Viitorul reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă

Ministrul Economiei a explicat că pe 15 martie expiră al doilea termen până la care investitorii îşi pot exprima interesul pentru proiectul reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă. Pana acum, au fost achiziţionate caietele de sarcină de către două companii: una din China şi una din Coreea de Sud. Este vorba de un consorţiu coreean, Korea Nuclear şi o companie chineza, China Nuclear Power Engineering.

 

 

„În condiţiile în care până pe 15 martie nu avem o certitudine, avem trei variante: fie prelungirea procesului cu unele modificări, să dăm posibilitatea investitorului să intre cu tehnologie, fie sistăm proiectul şi reluăm întreaga procedură, fie renunţăm la proiect şi ne concentram pe realizarea reactorului 3. (…)Personal agreez prima variantă şi anume să acordăm un termen şi să prelungim procesul şi să modificăm condiţiile. Nu cred că este în avantajul nostru să pierdem prea mult timp, dar deocamdată o decizie nu este luată până pe 15 martie” a declarat acesta.

 

 

În luna ianuarie 2011 grupurile energetice GDF Suez, Iberdrola şi RWE au anunţat că se retrag din proiectul celor două reactoare, după ce înainte cu  două luni işi anunţase retragerea şi compania cehă CEZ. Statul le-a preluat acţiunile şi a ajuns la o cotă de circa 84%.  Au mai ramas în proiect companiile Enel cu o participaţie de 9,15% şi ArcelorMittal cu 6,2%.  Procesul de atargere de investitori a continuat însă având în vedere amplitudinea investiţiei estimate la 4 miliarde de euro pentru cele două reactoare.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed