Udrea: România a înregistrat o creştere a numărului de turişti străini în T1 din 2011

În acest context, ministrul a subliniat că este nevoie ca România să investească în promovarea turistică, atât pe piaţa internă, cât şi pe cea externă.

 

‘Cred că este un noroc pentru România că poate să folosească bani europeni pentru a se promova atât pe piaţa internă, cât şi pe piaţa externă. România este o piaţă de 20 de milioane de turişti care ar trebui reînvăţaţi să îşi viziteze ţara, de aceea cred că şi campania internă este importantă, dar ţinta noastră principală este aducerea turiştilor străini în România’, a declarat Udrea.

 

De asemenea, ministrul Turismului a precizat că România beneficiază de 75 de milioane de euro din fonduri europene pentru promovare, bani care trebuie cheltuiţi până în 2013. Potrivit Elenei Udrea, preţurile practicate în sectorul turistic ar trebui să fie adaptate pieţei, dar ministerul nu se poate implica în reglementarea preţurilor, ci doar în creşterea calităţii serviciilor.

 

Premierul Emil Boc a salutat iniţiativa MDRT de a desfiinţa construcţiile ilegale de pe litoralul românesc, afirmând că acest lucru trebuia făcut de către primari. ‘Lucrurile acestea trebuiau făcute de către primarii din zonă, dar nu am văzut la primarul Constanţei, de exemplu, nicio iniţiativă de a pune ordine în construcţiile ilegale, de a le pune în concordanţă cu legea. A trebuit să vină ministrul Dezvoltării să emită un act normativ pentru a face curăţenie în mizeria de acolo care ţine, din nefericire, turistul afară din România’, a afirmat şeful Executivului.

 

Premierul Emil Boc şi ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, au participat, marţi, la Ploieşti, la reuniunea Colegiului Director Judeţean al organizatiei Prahova a PDL.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed