţie”, a adăugat el.

 

„Ceea ce am aflat (din mesajele interceptate) sunt elemente privind intenţia anumitor persoane de a elabora planuri, precum cele pe care le-am văzut înainte de 11 septembrie”, a adăugat pentru NBC Saxby Chambliss, membru al Comisiei senatoriale de informaţii.

 

„Însă nu ştim dacă este vorba de atentate sinucigaşe sau de maşini-capcană pe care intenţionează să le folosească”, a continuat el.

 

SUA prelungesc măsura de închidere a unor ambasade

 

Washingtonul a anunţat duminică prelungirea până la 10 august a măsurii de închidere a 19 ambasade şi consulate din Africa şi Orientul Mijlociu, ca măsură de securitate în urma unor ameninţări cu atentate din partea Al-Qaida, relatează AFP.

 

Lista include 15 reprezentanţe diplomatice deja închise duminică, precum şi alte patru, a precizat Departamentul de Stat într-un comunicat. Mai multe alte reprezentanţe diplomatice închise duminică se vor redeschide luni, a adăugat sursa citată.

 

„Nu este vorba despre o indicaţie care se referă la o serie de noi ameninţări, ci mai degrabă de angajamentul nostru de a fi prudenţi şi de a lua măsurile adecvate pentru protejarea personalului nostru, inclusiv angajaţii locali şi vizitatorii misiunilor noastre”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Jen Psaki.

 

Washingtonul a anunţat joi că cel puţin 25 dintre reprezentanţele sale diplomatice vor fi închise duminică, după ce au fost interceptate mesaje din partea unor oficiali de rang înalt ai Al-Qaida.

 

Potrivit comunicatului Departamentului de Stat, reprezentannţele diplomatice din Abu Dhabi, Amman, Cairo, Riyad, Dhahran, Djeddah, Doha, Dubai, Kuwait, Manama, Mascat, Sanaa, Tripoli, Antananarivo, Bujumbura, Djibouti, Khartoum, Kigali şi Port Louis vor fi închise de luni până sâmbătă.

 

Printre cele care vor rămâne deschise pentru gestionarea afacerilor curente luni figurează Dhaka Alger, Nuakchott, Kabul, Herat, Bagdad, Basra şi Erbil, potrivit comunicatului.

 

Marea Britanie, Germania şi Franţa au anunţat, la rândul lor, că îşi vor închide ambasadele la Sanaa, capitala Yemenului, duminică şi luni, după alerta lansată sâmbătă de Washington.

 

Canada a decis să îşi închidă preventiv, duminică, reprezentanţa diplomatică din capitala Bangladeshului, Dhaka.

 

Cu o zi înainte de închiderea temporară a ambasadelor Statelor Unite în lumea arabă, în Israel, precum şi în Afganistan şi Bangladesh, a avut loc, sâmbătă, la Casa Albă o reuniune la vârf consacrată ameninţărilor teroriste ale Al-Qaida.

 

Prezidată de consilierul pentru Securitate Naţională Susan Rice, această reuniune s-a desfăşurat în prezenţa secretarului de Stat John Kerry, a secretarului Apărării Chuck Hagel şi a secretarului pentru Securitate Internă Janet Napolitano. Au asistat, de asemenea, directorii CIA, FBI, al Agenţiei pentru Securitate Naţională (NSA), precum şi ambasadoarea Statelor Unite la ONU.

 

Preşedintele Barack Obama a ordonat încă de vineri seara luarea „tuturor măsurilor necesare pentru protejarea americanilor”.

 

La scurt timp după Washington, Interpol a lansat, sâmbătă, o alertă mondială de securitate invitând la vigilenţă sporită toate ţările membre în faţa ameninţării Al-Qaida.

 

Alerta Interpol a fost emisă „după o serie de evadări din închisoare în nouă ţări, între care Irak, Libia şi Pakistan”, a anunţat într-un comunicat organizaţia internaţională de cooperare poliţienească, ce îşi are sediul la Lyon, în Franţa.

 

Interpol aminteşte că luna august este o dată legată de mai multe „atacuri teroriste violente” în India, Rusia şi Indonezia.

 

O ameninţare este cel puţin concretă: într-o înregistrare audio postată pe forumurile de promovare a jihadului, liderul Al-Qaida, Ayman al-Zawahiri, acuză Statele Unite că au „complotat” cu armata egipteană şi minoritatea creştină coptă pentru a obţine destituirea preşedintelui islamist egiptean Mohamed Morsi, în urmă cu o lună.

 

Sâmbătă, un atentat sinucigaş cu maşină-capcană a vizat un consulat indian din estul Afganistanului, în apropiere de frontiera pakistaneză, şi a provocat moartea a cel puţin nouă persoane şi rănirea altor 20.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed