Urmările secetei din acest an se vor regăsi o bună bucată de vreme în bilanțurile contabile ale cultivatorilor de cereale și ale crescătorilor de animale. Nici măcar producătorii de carne nu vor fi scutiți de o asemenea experiență. Dimpotrivă. Grigore Horoi, președintele grupului Agricola Bacău, unul dintre cei mai mari producători locali de carne de pui, își face calculele pentru 2012. Nu e îngrijorat de cifra de afaceri, care va crește în acest an până la 120,83 milioane de euro (540 milioane de lei), ci de profit. În 2011 a avut peste un milion de euro profit și spera ca anul acesta să îl tripleze. „Noi am bugetat un profit de patru milioane de euro, dar nu o să‑l facem, pentru că bugetul a fost făcut pe o cotație de circa 750 de lei tona de cereale, iar acum vorbim de 1.200 de lei/tonă, cel puțin”, declară Horoi în cadrul unui eveniment organizat de companie, cu ocazia împlinirii a două decenii de la înființarea holdingului româno‑german Agricola Internațional.
SANDVICI CU COTAȚII ȘI COSTURI. În vreme ce cotațiile porumbului și ale șroturilor de soia au ajuns la niveluri‑record în ultimii 60 de ani, prețul cărnii a crescut cu doar 8%. Ultimele date ale Ministerului Agriculturii arată că prețul cărnii de pui variază între 7,5 și 9,8 lei/kilogram, nivelul fiind asemănător cu cel de anul trecut. „Noi suntem, practic, într‑un sandvici”, descrie plastic Tatiana Cimpoeșu, vicepreședinte Agricola și directorul liniei de business carne de pui, situația în care se află compania. Și, în condițiile astea, ce le dai de mâncare animalelor din ogradă? Mai ales celor 6.000 de „Pui Fericiți”, de la ferma Agricola, care sunt hrăniți timp de 70 de zile la liziera pădurii cu bucate alese, bazate 80% pe porumb, cereala care le dă gustul păsărilor crescute la curte și al supei „pe care‑o făcea bunica”. Efortul grupului din urmă cu doi ani de a dezvolta acest produs premium de nișă s‑a văzut în vânzările companiei, care au ajuns, în medie, la 15 tone pe lună. Din iulie 2010 când a fost lansat acest produs, valoarea vânzărilor de „Pui Fericit” a depășit un milion de euro. „Pentru noi, performanța este cu atât mai notabilă cu cât piața cărnii de pasăre a avut în ultimii ani un trend de scădere, iar anul acesta se observă o tendință de stabilizare a acesteia, context în care vânzările Agricola au un trend crescător”, a declarat Grigore Horoi.
Principalele resurse de hrană nu pot fi substituite decât cu un grav compromis al calității, explică Tatiana Cimpoeșu. „În ceea ce ne privește, este exclus să putem înlocui șrotul de soia cu o proteină animală, că despre asta vorbim, de ce să ne ascundem?”, adaugă vicepreședintele. Porumbul și șrotul de soia reprezintă între 40 și 50% din structura costului cărnii de pasăre, respectiv al carcasei. „Numai în ultimele luni, creșterea costurilor acestor două resurse a fost de 60% pentru porumb și de aproape 90% pentru resursele proteice – de aici rezultă un indice mediu de creștere de 25% a costului”, adaugă Cimpoeșu. Să nu uităm nici majorările „discreționare” aplicate companiilor de la 1 septembrie pentru utilități, cu cel puțin 10%. Să nu uităm nici de cursul de schimb, care a cunoscut și el o creștere de 5% în acest an. „Ca să adăugăm toate aceste lucruri, noi cumulăm un impact în prețul de cost de cel puțin 25%”, spune Tatiana Cimpoeșu. Dar 25–8 fac 17. Cum ajungeți, totuși, la profit?
CU OCHII PE PROFIT. Toți cei care lucrează în industria alimentară știu că nu‑i ușor, ca și companie, să ajungi pe plus. Vorbim de o industrie în care se investește mult, cu marje mici. Evident că și rezultatul diferă foarte mult de ceea ce se întâmplă în mediul economic. „Anul 1997, spre exemplu, a fost o catastrofă: s‑a dat decizia ca subvenția să nu mai fie acordată, deși ea reprezenta 34% din costuri, s‑au licitat spații industriale, TVA s‑a dublat de la 9 la 18%, dobânda, de la 58–60%, s‑a dus la 151%, nemaivorbind de cursul valutar. A fost una dintre crizele pe care industria a trebuit să le traverseze, le‑a depășit, dar urmele se văd și acum în bilanț”, rememorează Grigore Horoi. Acum, industria trece printr‑o altă criză. „În ultima vreme n‑am făcut chiar așa investiții spectaculoase, dar dacă punem ban peste ban, ele se ridică undeva la trei milioane de euro anual”, spune Gheorghe Covrig, director economic Agricola. Trăgând linie, asta înseamnă un total de peste 100 milioane de euro investiți în abatorul de păsări, fabricile de salamuri crud‑uscate, de preparate și semipreparate, ferme, magazine și utilaje. Și încă aproximativ 200.000 de euro investiți recent într‑un proces de rebranding la nivelul firmelor din grup și al tuturor categoriilor de produs (investiția continuă și va ajunge la aproape un milion de euro). „N‑am avut bani, dar a trebuit să facem rost de ei”, mărturisește directorul. În ultimii patru ani, Agricola și‑a consolidat poziția față de sistemul bancar românesc, astfel că, „în 2008–2009, când toate băncile și‑au închis practic porțile la finanțare, la noi au venit multe bănci și ne‑au întrebat dacă pot veni cu finanțări”, își amintește Grigore Covrig. Cu ce garantează? Cu strategia de diferențiere și cu profitul obținut din produsele premium. „Este foarte greu să te duci cu toate creșterile din inputuri în preț, pentru că în cultura de consum a cumpărătorului nu s‑a schimbat nimic.
Perioada de cumpărare este aceeași și nu sunt perspective cum că s‑ar îmbunătăți semnificativ în viitorul apropiat. „În mare, va trebui să căutăm din nou în interior, pe partea de costuri, pe partea de o mai bună gestionare, poate la o nouă structură de produse, astfel încât să putem obține profit”, declară directorul economic. Au observat că produsele superioare cu valoare adăugată au marje mai bune. „Cu cât consumatorul este mai încrezător în calitatea acestor produse, cu atât marjele vor genera profitul pe care l‑am estimat”, adaugă vicepreședintele companiei. Și vorbim aici de creșterea cărnii refrigerate (în 2011, Agricola deținea 15% din piața cărnii de pui), de creșterea spectaculoasă a salamurilor crud‑uscate (anual se vând 1.600 tone de salamuri crude și 2.700 de „fierte”) și de creșterea interesului consumatorului român pentru semipreparate (1.650 de tone pe an). Există, de asemenea, și o piață externă, pe care au încercat să o dezvolte în ultimul an. Și, o strategie: „Anul viitor vrem să găsim o nișă pe piața de export pentru toate brandurile Agricola”, declară Tatiana Cimpoeșu, vicepreședinte Agricola Bacău.
SCOFETURI LA EXPORT. Impactul negativ al prețului de pe piața locală i‑a forțat, într‑un fel, pe cei de la Agricola să încerce să se dezvolte și mai mult pe piața de export. Volumul exportat de întregul grup este de 20%, două dintre cele nouă companii care alcătuiesc grupul Agricola fiind direct răspunzătoare de acest segment – Europrod și Salbac. Prima produce tot felul de scofeturi (delicatese precum șnițel de pui, cordon bleu, hamburgeri de pui și de vită) și exportă mare parte din ele în vestul Europei.
De curând, băcăuanii au cucerit și piața din Marea Britanie, unde livrează 7% din producția Europrod. „Avem proiecte customizate pentru această zonă”, explică Marketing Managerul Carmen Gavrilescu. Piața de semipreparate și produse din carne este de 150 de tone pe lună, adică 36 de milioane de lei pe an, la un preț calculat de 20 de lei kilogramul. Salamul de Sibiu produs de Agricola, care a ajuns lider pe piața locală cu o cotă de piață de 53,2% în valoare (potrivit Nielsen), este foarte apreciat și la export. Vânzările în creștere ale Salamului de Sibiu i‑au determinat pe producători să investească în patru tunele noi cu camere de maturare (unde se odihnește salamul timp de 90 de zile până albește de atâta mucegai). Chiar și așa, tot nu reușesc să facă față cererii. „În august n‑am putut să onorez toată comanda la Salamul de Sibiu. Ar mai fi trebuit încă 20 de tone. Am vândut 65 de tone, dar pentru că maturarea nu era la termenul normal (noile spații nu fuseseră date încă în folosință – n.r.), nu am putut să periclitez calitatea, așa că am preferat să nu livrez”, declară Angelica Șmil, director general Agricola. Acum, cu noile investiții, speră să ajungă anul viitor la o cotă de piață de 55%.
În vremuri ca acestea, când trebuie optimizate toate resursele pentru a obține profitul care „lasă de dorit”, Angelica Șmil s‑a gândit să exploateze și apetitul crescut al românilor pentru mici. Și nu doar al celor din România, ci și din comunitățile din Spania, Italia sau Marea Britanie, mai nou. Salbac produce în prezent 55 de tone de mici pe lună din carnea rămasă de la Salamul de Sibiu, dar vrea să ajungă la o producție de 100 de tone pe lună anul viitor. Că doar un business se măsoară prin capacitatea sa de a face profit, care să‑i asigure apoi continuitate și dezvoltare. „Am încredere că vom găsi și de data asta soluții”, spune directorul economic de la Agricola.
