AcasăMarile ÎntâlniriJOHAN INGER: „Dansul are viitor”

JOHAN INGER: „Dansul are viitor”

Aterballetto/ Fondazione Nazionale della Danza vine pentru prima dată în România, la cea de-a XXIII-a ediție a Întâlnirilor JTI. Spectacolul „Don Juan”, în coregrafia lui Johan Inger va fi prezentat publicului român pe 11 și 12 octombrie, la Teatrul Național București, sala Ion Caramitru. Și cum fiecare Întâlnire JTI este… o Mare Întâlnire cu lumea dansului, l-am invitat pe coregraful Johan Inger să acorde pentru Money.ro primul interviu din presa din România despre această propunere artistică inedită.

– Aterbaletto/ Fondazione Nazionale della Danza, cu sediul în Italia, este considerată una dintre cele mai importante companii de dans la nivel internaţional. Care este opinia ta despre cei care au forţa în acest domeniu, cei care dictează trendurile? Simţi că lucrezi cu cei mai buni?
Cred că sunt îndeajuns de norocos să lucrez alături de companii foarte interesante, companii care fac mereu un pas mai departe și continuă să împingă limitele în dans. Aterbaletto este una dintre aceste companii vizionare și este o onoare să lucrez cu artiștii de aici de atâta vreme și să fiu parte din evoluția lor.

– Premiera spectacolului „Don Juan” a avut loc acum doi ani, în Ferrara. 2020 a fost un an dificil pentru Lumea întreagă și în special pentru Italia, țară care a fost printre primele care s-a confruntat cu tragedia pandemiei de COVID 19. Ce a însemnat acel timp pentru tine? Te-a inspirat întrucâtva?
Sunt de părere că pandemia a fost foarte grea, din atâtea motive! Au fost oameni care și-au pierdut viețile, iar formele de manifestare artistică precum teatrul, dansul, au avut de suferit. A fost o perioadă teribilă. Pentru mine a fost o perioadă de reflecție. Și chiar în primul an m-am… bucurat de timpul petrecut acasă, cu familia și copiii mei. Ca să fiu sincer, cred că în al doilea an am fost mai îngrijorat, pentru că mă îndepărtam de profesia mea. Cred că după al doilea an pandemic am început să mă străduiesc mai mult pentru arta mea.

„Don Juan nu se poate îndrăgosti, nu poate rămâne cu cineva pentru că eu cred că el are teama că o să fie abandonat”

– Este „Don Juan” o producție… narativă?
Da, „Don Juan” este o producție narativă.

În viziunea ta, cine este Don Juan. Știu că tu consideri că este un bărbat cu o traumă, înfricoșat de ideea de abandon.
Don Juan poartă în suflet o dramă și acesta este unul dintre motivele pentru care poate și face lucrurile pe le face. Consider că, în cele din urmă el nu se poate implica într-o relație stabilă și nu se poate îndrăgosti, nu poate rămâne cu cineva pentru că eu cred că el are teama că o să fie abandonat.

– Cum este să aduci în atenție un mit ca Don Juan? O legendă atât de cunoscută este greu să mai aducă ceva nou după atâtea variante în care a fost adusă în atenție…
Cred că spectacolul „Don Juan” a fost o provocare, mai ales în aceste vremuri. Ceea ce am încercat să facem a fost să îl explicăm, nu să îl apărăm. Ne-am întors la originile acestui personaj, la cine a fost el de mic copil, având o teorie care să explice de ce a devenit ce a devenit. Astfel, am decis să îi cunoaștem pe Don Juan și să o descoperim pe mama sa, care ori a murit, ori a fost nevoită să se despartă de el în perioada copilăriei – de aici și această frică de abandon. Și astfel, teoria noastră este că în toate aceste întâlniri cu nenumărate femei, Don Juan de fapt își caută mama. Ne-am gândit că ar fi o perspectivă interesantă pe care să o prezentăm în spectacol.

„M-am simțit foarte împlinit ca dansator”

– Te-ai născut în Stockholm și ți-ai făcut debutul ca dansator la Nederlands Dans Theater, în 1990. Cum a început povestea ta cu Dansul?
Relația mea cu dansul a început de fapt chiar când mama a văzut un program de prezentare al unei școli de dans. Eudansam mult acasă și mama aproape m-a forțat să mă înscriu la școala de dans. A insistat ceva timp până când chiar m-am înscris acolo și m-am îndrăgostit de școala de dans. Mi-am făcut o mulțime de prieteni grozavi atunci și prietenia noastră durează și astăzi. M-am îndrăgostit de dans, de mișcare, de muzică, de energia și puterea pe care ți le oferă dansul.

– Cum ai fost, ca dansator?
Am fost norocos. M-am simțit foarte împlinit ca dansator. Iar dacă privesc în urmă la cariera mea, nu aș fi putut să-mi doresc ceva mai bun. Am avut norocul să mă alătur Netherlands Dance Theatre și să-i întâlnesc acolo pe toți acei coregrafi importanți! De asemenea, am avut oportunitatea să mi se ofere multe șanse și roluri pe care să le dansez. Așa că, la 35 de ani, când m-am oprit, m-am simțit extrem de împlinit și nu am privit în urmă la cariera mea cu regrete sau gândindu-mă că au rămas lucruri pe care aș fi dorit să le fac și nu am putut. Deci, mă consider foarte norocos.

– În 1995 ai devenit coregraf. Cine, ce te-a inspirat?
Da, primul meu spectacol în calitate de coregraf a fost în ’95. Și a devenit oarecum primul pas pe care l-am făcut în coregrafie, univers care a devenit, încet-încet, un fel de dependență, ca un drog. Și cred că ceea ce m-a inspirat la momentul respectiv a fost coregraful Jiri Kylian. El a fost o sursă importantă de inspirație, dar și Mats EK a fost o figură importantă pentru mine, i-aș spune chiar tatăl meu artistic. Cred că ei doi m-au inspirat foarte mult. Și, bineînțeles, foarte mulți alți coregrafi care mă inspiră în continuare.

– În perioada 2003-2008 ai fost Coordonator Artistic al Cullberg Ballet din Stockholm. Care consideri că au fost cele mai bune proiecte ale acelei perioade?
E greu să spun care cred că este cel mai bun proiect. Am realizat două spectacole care, după părerea mea, au fost foarte speciale. „Point of Eclipse” și „Position of Elsewhere”. Acestea au fost cele două producții care cred că au definit cei cinci ani pe care i-am petrecut la Cullberg ca director artistic, în sensul că dansatorii și cu mine ne cunoșteam foarte bine și am putut să ne angajăm în găsirea unor soluții coregrafice noi. Am putut face foarte repede spectacolele, ne-am înțeles foarte bine și cred că au fos cele mai bune proiecte de la momentul respectiv.

– Care crezi că este Marea Întâlnire din cariera ta?
Nu pot numi una ca fiind întâlnirea extraordinară. Au fost multe, pentru că am fost atât de privilegiat să pot dansa unde am dansat și să pot continua apoi în calitate de coregraf, după ce am terminat cariera de dansator. Am avut ocazia să lucrez alături de companii importante din toată lumea, dintre care e greu să aleg.

A crescut costul chiriilor, al decorurilor, acum din cauza războiului din Ucraina”

– Crezi că dansul mai este o forță a prezentului? Încă mai simți că schimbi mentalități?
Nu știu cât de multă putere are dansul. Dar, dacă ne uităm la alte forme de artă, precum teatrul și opera, concertele, chiar concertele simfonice… cred că în acest context dansul are viitor. Spun asta pentru că, în opinia mea, în prezent mulți tineri se conectează ușor cu dansul. Cred că tinerilor le este mai ușor să se conecteze cu dansul…  poate mai ușor decât cu celelalte forme de artă. Deci, în acest sens, simt că există un viitor pentru dans. Dacă poate schimba mentalitățile?! Nu știu. Cred că arta, în general, are posibilitatea să te schimbe sau să te emoționeze, la un anumit moment. Sau să te facă să gândești. La fel ca orice formă de artă, dansul cred că poate face acest lucru. Dar nu știu cât de mult.

– Cum este lumea businessului în dans? Simți că după impactul SARS-COV2 Economia a reușit să găsească resurse pentru artă?
Teatrele au avut dificultăți după pandemie. După COVID-19 văd reduceri în aproape toate companiile. Așa că sper că își vor reveni cumva. Bineînțeles, a crescut și costul chiriilor, al decorurilor etc. acum din cauza războiului din Ucraina. Așa că în prezent situația artei este fragilă. Așteptăm să vedem cum evoluează.

– Ce simți că este special, unic în coregrafiile tale?
Mi-e greu să spun. Îmi place să mă asigur că lucrările mele sunt umane, că tratează umanitatea, adică atât forța cât și fragilitatea noastră, slăbiciunile noastre, punctele forte, frumusețea și urâțenia noastră. Și voi explora în continuare aceste lucruri, asta mă inspiră permanent.

– Te vei afla pentru a doua oară în România. Ce îți place cel mai mult aici?
Da, mă aflu în România pentru a doua oară. În România, cel mai mult îmi plac oamenii. Cred că sunt foarte înflăcărați, au un foarte bun simț al umorului. Îmi plac foarte mult oamenii, da. Și mâncarea.

Ultimele Articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.