Vine vârful valului 5! Rafila a spus câte infectări vom avea. Va fi dezastru

Valul 5 de abia a început, iar ministrul Sănătății, Alexandru Rafila spune că vârful acestuia va fi atins în câteva zile.

„Ați văzut că am avut miercuri cel mai mare număr de cazuri înregistrate, 34.000. Ceea ce am discutat și am transmis eu și colegii mei de la INSP s-a adeverit, s-a stabilizat la 30.000 de cazuri în această săptămână, și astăzi avem puțin peste acest număr”, a spus Alexandru Rafila. 

Totodată, el a mai adăugat că o mare prioritate o reprezintă numărul de teste, sperând ca în continuare să fie făcute peste 100.000 de teste pe zi.

„Ne preocupă procentul mare de teste pozitive din numărul total de teste, o treime sunt pozitive. E adevărat, testele pe care le facem sunt mult mai numeroase decât în perioada anterioară și e bine că am reușit să depășim 100.000 teste pe zi, dar în momentul în care vom asista și la scăderea proporției de teste pozitive putem să ne gândim că lucrurile o să ia o turnură favorabilă.

Câte cazuri va înregistra România

Deocamdată ne aflăm în perioada de creștere care va mai dura cel puțin 10 zile, după părerea mea. Cu siguranță vom depăși 40.000 de cazuri săptămâna viitoare”, a adăugat Rafila.

Rafila a explicat și evoluția infectărilor, având la bază varianta Delta.

„Ce se întâmplă în România? Particularitățile situației din România sunt următoarele: ca și în celelalte țări din Europa, ați văzut că se înregistrează cifre enorme. În Franța s-a ajuns la 500.000 de cazuri. Proporția de persoane internate este mai mică, la noi încă sunt cazuri grave pentru că circulă încă tulpina Delta, cam unul din cinci cazuri este produs de tulpina Delta.

Pe măsură ce această tulpină va dispărea din circulație datorită transmisibilității mai mari a tulpinii Omicron, probabil că și cazurile grave se vor diminua. Cred că în circa 10 zile vom intra pe un trend descrescător al acestui val pandemic”, a mai spus expertul în microbiologie.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed