Ultimul procuror supravieţuitor al proceselor de la Nürnberg, a murit la 103 ani. S-a născut în 1920 în România

Născut în România, Benjamin Ferencz, ultimul procuror supravieţuitor al proceselor de la Nürnberg din Germania – care au adus în faţa justiţiei criminalii de război nazişti după cel de-al Doilea Război Mondial – şi un apostol de lungă durată al dreptului penal internaţional, a murit vineri la vârsta de 103 ani, a anunţat NBC News, citându-l pe fiul său, relatează Reuters.

Avea doar 27 de ani când a fost procuror, în 1947, la Nürnberg, unde acuzaţii nazişti, printre care Hermann Göring, au fost judecaţi pentru crime împotriva umanităţii, inclusiv pentru Holocaust, genocidul în care şase milioane de evrei şi milioane de alte persoane au fost ucise sistematic. Benjamin Ferencz, avocat cu studii la Harvard, a obţinut condamnarea a numeroşi ofiţeri germani care au condus escadroanele itinerante ale morţii în timpul războiului.

Ferencz a pledat apoi timp de zeci de ani pentru crearea unei curţi penale internaţionale, un obiectiv realizat odată cu înfiinţarea tribunalui internaţional care are sediul la Haga, în Olanda.

Ferencz a fost, de asemenea, un donator important pentru Muzeul Memorial al Holocaustului din SUA, înfiinţat la Washington.

Circumstanţele decesului său nu au fost dezvăluite imediat. The New York Times a relatat că Ferencz a murit într-un centru de asistenţă socială din Boynton Beach, Florida. (News.ro)

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed