Am întâlnit-o pe Cecilia Covrig în biroul său de la etajul 5 al Spitalului de Boli Cardiovasculare Angiomedica. Mi-a povestit cum a ridicat acest spital de la nivelul „minus doi”, despre începuturile sale în business, despre amețitoarele provocări din România de după 1989 și despre cât de singur este, de fapt, învingătorul. Vă ofer o poveste de succes despre cât de fascinant poate fi universul medical, atât de provocator încât să schimbe definitiv parcursul unui om… de cifre.

– Încă de la începutul parcursului dumneavoastră în viață, către ce vă ducea inima?
Nu am avut absolut nicio legătură cu zona medicală. Nici măcar nu am avut vreun medic în familie. Drumul meu însă era spre partea economică, spre business – după 1990. Pentru că după acest an ne-am orientat cu toții spre business… Până în 1990 am lucrat în Comerț Exterior, după ce am terminat Academia de Studii Economice. În 1991, cu toate situațiile postrevoluționare, am decis să lucrez în mediul privat.

– Și mai devreme de atât?
… Am fost singurul copil al familiei. Am locuit în București. Toată grija părinților mei era asupra mea. Am apărut când ei aveau 40 de ani… și astfel se face că totul se concentra pe mine. Nu aveam înclinații spre partea artistică și, din păcate, și de cifre m-am cam ferit. Adică nu eram o mare iubitoare de matematică. Nici de fizică sau de chimie. Deci partea reală nu îmi era foarte dragă! Ceea ce îmi era mie aproape de suflet era partea umanistă – filologia. Mi-a plăcut foarte mult limba engleză, dar fiind timpurile respective, părinții mei nu au vrut să audă de acest gând al meu cu Filologia. Au spus „Ce te faci?! Profesoară – să mergi la țară?! Ești singurul nostru copil… nu avem cum să te aducem în București…” Tatăl meu era contabil…

– V-ați format într-o familie cu situație financiară interesantă sau dimpotrivă?
Nu! Cu situație medie. Adică tatăl meu era contabil, iar mama era translator de limba rusă. Și din aceste meserii au ieșit la pensie. Eu eram pasionată de limba engleză – îmi pare rău că nu am insistat atunci mai mult cu limba rusă pentru că, la un moment dat în viață, sigur mi-ar fi folosit. Cu limba engleză n-a fost să fie mai mult decât o pasiune. Dar, până la urmă, ceea ce mi-am dorit s-a împlinit pentru că în business am lucrat foarte mult, de la început, cu limba engleză. După aceea mi-a folosit mult și în partea de antreprenoriat.

– Opțiunea pentru Academia de Studii Economice…
…a fost a tatălui meu.

„M-a ajutat foarte mult faptul că am trecut prin absolut toate compartimentele economice ale unei întreprinderi!”

– Când v-ați și regăsit în această opțiune?
M-am regăsit imediat după ce am terminat facultatea. Eu am făcut facultatea la seral. Deci am lucrat în timpul facultății. La început am lucrat la Studioul Sahia, la Contabilitate. Acolo am început! Tatăl meu lucra acolo și a fost locul de muncă în care m-a introdus el. M-a ajutat foarte mult faptul că am trecut prin absolut toate compartimentele economice ale unei întreprinderi! Pentru că, până la urmă, o firmă reprezintă fosta „întreprindere”. Facultatea pe care am urmat-o era actualul „Management”, dar atunci era „Economia Industriei, Construcțiilor și Transporturilor”. Deci eu am lucrat în Contabilitate, am lucrat în Financiar, în Plan-Organizare a Muncii și apoi, când am trecut în Comerț Exterior am făcut și derulare de contracte și ofertare de contracte și am văzut totul ca un întreg. Iar această perspectivă ajută foarte mult un antreprenor! Dacă vezi doar o bucată – e foarte greu să faci antreprenoriat.

– În anii aceia de studenție în care și lucrați pe treptele de început ale carierei..
Da… într-un birou la Contabilitate…

– …Ce perspective aveați? Voiați să dezvoltați, cândva, propriul business?
Nu… La vremea aceea nimeni nu visa la business privat. Adică erau anii ’87-’88-’89. Nu visa nimeni la business privat! Eram mulțumită că lucram în Comerț Exterior unde erau oameni mai bine pregătiți, mai deschiși, oameni care călătoreau în străinătate și care dădeau alt „vibe” timpurilor și locului de muncă.

„Mi-am dorit foarte mult să călătoresc”

– În anii aceia gri ați avut acces și la lucruri la care alții aveau acces mai rar?
Nu. Era în plus doar faptul că locul de muncă era cu niște oameni mult mai deschiși care, prin natura profesiei, umblau în străinătate. Mi-am dorit foarte mult să călătoresc și acest vis s-a împlinit. Acum, recent, chiar am făcut un calcul și am călătorit în peste 35 de țări, în toți anii de după 1990.

– Pentru business sau în vacanțe?
Și în vacanțe, și pentru business.

– A venit momentul 1989. De ce nu ați plecat atunci din țară?
A fost o decizie destul de dificilă. Mai ales pentru că atunci eram căsătorită și fostul meu soț își dorea foarte mult să plece din țară. Eu nu am vrut să plec.

– Ce v-a ținut aici? Anticipați că România urma să devină un mediu interesant pentru business?
Nu neapărat. În primul rând, eram legată de părinți – fiind singurul copil. Poate singurul aspect pe care l-am anticipat era că dacă pot să fac ceva, pot să fac și aici! Am simțit că și în România pot să clădesc. Și așa a fost! Nu înseamnă că nu m-aș fi descurcat și în altă țară! Partenerii externi cu care am lucrat de-a lungul timpului – toți au spus „te-ai fi descurcat oriunde!” Dar cu siguranță nu realizam ce am realizat aici!

„Sunt o persoană sociabilă, empatică…”

– Pentru că a fost mediul de așa natură? România în schimbare de regim… Sau, pur și simplu, pentru că vă simțiți acasă și oamenii reacționează diferit la idei?
În primul rând e faptul că mă simt acasă. Sunt o persoană sociabilă, empatică… Am lucrat mult și cu străini. Călătoresc destul de mult și acum… Eu am avut și am toată admirația pentru partenerii externi – ei au o anumită eleganță în business. Politețea și educația lor se văd că sunt valori mai vechi decât la noi, chiar dacă la nivel al pregătirii nu ne sunt superiori. Faptul că sunt 6 milioane de români în afara țării… În nicio țară nu e așa… numai după un război au migrat atâția cetățeni! Străinătatea presupune adaptare la stilul lor.

– După 1989, către ce domeniu ar fi fost mai sigur să vă îndreptați?
Eram deja în Comerț Exterior. În 1991 a venit o oportunitate – mai mulți colegi din compania de stat la care lucram au simțit că lucrurile încep să o ia la vale. Eram în domeniul construcțiilor în străinătate – pe vremea aceea România avea foarte multe contracte și se câștigau bani foarte buni. Din toate acele lucrări multe au fost aproape abandonate, după 1990. Și încă România nu și-a încasat banii!

– Deci pasul spre antreprenoriat a fost mai mult dictat de vremuri…
Da. Dar nu am plecat direct în antreprenoriat. Nu am avut curajul să fac pasul spre acest domeniu despre care nu știam nimic. Am mers ca economist într-o firmă privată. Am lucrat acolo timp de doi ani. Apoi mi-am dat seama că ce fac pentru firma respectivă aș putea să fac și pentru mine. Mai ales că eram singura persoană care lucra activitatea economică, cu excepția contabilului șef. Adică sunt antreprenorul care știe să citească o balanță – și mă ajută foarte mult acest lucru, știu să pun întrebări și să fac conexiuni – că asta înseamnă background-ul de lucru în contabilitate, dar nu pot să mă laud că pot să închid o balanță sau să fac un bilanț. Deci am lucrat într-o firmă privată de comerț, de import. În anii 1991-1992, toată lumea făcea importuri. După doi ani mi-am făcut propria firmă – această firmă există și acum, este fondatoarea Spitalului de Boli Cardiovasculare Angiomedica.

– Care a fost momentul în care ați spus „gata, sunt antreprenor”? A existat poate o întâlnire cu cineva care v-a dat curaj sau v-a inspirat?
Nu. A existat o oportunitate: o firmă din Austria și-a dorit un distribuitor în România. Acela a fost momentul în care mi s-a spus „hai să încercăm să lucrăm”. Am răspuns că „eu sunt angajată” și atunci a venit propunerea „nu vrei să încerci pe propriile puteri?” Și am dat curs. Cunoșteam deja destul de bine partea economică a unei firme. Deci chiar dacă nu reușeam, puteam să mă întorc oricând să lucrez într-o firmă.

– Ce au spus ceilalți când ați făcut acest pas?
Surprinzător, au fost de acord. Inclusiv patronul pentru care lucram. Mi-a spus „Rămâi în firmă cât îți dorești și când simți că nu mai poți să le faci pe amândouă, te desprinzi. Ia-o cu pași mici!” – ceea ce pentru mine a fost clar că erau mulțumiți de mine – nu faci treaba aceasta ca șef, dacă nu ești mulțumit de un angajat. Mi s-a părut fairplay. Și păstrez și acum cele mai frumoase gânduri pentru această persoană. Și, când nu am mai putut să lucrez și pentru mine, și pentru firma respectivă… Aveam și fetița – s-a născut în 1989. Acum are 34 de ani și este medic stomatolog.

– Deci, iată că opțiunea pentru medicină s-a ivit…
Da, si am mers spre ea. Dar eu nu am început în domeniul medical. Am făcut pasul spre importuri de bunuri de larg consum. Fel de fel de porțelanuri… jucării… Piața din România avea nevoie de tot ce se putea importa, la momentul acela. Mai ales bunuri de larg consum, cărora oamenii din România le simțiseră lipsa.

„Veneam seara acasă, luam cartea de anatomie și învățam despre inimă, despre vase…”

– Gândul pentru domeniul medical, când a venit?
Nu a fost un gând. A fost tot o oportunitate. Iarăși cineva din afară – tot din Austria, m-a considerat potrivită. Era în domeniul medical, dar vindea produse de la mai mulți producători.
În anii 1990-1995 știm foarte bine că marii producători nu aveau încredere în piața românească. Nu aveau încredere în importatorii români și întotdeauna își alegeau o firmă-tampon din zona Europei care să fie intermediar. Așa a apărut această firmă din Austria, din domeniul cardiovascular. În cardiologia intervențională România era la început. Am avut o discuție. Eu eram obișnuită să fac lucrurile cu seriozitate și atunci eram sceptică pentru că nu știam nimic în domeniul medical. Atunci am fost prima dată la un congres internațional de cardiologie intervențională, în Madeira. Atunci am văzut lumea medicală de acolo și mi-am dat seama de ce putea să ofere. Și așa m-am hotărât să încerc. Veneam seara acasă, luam cartea de anatomie și învățam despre inimă, despre vase…

– S-ar putea spune că în cariera dumneavoastră de până într-un anumit moment au avut încredere în forța pe care o aveați mai mult ceilalți?
Da, așa este!… Cam așa este… Eu am o intuiție foarte bună, nu neapărat o mare încredere în mine.

– În ceea ce privește cifrele sau oamenii?
Și asupra oamenilor, și asupra cifrelor. Dacă intuiția mea îmi spune că „da, sunt șanse”, atunci mă bazez pe ea. Și nu m-a înșelat!

– Pe măsură ce ați descoperit domeniul acesta, ce v-a plăcut cel mai mult?
Noutatea pe care o aducea. Cunoștințele – care erau cu totul altceva! Adică trebuia să cunoști un produs atât din punct de vedere tehnic, cât și să fii un bun vânzător, să știi să discuți, să comunici cu oamenii, Pe de-o parte erau partenerii externi, de cealaltă parte erau medicii din România, fie că erau manageri de spitale, fie că erau șefi de compartimente sau de clinici.

– Pe de altă parte, tot ce ați adus în România înainte însemna un bun fără de care oamenii puteau să trăiască mai departe. Un business medical e mai mult decât un business – este o misiune…
În activitatea mea de antreprenor dar și de distribuitor de produse medicale m-a ghidat orientarea către firme mari, foarte serioase. Nu pot lucra într-un mediu care nu este serios. Renunț!

– Ați și renunțat la proiecte?
Da, da! Nu la proiecte, ci la anumiți furnizori. Uneori erau produse de foarte bună calitate, dar am sesizat colaborări neloiale și am vrut întotdeauna să îmi păstrez credibilitatea. Cineva m-a iubit acolo Sus! Nu sus într-o funcție, ci „cel mai sus”. Apoi… cu toată stima și cu regretul că nu mai există astăzi… a fost domnul Profesor Vasile Cândea – mare chirurg cardiac. Când era managerul Institutului de Boli Cardiovasculare „C.C. Iliescu” unde deja începusem să merg la licitații și să vând produse, mi-a spus „Dar stai doar pe zona de Cardiologie… De ce nu vii și pe Chirurgie?” I-am spus că firma pe care o reprezentam avea doar producători din acea zonă. „Ia caută tu…”, mi-a spus… „și poate vii și pe Chirurgie”. Am întrebat cine nu era reprezentat atunci. Mi-a spus că cei mai importanți la momentul acela la nivel internațional erau cei de la Medtronic. Primele stimulatoare implantabile erau de la ei – vă dați seama… era anul ’98… Medtronic nu era în piață. Domnul profesor credea că motivul era pentru că România se afla prea la început în domeniu… M-a sfătuit să încerc să îi contactez. Nu aveam eu curajul să contactez Medtronic! Am rugat firma austriacă să mă ajute. „Poți să uiți!” – a fost răspunsul de la austrieci. „Sunt atât de mari că nu-i interesează România!” Eu am insistat. I-au contactat. Nu au răspuns vreo 6 luni, apoi au fost de acord să dea o ofertă pentru România. Am fost la prima licitație pe care am pierdut-o. Am mers și la a doua, și la a treia și, când am avut și un preț competitiv… am reușit. Am convins și firma americană că trebuie să își adapteze prețurile pentru o piață… emergentă, cum eram noi atunci. Atunci am început să colaborăm cu Medtronic, prin intermediul firmei austrice. După un an, Medtronic a dorit să cunoască și distribuitorul local și ne-au invitat la trainingurile care se făceau la nivel european. A fost o nepotrivire cu firma autriacă – pentru că aceasta nu plătea la timp și atunci Medtronic a decis să vină direct. Și firmele mari, care intermediau și în care producătorii aveau încredere erau cu bune și cu rele….

– Dar v-ați dat seama atunci că deja erați în cu totul altă ligă?
Da. Absolut! Am încheiat orice alte business-uri private și m-am axat numai pe partea medicală. Medtronic a venit direct și mi-a spus că îmi oferă distribuția pentru România și am continuat colaborarea. 18 ani am fost distribuitorul unic Medtronic. Treptat, aria s-a extins. Am început cu Cardiologie intervențională, partea de aritmologie  – adică stimulatoare, defibrilatoare, după doi-trei ani au venit și cu partea de Chirurgie… și după încă vreo 5-6 ani am adus și echipamente pentru Neurochirurgie și Neurologie. Am fost distribuitor și pe Republica Moldova. În 18 ani am ajuns la o cifră de afaceri de aproximativ 7 milioane de euro pe an pentru Medtronic. Cu 20 de oameni în Vânzări.

– Ce au spus părinții dumneavoastră în momentele acelea în care începeați să aveți mare succes în business?
Din păcate, ei nu mai sunt din 2003 și 2006. Au apucat să vadă începutul… Eram în creștere. Munceam foarte mult.

– Ce era dincolo de munca aceasta? Aveați un copil…
Aveam un copil, iar în 2002 a apărut al doilea copil. S-a repetat povestea parintilor mei – cu un copil la 40 de ani .

„Mergeam și la ședințele cu părinții, și la întâlnirile de afaceri”

– Mergeați mai degrabă la ședințele cu părinții sau la întâlnirile de afaceri?
Mergeam și la ședințele cu părinții, și la întâlnirile de afaceri. Aveam doua bone acasă…

– Ați lipsit din momente importante?
Da. Nu am avut ce să fac… Dacă copiii mei au vreun reproș așa… în ghilimele către mine, singurul este acela despre timpul pe care nu am putut să îl dau copiilor mei.

– Câte ore pe zi munceați?
De la 9 la 21.00. Ca și acum. Numai că acum, când am ajuns la o vârstă și am acumulat experiență – îmi mai permit din când în când să plec mai devreme. Atunci trebuia ca eu sa fiu implicată în tot, si tot timpul.

– Dar credeți că se poate face performanță la cel mai înalt nivel fără acest sacrificiu al timpului?
Nu. Nu se poate! E nevoie de timp și de multa seriozitate!

„Lumea medicală este foarte frumoasă”

– Suntem, fizic, la etajul 5 în Spitalul de Boli Cardiovasculare Angiomedica. Aici aveți biroul. Metaforic, cum se vede de aici lumea medicală?
Lumea medicală este foarte frumoasă. Eu consider că acest domeniu este la cel mai înalt nivel. Desigur, în toate domeniile sunt oameni foarte bine pregătiți, dar domeniul medical, atât de apropiat de om și de nevoile sale este unul dintre cele mai frumoase. Eu făceam comerț – distribuție și import de produse și echipamente medicale. Aveam un copil mic acasă – 2002, abia născusem băiatul. După 4 ani de când distribuiam Medtronic, mi-am dat seama că ceea ce am învățat eu în timpul comunismului nu mai era de ajuns pentru ca eu să duc un business așa cum trebuie și la cerințele pe care le avea un mare concern american. Și, deși puiul meu era mic, m-am înscris la ASEBUSS, la EMBA, ca să fie munca mea cât mai aproape de stilul american. Este o oportunitate importantă să lucrezi cu o companie mare și foarte serioasă! Și trebuie să fii la fel de serios – să răspunzi la o mulțime de email-uri pe zi, să fii prompt, să dai raportări… statistici. Lucram și în weekend, și noaptea…  La EMBA eram printre cei mai maturi colegi, singura din domeniul medical. Au mai fost două colege din farma. Dar mix-ul nostru acolo a fost interesant, m-am potrivit foarte bine. După ce am absolvit EMBA-ul, am văzut lucrurile altfel…

– Puiul a început să crească…
Din păcate era mai mult cu bonele și cu sora mai mare… Acum studiază în ultimul an la Psihologie în Marea Britanie… Dar, revenind, la EMBA proiectul meu de absolvire a fost „Clinică de Cardiologie”. Înființarea unei clinici de Cardiologie.

– Cu gândul să o și înființați? Sau era doar un exercițiu?
Un exercițiu… Un cumul a tot ce parcursesem. Aveam deja niște ani de experiență în domeniul distribuției, al vânzărilor. Întotdeauna m-a fascinat și partea cealaltă – a celui care primea produsele. De el depindeam. Și mi-am propus să văd cum este în celălalt rol. Am luat nota maximă pentru prezentarea proiectului meu cu Clinica de Cardiologie, la absolvirea EMBA-ului. Acest EMBA mi-a dat foarte mult curaj. Tot ce se discuta acolo – nu numai cursurile predate, dar și grupele de lucru – m-au ajutat foarte mult. Am continuat cu activitatea mea, dar ideea cu clinica mi-a rămas în minte, După doi ani, tot așa, dintr-o întâmplare, o cunoștință, un medic prieten de familie mi-a spus despre o clinică înființată de un medic chirurg și de o persoană de business din Olanda. Nu mai puteau plăti leasingul la aparat – era vorba de un C-arm… era primul Laborator de cateterism privat din Romania– Clinica Angiomed, înființată în 2004. Eu i-am întâlnit în 2006. Nu erau dispuși să investească mai mult… Eu am facut niște calcule, am ajuns la niște cifre… aveam și un profit satisfăcător… Și m-am gândit să investesc. Clinica Angiomed nu avea o cifră importanta de afaceri,  avea si un leasing, dar eu simteam perspectiva .

– Și ați investit sumele din forțe proprii…
Din firma pe care o aveam, de import și distribuție. Firmă care, până la urmă, în 2006 a cumpărat Clinica Angiomed. Această clinica avea primul laborator de cateterism  privat în care s-a făcut cardiologie și radiologie intervențională. Era o clinica mică, avea 5 paturi și 3 cabinete într-un spațiu închiriat de la un spital de stat. Am reușit să accesăm un proiect de acreditare în domeniul Renar prin care am dezvoltat activitatea și am mai completat cu aparatură. Am mers pe calea calității serviciului medical și ne-am acreditat și ISO. Și am început să dezvoltăm! În paralel, la distribuție și import cifra de afaceri creștea… în 2009 deja existau niște informații că Medtronic va ajunge la o cifră mulțumitoare pentru a veni direct. Toată lumea spunea că mai e timp până la acel moment, dare eu m-am gândit mereu la el și mi-am dat seama că va trebui să dezvolt clinica. Ca în orice mare corporație, creșterea de la an la an este esențială într-un business. Nu crești – ai probleme! Cum să dezvolt clinica?! Toate ușile la care am bătut ca să închiriez un spațiu mai mare s-au închis. În spitalele de stat ușile toate erau închise, deși spații existau. Cam toți – inclusiv marii privați din domeniul medical de azi, niciunul nu s-a dezvoltat în spital de stat. Eu am mers de una singură, am cumpărat teren și am construit totul de la zero.

– De la „minus 2”, de fapt. Că acela este nivelul cel mai de jos al clădirii…
Da. Terenul era în litigiu… L-am găsit foarte greu pentru că voiam să fie aproape de centru – este important ca pacienții să aibă acces, mijloace de transport… Noi aici suntem înconjurați de alte spitale, dar care nu sunt specializate în domeniul cardiovascular, sunt complementare – ceea ce nu e rău deloc. Am vrut să merg numai pe Cardiovascular…

„Probabil că mie îmi e dat să fac totul singură”

– Ați avut vreodată vreo îndoială? Că poate e un drum prea greu?…
Da.

– Și mai aveați cum să reconsiderați decizia, să vă întoarceți din drum?
Puteam să mă întorc. Puteam să încerc să vând clinica, pentru că o crescusem ca cifră de afaceri. Dar fiul meu spune „Tu spargi muntele și îți croiești drum și prin piatră”… Probabil că mie îmi e dat să fac totul singură… Am vrut să accesăm fonduri europene și am lucrat mult la proiecte, dar fără succes. Trei ani… Și consultanții au costat în jur de 200 de mii de euro… La Fonduri tot s-a mai găsit ceva…, inclusiv înainte de semnarea contractului de finanțare.

– Erau lucruri obiective sau ați început să deranjați în zona medicală?
Nu în zona medicală… Am renunțat sa caut finantare,  am pornit construcția. Între timp, în paralel, ceea ce am estimat s-a întâmplat. Medtronic a spus că vrea să cumpere distribuția. Dar mi s-au recunoscut meritele încât businessul a fost cumpărat, nu m-au dat la o parte. Au început negocierile, care au durat vreo doi ani. Am trecut prin toate și am vândut, bineînțeles cu niște condiții de non-concurență doi ani pe partea de comerț. Cu condiții de derulare a contractelor până la final – pentru că erau contracte încheiate cu statul. Am menținut o parte din echipa de vânzări… Șefii de compartimente au plecat de la mine – a fost una dintre condițiile americanilor. Dar am numai lucruri bune de spus despre această experiență. Atunci se cunoștea și că am pornit proiectul pentru spital…  Iar acum colaborez în continuare cu Medtronic. Am în continuare foști angajați acolo. Alți foști angajați ai mei au firmele lor în domeniul medical, deci sunt și ei antreprenori. Ceea ce înseamnă că am format oamenii si echipe foarte bune.

– Credeți că ați fost și o „școală de business”?
Da. Când văd câți sunt fie în companii de succes, fie la propriile firme… tot în domeniul medical…

– Acum, ce faceți în business?
Clădirea a fost gata în 2016. Este un spital de nișă strict specializat în domeniul Cardiovascular. La 1 decembrie 2016 și-a deschis porțile cu ambulatoriul, iar după o lună a început să funcționeze și angiograful, adică am început să derulăm partea de intervenții. A fost greu, la început. Noi am rămas aceeași firmă și a fost greu să obținem toate cele necesare din punct de vedere legislativ. Legislația spune că numărul de paturi nu poate să crească decât cu 10%… Eu aveam 5 paturi… Și ne-am luptat, din nou. Nu mai era nimeni în situația noastră. Nu mai crescuse nimeni un spital pe aceeași firmă, cu același CUI, de la 5 la 22 de paturi. Dar în primii doi ani a fost foarte greu. Am venit cu bani de acasă. Bani personali.

– Și acest fapt, în business, este o greșeală?
Nu este. Dar trebuie să fii dispus să faci asta. Iar la mine investiția a însemnat… aproape tot. Am mers pe tot sau nimic.

– Pe intuiție…
Cam tot ce am câștigat, inclusiv cu vânzarea firmei, a intrat în acest spital.

– Câte nopți nu ați dormit?
Nu știu… mă trezeam în timpul nopții, mă gândeam… Veneam acasă și întrebam copilul doar „ți-ai făcut lecțiile?”… În rest mă adânceam în gândurile mele.

– A existat și un refugiu, o persoană care să vă fie alături? Sau ați fost singură-singură pe acest drum?
Nu prea… Doar așa… colaboratori cu câte un sfat… Am fost destul de singură, dar la un moment dat chiar am ales să fiu singură…

– Acum este concurență și în mediul privat în domeniul medical. Cum faceți să rămâneți în opțiunile pacienților?
Noi vrem să menținem calitatea actului medical. Am obținut nivelul cel mai înalt de acreditare – Gradul II. Nimeni din România nu are Gradul I. Inclusiv institutele de stat, institutele de boli cardiovasculare care sunt la cel mai înalt nivel de competență au Gradul II. Ne dorim medici foarte buni, care să fie loiali. Avem medici care ne sunt alături de la început. Sigur… sunt și medici care vin și pleacă… Eu nu mă impun niciodată într-o decizie medicală. Dar nu primesc sfaturi economice de la medici. La noi medicul este stăpân pe decizia medicală, nu îi impunem nimic și nu îl influențez pentru profitabilitate. Iar pentru pacient… noi avem posibilitatea de co-plată. Deci pacientul poate folosi în mare măsură statutul de asigurat.

– Cum sunteți, când nu sunteți la birou?
În ultimul timp am început să îmi aloc mai mult timp pentru mine. Merg la cursuri de dans, fac yoga, merg la concert si… am inceput sa recladesc si sentimental. Cât de cât acum există o stabilitate a businessului și îmi dau seama și că am nevoie de acest aport de energie care mă ajută. Am început și să călătoresc mai mult de placere … Am descoperit că îmi plac atât destinațiile cu multe muzee, cât și cele cu multă natură. Încerc să ajut și mă implic și în proiecte sociale… Am ca pasiune designul interior – aș putea oricând să fac un business în acest domeniu – să renovez case și spații, dacă aș fi nevoită vreodată să ies din domeniul medical.

– Ce i-ați spune „puștoaicei” care era în facultate și lucra la Studioul Sahia, despre femeia de afaceri de astăzi?
Că am reușit!