Ziarele tipărite sunt mai populare decât site-urile online. Unde se citesc cele mai multe ziare

Cu ocazia celui de-al 63-lea congres, care se termină pe 15 octombrie, WAN a publicat o analiză a „Tendinţelor evoluţiei presei în lume”, alături de alte statistici.

 

Şi în domeniul publicităţii presa scrisă este în avantaj, chiar dacă criza economică şi-a lăsat amprenta asupra industriei. Dacă veniturile din publicitate ale ziarelor au scăzut cu un sfert, la nivel mondial, în perioada 2004-2009, din 2009 până în 2010 rata de scădere s-a diminuat ajungând la 3%.

 

În 2010, existau în lume 14.853 de titluri, cu circa 200 mai multe, comparativ cu 2009. Pe de altă parte, tirajul global a scăzut uşor, de la 528 milioane de exemplare, în 2009, la 519 milioane de exemplare în 2010. Tirajul mediu al unui ziar, la nivel global, este de 17.000 de exemplare.

 

Ţara în care se citesc cele mai multe ziare este Islanda, urmată de Japonia.

 

Pe de altă parte, Jacob Mathew, preşedintele WAN, şi-a exprimat încrederea în viitorul ziarelor tipărite: „Atât timp cât conţinuturile vor fi bune, ziarele vor avea succes”. Jacob Mathew a mai spus că ziarele trebuie să fie prezente pe toate suporturile – hârtie, internet, tabletă sau telefon mobil -, precizând că nicio formă de distribuţie a conţinutului nu va fi înlocuită de o alta.

 

World Association of Newspapers, organizaţia globală a industriei ziarelor, cu sediul la Paris, susţine şi promovează libertatea presei şi interesele de business şi profesionale ale ziarelor din întreaga lume. Asociaţia reprezintă 18.000 de ziare şi are ca membre 77 de asociaţii naţionale, companii de publishing şi directori de ziare din 102 ţări, precum şi 12 agenţii de presă şi 11 grupuri de presă regionale şi internaţionale.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed