Un nou EȘEC al autorităților? S-a aruncat în gol după trei ore de negocieri!

Tânărul s-a urcat pe acoperișul clădirii și a discutat, mai bine de trei ore, cu trei negociatori –  doi bărbați și o femeie, care au încercat să îl convingă să coboare.

 

Record greu de egalat în ENERGIA românească! Rovinariul a dat lovitura

 

 

Tânărul era cunoscut ca fiind consumator de droguri. Se pare că era în sevraj, fiind incoerent în timpul negocierilor. În momentul în care polițiștii au urcat să îl salveze, tânărul a blocat fereastra de acces.

La locul incidentului ajunsese chiar psiholoaga care îl consilia de mai mult timp.

După mai bine de trei ore de staționare pe acoperiș, tânărul s-a aruncat în gol. Salvatorii nu apucaseră să monteze saltelele de amortizare. Gestul de aruncare a fost deliberat, fiind exclusă ipoteza alunecării.

 

 

Acești elevi vor avea GRATUIT la transportul aerian! Noi beneficii anunțate de Minister

 

 

În aceste momente, tânărul se află în stop cardio-respirator și se încearcă resuscitarea sa.

 

 

Studentul de 23 de ani care s-a aruncat de pe acoperișul căminului locuia de doi ani de zile în cămin, chiar la mansardă.

”Geamurile mansardei dacă sunt deschise la 90 de grade permit urcarea pe acoperiș, a explicat administratorul clădirii. De la el din cameră a deschis geamul, a urcat pe acoperiș și din păcate s-a aruncat de acolo.

Îl cunosc de aproximativ doi ani, stătea la noi în cămin, nu am avut probleme de comportament cu dumnealui. Singurele probleme cu el – dar se mai întâmplă într-un cămin studențesc – au fost că întârzia cu chiria”, a declarat administratorul căminului, la Antena 3.

Un angajat al căminului care ieșise să își cumpere de mîncare l-a văzut pe student pe acoperiș și a dat alarma la 112.

La fața locului au sosit mai întâi polițiștii, după aceea pompierii și ambulanțele plus negociatorii, mai povestește administratorul căminului, care a precizat că forțele de ordine au venit foarte repede, în aproximativ un minut și jumătate.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed