Ziua și ATACUL lui IOHANNIS la PSD: ”Acțiuni extrem de grave”

Președintele Klaus Iohannis a declarat marți, la Palatul Cotroceni, după ce fosta șefă DNA Laura Codruța Kovesi a câștigat la CEDO procesul legat de revocarea sa din funcție, că PSD a „patronat” schimbarea lui Kovesi și că ar trebui să facă social-democrații și în acest caz o comisie parlamentară de anchetă care să investigheze de ce i-au fost încălcate fostei șefe DNA drepturi fundamentale.

 

„Hotărârea CEDO de astăzi ne arată, dacă mai era nevoie, cât de necesară este o reformă la nivel constituțional a acestei instituții. Însă este evident că Parlamentul actual, în această configurație politică, dominată chiar de partidul care a patronat revocarea din funcție a doamnei Kövesi, a dovedit că nu este capabil să ia decizii pentru protejarea cetățenilor.

 

Acesta este partidul care vreme de trei ani a făcut un scop din bulversarea întregului sistem judiciar, prin construirea unei legislații penale menite să-i protejeze pe infractori, și nu pe cetățenii onești. Timp de trei ani, prin acest proiect construit împotriva celor mai elementare reguli de funcționare a unei societăți democratice, PSD a orchestrat comisii peste comisii de anchetă, menite să discrediteze pe toți cei care ar fi putut să-i împiedice să-și atingă scopul.

 

Nu mă aștept ca astăzi, când CEDO a hotărât că doamnei Kövesi i s-au încălcat drepturi fundamentale, PSD să se grăbească să înființeze o comisie parlamentară prin care să ancheteze de ce a fost posibil acest lucru.

 

Însă nu mă îndoiesc că românii vor sancționa PSD, prin vot, evident, pentru toate aceste acțiuni extrem de grave”, a declarat seful statului.

 

 

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed