Angajaţii BNR vor contesta la CCR decizia Finanţelor de a le tăia salariile

Personalul BNR nu este considerat bugetar, iar reglementările europene, implicit Tratatul de Aderare, restricţionează dreptul guvernelor de a interfera cu salariile plătite de băncile naţionale din statele membre.

Pe acest considerent şi invocând art. 11 din Constituţia României, care obligă statul la îndeplinirea „întocmai şi cu bună-credinţă” a obligaţiilor asumate prin tratatele internaţionale în care este parte, Banca Central Europeană (BCE) a catalogat ca ilegală măsura preconizată de autorităţile române. MFP a ignorat criticile guvernatorului Jean-Claude Trichet şi a legiferat tăierea salariilor din BNR.

Surse din BNR au declarat, pentru Gândul, că decizia va fi contestată la Curtea Constituţională. Contestaţiile se vor depune, în nume propriu, de mai mulţi angajaţi ai instituţiei, prin instanţele de contencios administrativ, iar acestea vor sesiza Curtea Constituţională.

Pe de altă parte consilierul guvernatorul BNR, Adrian Vasilescu, a declarat pentru REALITATEA.NET că „nu este corectă informaţia potrivit căreia BNR ar vrea să conteste la Curtea Constituţională decizia Ministerului de Finanţe”.

Adrian Vasilescu a adăugat că „BNR este convinsă de faptul că decizia nu este în ordine, având în vedere starea de fapt din ţară, însă nici nu a vrut să comenteze, nici nu a protestat”.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed