ING a făcut bani din afaceri cu statul

Creditele neperformante ale ING Bank, măsurate după metodologia ING NV, au constituit 0,4% din total în zona de retail, şi aproximativ 3% în zona corporate, potrivit directorului băncii.

Câteva sute de credite de retail au fost rescadenţate pe o perioadă de 1-2 ani. În zona corporate s-au făcut patru restructurări.

Programul ING de casă nouă
, lansat de bancă drept alternativă la programul guvernamental Prima Casă, a constituit 80% din totalul creditelor ipotecare acordate. Cele mai multe credite, din totalul de 2.100, au fost acordate în a doua parte a anului. Negriţoiu spune că prima parte a anului a fost “horror”, în ceea ce priveşte creditarea retail.

Negriţoiu consideră că evoluţia economiei, cumulată cu politica monetară a BNR, au dus la o degradare a creditelor de consum în lei, care au fost cele mai neperformante.

“Cele mai proaste credite au fost cele în lei pentru consum(…) Şi politica monetară a BNR a contribuit la presiunea de pe creditele în lei”, a declarat directorul ING.

Negriţoiu crede că deciziile luate de BNR în ultima perioadă sunt viabile şi bine-venite, chiar dacă au venit târziu, mai ales că instituţia le şi aplică efectiv. Acesta crede că dobânzile vor continua să scadă în anul curent.

“Dobânzile vor scădea şi ca urmare a politicii monetare, dar şi ca urmare a pieţei, a competiţiei dintre bănci. În 2010, cererile de credit solvabil vor fi mai puţine decât ofertele băncilor”, spune acesta.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed