Tăriceanu, despre creșterea euro: Poate să fie un atac asupra leului al unora dintre cei care sunt jucători în piață

„Am să vă recomand să citiți declarația guvernatorului BNR în legătură cu modul în care a fost manipulat ROBOR-ul în perioada în care a crescut spectaculos. Pe cursul de schimb sunt acțiuni speculative, fără îndoială, care sunt determinate fie de teama unora dintre cei care sunt jucători în piață, fie de cei care încearcă în mod deliberat, ca parte a unei campanii, de a afecta imaginea și situația economică cu astfel de jocuri de culise”, a afirmat președintele Senatului.

 

Călin Popescu Tăriceanu a precizat că devalorizarea leului ar putea fi rezultatul „unui atac” asupra monedei naționale.
„Să știți că poate să fie un atac asupra leului. Și în 2008 a fost un atac masiv pe leu pe care BNR l-a contracarat și care s-a soldat și cu două măsuri la vremea respectivă – doi traderi de valută de la două bănci importante au fost dați afară din sistemul bancar”, a explicat Tăriceanu.

 

 

Euro creşte la 4,65 lei, față de 4,63 lei, cursul BNR anunţat vineri şi atinge maximul istoric. Precedentul maxim istoric a fost atins pe 3 august 2012 când BNR a anunţat un curs de referinţă de 4,6481 lei/euro. Deprecierea leului a avut loc atunci pe fondul tensiunilor politice provocate de  suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. Pe 10 octombrie, moneda europeană a atins cel mai scăzut nivel din ultimele două luni (4,5729 lei/euro faţă de 14 august 2017 4,5710 lei/euro).

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed