Prăpăd în țară. Sute de gospodării, inundate

Ploile torențiale au distrus totul în calea lor. La nivel național, peste 4.300 de pompieri militari, cu peste 3.200 de mijloace tehnice, au intervenit în 30 de localități din 9 județe pentru înlăturarea efectelor negative generate de vremea rea. În plus, 19 mesaje de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT au fost emise la nivelul a 12 județe.

Pompierii au acționat pentru evacuarea apei din 204 case, anexe gospodărești și beciuri, 177 de curți și 27 de străzi. Totodată, aceștia au acționat pentru degajarea a 9 copaci rupți de vântul puternic. În urma acestor evenimente, un autoturism a fost avariat.

De asemenea, pentru furnizarea răspunsului optim la solicitările de sprijin, apărute în zonele vizate de vremea neprielnică, au fost activate Centrele Județene de Coordonare și Conducere a Intervenției, prin operaționalizarea Grupelor Operative la nivelul inspectoratelor pentru situații de urgență din 20 județe.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed