Deșeuri mobile

Noua directivă europeană privind reciclarea deșeurilor electronice (DEEE) impune țărilor membre UE – deci și României – reciclarea anuală a patru kilograme de deșeuri pe cap de locuitor. De asemenea, până în 2016 majoritatea statelor membre trebuie să colecteze 45 de tone de deșeuri electronice la fiecare 100 de tone introduse pe piață în ultimii trei ani. În 2019, rata trebuie să ajungă la 65%.

Telefoanele mobile fac parte din această categorie și sunt produsele cu cea mai mare rată de înlocuire – în fiecare an se colectează aproximativ 15–20% din aparatele existente pe piața globală, care ajung să fie reparate sau reciclate, potrivit Asociației Operatorilor GSM (GSMA). La ora actuală, conform estimărilor, există 500 de milioane de telefoane mobile gata de reciclare, scrie earth911.com. Dacă ele ar ajunge în depozitele de deșeuri, ținând cont de faptul că acestea conțin și plumb, ar fi ca și cum s‑ar arunca la gunoi 375.000 de euro, bani care ar putea fi recuperați la topitorii. Pe de altă parte plumbul, ca și nichelul sau cadmiul din care sunt fabricate bateriile telefoanelor mobile sunt metale grele. Odată ajunse în pământ sau la depozitele ilegale de deșeuri, ele pot contamina solul și pot ajunge în pânza freatică.

REZULTATE PE MĂSURĂ. În ultimii ani, companiile de telefonie mobilă – aflate în strânsă legătură cu producerea deșeurilor electronice din această categorie – au lansat pe piață foarte multe campanii de conștientizare a populației privind reciclarea DEEE‑urilor de acest tip. În 2007, Vodafone România era prima companie de telecomunicații care lansa un Program național de reciclare a telefoanelor mobile și a accesoriilor (baterii, încărcătoare, dispozitive hands‑free, cabluri de date). Compania colectează dispozitivele, indiferent de starea de funcționare a acestora, de la toți utilizatorii de telefonie mobilă din România, în punctele special amenajate din toate magazinele proprii. Astfel, în perioada martie 2007 – octombrie 2012 compania a colectat 21.500 de telefoane prin intermediul acestui program, potrivit datelor companiei. Numai în 2011 s‑au colectat circa 5.500 de telefoane și 59.500 kg de baterii și accesorii, iar în prima jumătate a anului trecut – 4.296 de telefoane și 160 kg de accesorii. Din 2011 funcționează și programul buy‑back, prin intermediul căruia 5.200 de telefoane au fost colectate, recondiționate și revândute către țări în curs de dezvoltare. Datorită tehnologiei avansate și materialelor calitative, multe dintre aparate pot fi utilizate cu succes chiar și după doi ani de funcționare, astfel că telefoanele colectate de Vodafone România urmează două trasee: cele colectate prin Programul național de reciclare (împreună cu accesoriile) ajung la Asociația Colectivă RoRec, iar cele colectate prin sistemul buy‑back sunt distribuite către Regenersis, filiala locală a uneia dintre cele mai mari companii de reciclare din Marea Britanie. În ultimul an aproape toate telefoanele colectate din piață au fost recondiționate și revândute pe piețele în curs de dezvoltare. Doar 30 dintre ele au fost reciclate (dezmembrate, cu recuperarea componentelor și refolosirea lor pentru fabricarea de echipamente noi), potrivit companiei.

Programul buy‑back pentru telefoane mobile fusese introdus pe piață încă din decembrie 2009, de către Orange România. Reprezentanta locală a operatorului francez a apelat la această măsură din dorința de a se diferenția pe piață la momentul respectiv, dar și de a‑și loializa clienții. „În 2011 am colectat aproximativ 200.000 de telefoane prin programul buy‑back, iar în primele șase luni din 2012 am atins o cifră de aproximativ 75.000 de telefoane colectate“, declară pentru MONEY Magazine Roxana Chicioreanu, Product Manager în cadrul Orange România. În schimbul telefonului vechi – care poate fi predat în magazinele proprii, cât și în cele partenere –, clienții primesc cupoane de reducere, pe care le pot utiliza la achiziționarea unui terminal nou. Sistemul a prins în România, câtă vreme țara noastră se află pe primele locuri în topul grupului Orange France‑Telecom în ce privește țările cu cel mai mare procent de colectare și reciclare a telefoanelor mobile.

PROGRAME DE CONȘTIENTIZARE. „I love recycling“ este unul din programele de protecție a mediului, pe care Cosmote România l‑a demarat în urmă cu aproape trei ani. Prin intermediul lui, compania încurajează colectarea telefoanelor mobile vechi, în vederea reciclării conform normelor de mediu, dar și pentru recuperarea anumitor materii prime secundare care pot fi introduse în circuitul industrial. Până la mijlocul anului 2012, prin programul „I love recycling“ au fost colectate peste 7.500 de telefoane mobile, accesorii și baterii din rețeaua magazinelor Cosmote și Germanos, dar și de la angajați. Mai mult, compania a lansat anul trecut o nouă provocare: pentru fiecare telefon mobil sau accesoriu vechi colectat, operatorul de telefonie s‑a angajat să planteze un copac și să‑l îngrijească până la maturitate (timp de cinci ani). După colectare, toate terminalele vechi, accesoriile și bateriile sunt trimise la Environ, compania abilitată să trateze astfel de deșeuri prin partenerii săi de reciclare. „Alături de «I love recycling» și «Adopt a Forest», programul prin care, cu ajutorul angajaților, plantăm în fiecare an copaci, derulăm anual o altă campanie de comunicare ce vizează angajații Cosmote. Astfel, «Green Office» este programul de mediu prin intermediul căruia angajații sunt îndemnați să contribuie la protejarea mediului prin economisirea energiei și a resurselor, aplicând astfel cei trei R: reducerea consumului de energie și de hârtie, reutilizarea materialelor din hârtie și reciclarea acestora“, spune Ruxandra Vodă, Corporate Affairs Manager Cosmote România. În 2011, prin „Green Office“ (ajuns la a patra ediție) s‑au colectat 17 tone de deșeuri de hârtie tipărită și 2,3 tone de materiale din plastic, care au fost trimise pentru reciclare către companii specializate.

SURSE DE ENERGIE. Foarte implicată în programele de mediu, Vodafone România a investit peste 15.000 de euro în ultimii ani în această direcție: de la campaniile de reciclare până la reducerea emisiilor de CO2 sau folosirea energiei 100% din surse regenerabile (în 1999 era primul operator de telefonie mobilă din Europa de Est care implementa o soluție de alimentare cu energie 100% din surse regenerabile pentru una din stațiile sale de telecomunicații mobile). De atunci continuă să analizeze posibilitatea folosirii atât a energiei solare, cât și a celei eoliene ca posibile surse alternative – în ultimii trei ani, compania a analizat implementarea a peste 15 soluții pentru reducerea consumului de energie din surse neregenerabile. În special în zonele izolate, în care nu există posibilitatea alimentării cu energie de la rețeaua națională, au adoptat varianta hibrid de producere a energiei – turbină eoliană și panouri fotovoltaice. Vodafone dezvoltă și proiecte dedicate angajaților, programul de colectare selectivă a hârtiei și a PET‑urilor derulându‑se încă din 2005. „Deșeurile sunt predate firmelor specializate, iar sumele de bani obținute au fost donate, până în 2007, pentru proiecte ale Fundației Vodafone. Din 2008, sumele sunt donate către proiecte de protecția mediului“, declară Nicoleta Radu, Consultant Corporate Communication Vodafone România. De‑a lungul timpului, operatorul de telecomunicații a lansat mai multe proiecte în zona de mediu: „Litoral curat“, „Adoptă un copac“, „Earth Hour“, „Săptămâna Mobilității Europene“, precum și proiectul anual intern „Săptămâna Reciclării Telefoanelor Mobile“ – lansat în 2006, prin care au colectat peste 5.000 de telefoane și numeroase accesorii.

 

Procente și valori

Numărul telefoanelor mobile îl depășește pe cel al locuitorilor planetei. Dacă fiecare posesor ar recicla măcar un singur aparat, s‑ar putea economisi sute de tone de materie primă, iar reducerea emisiilor poluante ar echi­vala cu scoaterea din trafic a milioane de autoturisme.

» Telefoanele mobile conțin 16% material valoros (aur, ar­gint, platină). Prin urmare, reciclarea terminalelor reduce emisiile de gaze cu efect de seră și conservă resursele naturale.

» Un studiu Deloitte arată că, în 2007, 63% din telefoanele mobile vândute au fost înlocuite, doar 3% dintre ele fiind și reciclate. În 2012, deșeurile din această categorie le echivalează pe cele produse de 21 aeronave Boeing 747.

» Din cele circa 50 mil. telefoane mobile înlocuite lunar la nivel global, doar 10% sunt reciclate. Un milion de aparate reciclate echivalează cu reducerea emisiilor produse de 1.368 de autoturisme.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed