Ilie Ilaşcu va putea sta în continuare în locuinţa de la RA-APPS

„Am văzut din presă cazul lui Ilie Ilaşcu. Am înţeles că este vorba nu doar de Ilie Ilaşcu, ci de câţiva patrioţi din Republica Moldova care au stat în puşcării la Tiraspol. Am zis cum rezolvăm această problemă, că nu e drept să-i spui ‘vino în România, te-ai bătut pentru România şi să te pun pe aceeaşi poziţie cu unul care stă la o sinecură’. L-am sunat pe primarul general şi ne dă voie legea să transferăm locuinţele acestor oameni – e vorba de patru sau de cinci oameni – să le transferăm la primărie şi primăria are dreptul să le repartizeze locuinţa”, a explicat Victor Ponta, la Antena 3.

 

El a afirmat că demersul vizând publicarea listelor chiriaşilor RA-APPS este unul corect, adăugând că, în asemenea cazuri, se întâmplă inevitabil să „loveşti şi acolo unde nu trebuie”. „Conform legii, le transfer la Primăria Municipiului Bucureşti, care le poate repartiza celor care au situaţii cu totul şi cu totul speciale. Ilie Ilaşcu va rămâne în locuinţă şi nu va sta sub această ameninţare. (…) Va avea o stabilitate pe care o merită”, a spus Ponta.

 

Fostul deţinut de la Tiraspol Ilie Ilaşcu (senator PRM în legislatura 2004-2008) are un apartament cu cinci camere, costurile cu chiria ajungând la 429,73 de euro. Presa a relatat că fostului deţinut politic al regimului de la Tiraspol i s-a cerut să elibereze apartamentul oferit în folosinţă de executivul de la Bucureşti.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed