Conduce o companie de interes strategic naţional, poate cea mai vizibilă şi supusă analizei opiniei publice, de vreme ce, în România, situaţia drumurilor a devenit proverbială, în timp. Cu toate acestea, îşi propune ca în mandatul său în funcţia de Director General al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere să schimbe această realitate preschimbată în legendă şi să le ofere românilor drumurile pe care şi le doresc. Un interviu despre apariţia sa inopinată pe tronsonul Sebeş-Turda, despre săptămâna viitoare când pentru prima dată România va avea contracte de proiectare și de execuție pe toate cele cinci secțiuni ale autostrăzii Sibiu-Piteşti, despre Coridoarele Pan-Europene IV şi IX dar şi despre modificările în procedurile de achiziţie publică. Dar acesta este şi primul interviu în care Cristian Pistol vorbeşte despre amintiri şi visuri şi despre cel mai frumos compliment profesional pe care l-a primit chiar de la fiul său.

– Aveţi o funcţie interesantă pentru oamenii de business şi din politică şi fascinantă pentru toată lumea, chiar şi pentru copiii de astăzi, care, deşi au tehnologia de partea lor, încă mai visează să construiască autostrăzi, drumuri naţionale, poduri… Dvs. ce planuri aveaţi în copilărie – voiaţi să construiţi drumuri, să schimbaţi ţara, să pilotaţi avioane?… Care erau visurile de atunci?
Nu m-am gândit vreodată că voi ajunge Directorul General al Companiei care administrează infrastructura rutieră din România. Aveam nişte visuri mai lumeşti pentru un copil – mă gândeam să mă fac poliţist. Acum… nu prea mi-a reuşit acest plan, ca dovadă că sunt aici. (N.r.: Râde!) Pentru mine, funcţia pe care o deţin în prezent este un challenge. Poziţia aceasta îmi oferă multe satisfacţii atunci când văd că pot să aduc progres odată cu dezvoltarea infrastructurii rutiere. Cum bine spuneau alţi înaintaşi de-ai mei – „drumurile reprezintă vasele sangvine ale unui organism – ţara; atâta vreme cât ele nu există, corpul nu poate funcţiona, nefiind alimentat”. Deci, când reușesc să realizez astfel de proiecte, satisfacția este foarte mare.

– N-ați ajuns polițist. Cred că nici n-ați încercat, pentru că în parcursul Dvs. profesional ați tot schimbat domeniile de activitate, deci ați putut face destul de multe. Însă aș vrea să-mi spuneți care era cel mai frumos drum pe care îl parcurgeați în copilărie. Poate drumul spre mare, în vacanță. Sau drumul spre casa bunicilor… Ați fost copil de oraș, „asfaltist” sau ați crescut la sat?
Am fost și sunt „asfaltist”, cum bine spuneți. M-am născut în București, aveam bunicii în București astfel încât nu am reușit să mă bucur de acele momente din vacanțele de vară pe care le aveau ceilalți copii care aveau bunici la sat. Am avut vacanțe de vară frumoase, la munte, la mare. Foarte mult îmi plăcea drumul spre munte și îmi plăceau drumețiile. Nu sunt un mare fan al soarelui.

– Ce mașină aveau părinții Dvs.?
O Dacia 1300.

– Și cum se simțeau drumurile României atunci, în copilăria Dvs.?
La vitezele cu care circulam atunci… Nici infrastructura, nici mașinile nu erau cele mai performante, dar îmi amintesc de acea plăcere când mă trezeam dimineața la ora 5 și jumătate pentru a pleca „pe răcoare”, cum spunea tata, „să nu prindem soarele”.

– Ce profesie aveau părinții Dvs.? În ce fel de mediu v-ați format? Ce v-au încurajat să alegeți?
Într-un fel, eu am urmat cariera tatălui meu. El este tot inginer constructor, așa că i-am călcat pe urme. Mama mea, în schimb, este militar de carieră, dar acum este la pensie. Așa că am trăit într-o familie în care ordinea era foarte importantă și dragostea față de meseria de inginer constructor își spunea cuvântul. Eu am profesat-o, indiferent de funcțiile pe care le-am ocupat. Am fost în domeniu, întotdeauna. Dragostea pentru această meserie am căpătat-o de la tata.

– Vă amintiți de un sfat pe care îl aveți de acasă, de la părinți? Poate cuvinte simple dar care vă călăuzesc și astăzi în întâlnirile pe care le aveți cu oameni importanți. Sunteți într-o poziție cheie pentru România…
Da, auzeam des „nu face asta, ai grijă în această privință”… Adică așa am fost crescuți – nu cred că doar eu, ci toată generația din care fac parte. Am fost crescuți, la o vârstă fragedă, mai mult cu noțiuni de aliniere la valorile din familie. Dar, pe de altă parte, modul de a aborda lucrurile l-am deprins de la tatăl meu. Iar ordinea, de la mama.

– Ce visați să construiți? Nu acum, ci atunci când ați ales facultatea.
Facultatea aceasta a fost mai mult un vis al tatălui meu. Voia să-i calc pe urme. Și m-a convins că este o meserie frumoasă care îți oferă multe bucurii atunci când vezi că, „din mâinile tale” se pot ridica clădiri, poduri, drumuri.

– Copil singur la părinți?
Nu. Mai am doi frați.

– Și de ce a trebuit să urmați tocmai Dvs. calea tatălui?
Fiind cel mai mare, a fost această aşteptare.

– Cu ce se ocupă fraţii Dvs.?
Sora mea este cea mai mică din familie. Ea a terminat Arhitectura. Fratele meu este economist. Niciunul dintre ei nu a mai urmat meseria tatălui, dar să spunem că sora are totuşi o meserie apropiată, fiind arhitect – e o profesie care cred că i se potriveşte mai bine unei femei decât cea de inginer.

– În facultate, v-a plăcut domeniul? Aţi simţit că asta veţi face toată viaţa sau pur şi simplu v-ai resemnat cu perspectiva unui serviciu sigur, serios. E un domeniu previzibil, totuşi… nu e ca şi cum v-aţi fi făcut artist.
Nu a fost o dragoste la prima vedere, dar ştiţi cum se spune, e o vorbă „pofta vine mâncând”. Odată ce a trecut timpul, a început să îmi placă meseria pe care am ales-o şi am şi profesat-o. E drept că nu am profesat foarte mult la nivel de proiectare, am ales partea de execuţie, iar ulterior managementul proiectelor de investiţii în construcţie.

– Primul job?
Primul job a fost la o societate comercială, unde am fost încadrat „director tehnic”, dar eram şi şofer, făceam şi aprovizionarea… practic făceam tot ce era necesar astfel încât să asigur şi logistic materialele necesare pentru construcţie, dar şi punerea lor în operă asistând echipele de muncitori.

– Ce v-aţi cumpărat din primul salariu?
Nu îmi amintesc exact, dar ştiu că printre primele salarii le-am cheltuit pe întreţinerea apartamentului. Mă mutasem singur, detaşându-mă puţin de familie la acea vârstă. A trebuit să-mi iau viaţa în piept şi să-mi asigur cele necesare pentru trai – haine, mâncare, întreţinere.

– Ce aţi aminti din parcursul Dvs. profesional până la acest moment? Aţi făcut şi studii în diplomaţie, aţi atins şi politica dar nu foarte mult astfel încât oamenii de pe stradă nu ar şti exact să spună din ce partid politic faceţi parte. Care sunt, din punctul Dvs. de vedere, bornele care v-au adus în momentul acesta?
În parcursul meu profesional am încercat să ating mai multe paliere. Am lucrat şi în sistemul public, şi în sistemul privat, iar acest lucru m-a ajutat. Acum, la cârma CNAIR, pot să înţeleg mai bine antreprenorii cu care lucrez, ştiind ce înseamnă să fii antreprenor şi ce înseamnă să îţi asiguri resursele financiare pentru muncitorii care lucrează pentru tine. În mediul privat lucrurile sunt complexe şi complicate. De fiecare dată când vine ziua de salariu trebuie să te asiguri că ai banii necesari să îi plăteşti pe oameni ca ei să îşi poată hrăni familiile şi să vină la muncă fără să întrerupă activitatea. Am început ca simplu inginer, am avut activitate în zona de execuţie, dar şi ca manager de proiect. Am trecut prin toate etapele, de la şef de structuri mai mici – şef birou, şef serviciu, director… am fost consilierul premierului pe probleme de infrastructură pentru o perioadă scurtă de timp. În prezent am ajuns director general al acestei companii. Eu zic că nu am sărit etape.

„Ca lucrurile să meargă bine, trebuie să existe acea memorie a proiectului”

– Aţi fost, la un moment dat şi director de cabinet al unui ministru al Transporturilor.
Am fost director de cabinet al unui secretar de stat care avea în coordonarea partea rutieră, la momentul respectiv.

– A fost perioada aceea cea mai bună „şcoală” pentru funcţia pe care o aveţi acum? Aţi cunoscut oamenii implicaţi, problemele din sistem…
A fost primul pas pe care l-am făcut spre zona Ministerului Transporturilor. Din acel moment am început să înţeleg cum funcţionează acest minister, care sunt unităţile subordonate, care este obiectul de activitate în mod exact şi am asigurat consiliere secretarului de stat pe aceste problematici.

– Când este vorba despre o autostradă, cine şi-o atribuie – cine o începe sau cine taie panglica?
Eu cred că implicaţi, în mod cert, sunt şi cei care au început, care au demarat proiectul de la prima bornă a unui proiect de investiţii, respectiv demararea studiului de fezabilitate până când se termină lucrarea şi nu numai, chiar până când se încheie perioada de garanţie asigurată de către antreprenor şi ulterior finalizării execuţiei lucrărilor. Eu cred că toţi au câte un rol foarte important. Din păcate, în ultima vreme au fost mai multe persoane care s-au ocupat de o investiţie, ceea ce nu este un lucru bun pentru că nu a existat o consecvenţă. Ca lucrurile să meargă bine, trebuie să existe acea memorie a proiectului astfel încât abordarea să fie corectă şi continuă, în aceeaşi linie.

„Nu sunt adeptul tăierilor de panglică”

– Cum se simte covorul asfaltic atunci când puneţi primii paşi să tăiaţi panglica? Mă gândesc la un drum nou despre care, indiferent cât o să mai staţi în funcţie, o să puteţi spune „eu am călcat primul pe acest drum”.
Nu sunt adeptul tăierilor de panglică, dar bucuria de a da în circulaţie, de a da în trafic un segment de drum este o bucurie enormă pentru că mă uit la feţele celor care trec în primele minute pe acel drum şi văd satisfacţia lor care mi se transferă şi mie. Este vorba despre cât de importante sunt acele obiective care au putut fi date în circulaţie şi care mulţumesc şi deservesc comunităţi.

– La sfârşitul lunii septembrie – începutul lunii octombrie 2021 aţi preluat mandatul. Şi, fără să vă anunţaţi vizitele, aţi pornit prin ţară. Dacă nu mergeaţi la timp, era în pericol tronsonul Sebeş-Turda. Deci, se poate spune că l-aţi salvat?
Pot să spun că am impulsionat lucrurile şi că am transmis acel mesaj antreprenorului că nu mai poate să treneze lucrările aşa cum au făcut-o şi alţii mulţi ani. Mesajul meu a fost unul, se pare, suficient de categoric astfel încât a fost bine înţeles de antreprenor. Acesta s-a mobilizat şi am reuşit să avem acea deschidere de circulaţie pe Sebeş-Turda. În momentul de faţă toată autostrada Sebeş – Turda fiind în trafic.

– Ce spun oamenii care muncesc, cei care sunt pe teren şi toarnă covorul asfaltic? Ce spun, atunci când ajungeţi prin ţară? Cum sunteţi primit de oamenii fără funcţii?
Eu sper ca oamenii să fi înţeles că obiectivul meu este să îi ajut şi să le uşurez munca. Îmi doresc de la ei bună credinţă şi sper să înţeleagă că sunt plătiţi în interesul cetăţeanului şi că obiectivul pe care îl avem este să realizăm infrastructură rutieră. Dacă ei pleacă de la acest deziderat, au o colaborare foarte bună cu mine.

– Când aţi preluat mandatul, bănuiaţi cam ce se află în situaţia momentului. Dar aţi găsit mai bine sau mai rău decât vă aşteptaţi? În prima zi la acest birou, când a venit prima mapă la semnat…
Probleme sunt foarte multe. Este o companie foarte mare, cu 8 subsidiare, 8 direcţii regionale, un centru de studii tehnice rutiere, este o companie cu peste 7.000 de oameni. Compania are o problematică vastă, de la zona de întreţinere la zona de dezvoltare a infrastructurii la zona de încasare a rovignetei – cea absolut necesară pentru menţinerea sistemului rutier pe care îl avem astăzi şi pentru îmbunătăţirea lui.

„Nu cred că am vreo amendă primită de la CNAIR”

– Aţi uitat vreodată să plătiţi rovigneta, la maşina personală?
Nu cred. Nu. Nu cred că am vreo amendă primită de la CNAIR. Chiar şi acum mă asigur întotdeauna că am rovigneta plătită.

– Deci, prima zi a fost cu Doamne-fereşte sau Doamne-ajută?
Eu am plecat întotdeauna cu inima deschisă şi am considerat că aşa cum sunt eu construit să merg înainte şi să realizez lucruri, am plecat de la premisa că toţi cei din companie îşi doresc acelaşi lucru. Mulţi dintre colegii mei au confirmat că abordarea pe care o am eu o au şi ei, ceea ce este un lucru foarte bun. Ca dovadă că acum reuşim să avem foarte multe proiecte în diferite faze. Putem vorbi în momentul de faţă ca Autostrada Sibiu-Piteşti, prima trecere la profil de autostradă a României, să fie o realitate al cărei rezultat să îl vedem. În perioada imediat următoare – estimez că săptămâna viitoare vom semna contractul de proiectare şi execuţie pentru ultima secţiune care întregeşte această autostradă, respectiv secţiunea III.

– Ce e cel mai greu în poziţia Dvs.? Să fiţi atent la documentele pe care le semnaţi, la anturajul pe care îl aveţi chiar şi în viaţa privată… atenţia este asupra Dvs. Vă e frică?
Nu îmi este frică pentru că nu am motive să mă tem.

– Practic, ce semnaţi acum are ecou mulţi ani de aici înainte.
Evident că totul este supus controalelor ulterioare, dar de fiecare dată încerc – şi am creat un sistem – să verific documentele. Sunt mai multe Direcţii care certifică anumite documente. Evident, suntem supuşi greşelilor, cu toţii. Dar trebuie să avem în vedere că aceste greşeli să fie evitate, făcând tot posibilul în acest sens.

– 18.000 de km aveţi în aministrare?
Da, aproximativ 18.000 de km de drumuri naţionale, drumuri expres şi autostrăzi.

„Numărul autostrăzilor nu este suficient”

– Pentru o astfel de companie, e mult sau e puţin. De fapt, pentru o ţară ca România.
Este un număr rezonabil. Din păcare numărul autostrăzilor nu este suficient şi aici lucrăm din plin, cu motoarele turate. Dar o reţea de 18.000 de km de drumuri este o reţea rezonabilă. Toate comunităţile sunt practic legate.

– Românul, atunci când plăteşte orice taxă de drum – nu sunt foarte multe la noi – dar se gândeşte că din banii aceia, deci şi din banii lui, se fac drumurile. Din amenda pe care o plăteşte, din banii pe rovignetă… De fapt, majoritatea investiţiilor în drumuri sunt din fonduri europene. Cum îi spunem românului de rând unde în drumuri sunt banii lui?
Toată mentenanţa infrastructurii existente trebuie realizată dintr-un anumit buget. Noi avem bugetul acesta care vine practic din rovignetă, din această taxă de drum şi ajustări de la bugetul de stat. Oamenii trebuie să înţeleagă faptul că statul român, ca să menţină această infrastructură, trebuie să investească. Sunt atâtea lucrări de artă, podurile după cum mai sunt cunoscute ca denumire în general, sunt drumurile… toate acestea trebuie întreținute. Acele gropi pe care le vedem trebuie asfaltate tocmai pentru a da posibilitatea participanţilor la trafic să meargă pe drumuri bune. Toate aceste reparaţii se fac cu cheltuială. Ce pot să vă spun în ceea ce priveşte rovigneta este că taxa plătită de un autoturism pentru un an este undeva la 28 de euro. E o taxă modică. Cea mai mică din Uniunea Europeană. Ca să facem o comparaţie, Bulgaria are undeva la 52 de euro taxa anuală. Deci nivelul nostru este foarte mic. Pe de altă parte, amenzile pe care le aplicăm pentru lipsa rovignetei nu se constituie ca venit la Companie pentru ca suma să fie reinvestită în mentenanţa infrastructurii existente, ci se constituie ca venituri la unităţile administrativ-teritoriale – la primării, la bugetul de stat.

„Infrastructura din România nu a ţinut ritmul cu aşteptările oamenilor”

– Oamenii au mari aşteptări în ceea ce priveşte numărul şi calitatea drumurilor.
Da, aşteptările în ultimii 30 de ani au crescut exponenţial odată cu trecerea timpului. Este clar că infrastructura din România nu a ţinut ritmul cu aşteptările oamenilor. Din acest motiv presiunea cetăţenilor este destul de mare asupra noastră şi noi înţelegm nemulţumirea care este în legătură cu acest domeniu şi din acest motiv facem tot ce putem ca să reducem din gap-ul acesta, din diferenţe. Acesta este motivul pentru care, de când am preluat mandatul, am continuat toate proiectele începute şi am demarat şi alte proiecte noi.

– Aţi şi oprit ceva? Aţi şi reziliat contracte?
Au fost şi astfel de speţe, din păcate erau contracte blocate, contracte care nu puteau fi continuate din cauza prevederilor contractuale. Nu am reușit să găsim o modalitate de încetare amiabilă și am fost nevoiți să reziliem acel contract.

– Ziarele au scris că aveți ceva cu constructorii români și că preferați turcii.
Nu am preferințe și chiar dacă aș avea, nu ar fi relevante. Selecția ofertanților câștigători se face printr-o procedură de achiziție publică, o procedură prevăzută de lege, cu reguli foarte stricte. Procedura nu implică Directorul General al Companiei. Eu nu pot să iau niciun fel de decizie și nu pot să judec în niciun fel un ofertant, ci analiza ofertelor depuse se face de către o comisie dispusă care lucrează independent de conducerea Companiei.

– Și ajungem la nuanța la care făceam referire încă de la începutul dialogului nostru, despre câtă responsabilitate este în fiecare semnătură pe care o lăsați pe documente. Spuneați că nu vă temeți.
Nu mă tem, pentru că am privit toată documentația cu atenție și toate deciziile pe care le-am luat le-am urmat cu bună credință, în interesul proiectelor, evident protejând și interesul statului român, respectiv al Companiei Naționale de Administare a Infrastructurii Rutiere.

„Compania noastră nu mai este captivă unor antreprenori care nu vor să lucreze”

– Sistemul de achiziții, în Transporturi, este dificil? Sunteți mulțumit de dinamica pe care o puteți avea în activitate? Practic, ce începeți acum se va vedea peste 5-6 ani… Tot privesc harta din spatele nostru…
Da, acesta de pe hartă este un caz fericit, Sibiu-Pitești. Ultima secțiune care nu are contract de proiectare și execuție, secțiunea III, își va găsi rezolvare săptămâna viitoare. Deci, acest lucru  înseamnă că pentru prima dată vom avea contracte de proiectare și de execuție pe toate cele cinci secțiuni ale autostrăzii, astfel încât premisele ca această lucrare să fie executată și ca această autostradă să devină realitate sunt foarte mari. Anul acesta, cu sprijinul Ministrului Transportului și Infrastructurii, am reușit să îmbunătățim cadrul legislativ astfel încât să putem să balansăm în mod corect și echitabil tot ce înseamnă prevederile legilor achizițiilor publice. Astfel, în momentul de față Compania noastră nu mai este captivă unor antreprenori care nu vor să lucreze. Există acum, prevăzute de legislație, instrumente prin care aceștia pot fi scoși din contract, deci acele contracte care nu funcționează din culpa exclusivă a antreprenorului pot fi reziliate și procedura de introducere a altora este o procedură simplificată de negociere fără publicare. Acest lucru înseamnă…

– Că durează câteva luni, nu câțiva ani să fie atribuite contractele.
…durata până la semnarea unui nou contract este mult mai scurtă decât anterior acestor modificări. Unii antreprenori mizau pe faptul că o astfel de decizie de reziliere nu va fi luată de Companie atât timp cât introducerea unui alt contractant ar fi durat ani.

– Spuneați despre sprijinul Dlui Ministru al Transporturilor și Infrastructurii. Dvs. sunteți în PNL, dumnealui este în PSD. E o problemă culoarea politică?
Eu apreciez colaborarea cu Dl. Ministru al Transporturilor. Nu l-am cunoscut înainte de venirea dumnealui în mandatul de ministru. Dar avem o colaborare foarte bună, bazată pe niște principii și obiective comune, iar colaborarea este foarte fructuoasă. Nu a făcut o diferență, din punctul meu de vedere, faptul că Dl. Grindeanu provine din altă formațiune politică. Obiectivul meu și pot spune că și al dumnealui este să realizăm această infrastructură și să reușim să dăm oamenilor drumurile pe care și le doresc.

– Cum se acceptă postul de Director General al CNAIR? Cât ați cântărit înainte să acceptați?
Când mi-a fost făcută această propunere, să vin să preiau conducerea Companiei, nu pot să spun că n-am avut rezerve. Pentru că această poziție implică foarte multă răspundere și cauzează foarte mult vieții personale. Activitatea mea începe, de regulă, în jurul orei 8.00 și se termină pe la 21.00-22.00. Nu mai am timp de altceva. Mă întrebați mai devreme despre cum relaționez cu oamenii, în acest moment, din această poziție. Nu prea relaționez. (N.r.: Râde!) Pentru că activitatea mea cotidiană este casă-serviciu, serviciu-casă. Cam așa se rezumă, iar în weekend mai reușesc cât de cât să stau cu familia.

– Cât timp ați gândit răspunsul pentru propunerea de a accepta această funcție?
Mi-a luat ceva timp… o săptămână și jumătate, chiar două săptămâni. Nu a fost o decizie pe care să o iau imediat. Veneam din poziția de consilier de stat al Primului Ministru, o poziție onorabilă.

– Românul de rând înțelege că prin PNRR România ar trebui să aibă, până în 2026, 430 de km de autostradă. Înseamnă mult sau puțin? Atunci când se dă în folosință câte un segment de autostradă, oamenii fac tot soiul de remarci, mai ales atunci când aceste segmente nu depășesc cu mult 20 de km. Vorba aceea, „și cu lingura dacă asfaltau, după Revoluție, tot reușeau mai mult”.
Eu pot să dau un exemplu: vorbesc acum despre Craiova-Pitești, Lotul I. Vorbesc despre acest Drum Expres, această secțiune care practic este folosită ca variantă ocolitoare a orașului Balș. Eu cred că toată lumea care a trecut pe acolo a văzut diferența între a avea această variantă ocolitoare – care nu este de o lungime foarte mare…

– 23 de km are?
18 km. Dar rezolvă o foarte mare problemă locală. Toată aglomerația din Balș, celebră de ani buni, în momentul de față… nu mai există. Tot traficul de tranzit este preluat de această variantă ocolitoare.

– Acum iarăși apar nuanțe politice. Pentru că și această performanță care, pentru cei care o folosesc des pare din altă dimensiune dacă ne gândim la aglomerația de legendă din Balș este în atenție. Și autoritățile locale din Dolj și-au asumat meritul pentru această bucată de drum. Cui trebuie să mulțumim?
Eu cred că trebuie să le mulțumim tuturor celor care s-au implicat pentru ca acest Drum Expres să se realizeze. De la autorități locale, la autorități centrale. Dar, în primul rând, cred că ar trebui să le mulțumim oamenilor pentru că ei sunt cei care i-au determinat și pe politicieni și pe cei din administrație să aibă această atitudine, înțelegând nevoile lor și să ia măsuri astfel încât acest drum expres să devină o realitate.

„Autostrada de la Ploiești la Brașov este o necesitate”

– Domnul Victor Ponta, în mandatul său de premier, părea că se teme să nu fie arestat în ceea ce privește speţa Ploiești-Brașov și subiectul rămăsese în aer. Dvs. aveți vreo teamă cum că buna credință pe care o aveți ar putea să încurce sfere înalte?
Eu nu cred că un drum necesar poate să creeze alte probleme decât cele normale care apar în realizarea lui. Adică eu cred că un drum este un avantaj pentru toată lumea – mă refer la crearea și realizarea lui. Adică e un avantaj, nu un dezavantaj. Nu știu acum la ce se referea exact Dl. Ponta, dar pot să vă spun că autostrada de la Ploiești la Brașov este o necesitate. Ca dovadă, ea se află în toate instrumentele programatice pe care Ministerul Transporturilor le are, iar în momentul de față ne aflăm la faza de elaborare a studiului de fezabilitate pentru stabilirea traseului și a indicatorilor acestui drum de mare viteză.

– În anul acesta, de când aveți o funcție râvnită în România, s-au întețit apelurile telefonice? Aveți mai mulți prieteni?
Nu aș putea să spun că am mai mulți prieteni, dar este drept că telefonul meu sună aproape încontinuu.

– Sunt contexte politice, curente de interese, strategii care se elaborează pentru funcții atât de amețitoare. Ați mai putea avea un job obișnuit, fără o miză care să vă dea această adrenalină?
Din primul moment în care am venit aici am considerat și consider că fiecare dintre noi este vremelnic și în viață, dar mai ales în funcții. Evident că, la un moment dat, așa cum am ocupat această funcție o să o și părăsesc. E drept că, până în prezent nu am reușit să mă gândesc la o altă variantă, timpul meu fiind foarte ocupat cu activitățile curente pe care le am de derulat aici. Spre exemplu, mâine (N.r.: astăzi, 28.07.2022) vom da în circulație Lotul II al Tronsonului II al Drumului Expres Craiova-Pitești care va asigura și varianta ocolitoare pentru municipiul Slatina.

– Aveți un copil, nu?
Da.

– Ce spune despre tatăl lui?
E supărat pentru că nu prea îl vede. Iar seara când ajung acasă mă îmbrățișează, dar lipsa mea se simte în creșterea lui.

– Câți ani are?
10.

– Și a fost până acum la vreun eveniment cu Dvs. astfel încât să spună „tatăl meu a făcut drumul acesta”? Sau l-ați surprins în vreo discuție cu prietenii lui despre Dvs. spunând „Tata face drumurile, în România”? Probabil că există mândria aceasta, mai ales că e băiat.
Da. Nu l-am adus niciodată cu mine, nici nu am vrut să amestec familia cu activitatea profesională, dar l-am surprins mândrindu-se cu faptul că tatăl lui este cel care se ocupă de administrarea drumurilor din România.

– Când nu sunteți la birou, ce pasiuni v-ar plăcea să cultivați? Pentru ce ați vrea să aveți timp, în afară de familie? Știu că dintotdeauna conduceți mult…
Da, am condus și conduc și acum. Conduc mai rar decât înainte, dar e un hobby care mă detașează de problemele cotidiene. Îmi place să călătoresc. Dar realitatea ultimilor ani nu mi-a permis acest lucru – fie prin prisma faptului că am ocupat anumite funcții care nu mi-au permis să-mi iau concediu, fie prin prisma faptului că am trecut cu toții printr-o pandemie de Covid, fapt ce a redus foarte mult posibilitatea de a circula.

– Studiile în diplomație le-ați făcut mai degrabă pentru a vă dezvolta personal și pentru networking. Considerați că ați putea integra acest aspect în planul de carieră, în viitor?
Eu m-am axat până acum în profesie pe activitatea de bază, pe profesia mea de inginer. Cele mai multe dintre locurile de muncă pe care le-am avut s-au axat pe această meserie. Cum ați spus și Dvs, cursul din cadrul IDR, Institutul Diplomatic Român, l-am urmat pentru a mă dezvolta personal. Nu m-am gândit la o activitate viitoare în acest domeniu, dar mi-a îmbunătățit calitățile de negociere.

– Alegeți un om din parcursul Dvs. spre care să vă întoarceți cu recunoștință. Un om cunoscut sau un anonim… Cine merită un „mulțumesc” pentru care, poate, până acum nu ați avut timp?
În primul rând vreau să mulțumesc familiei mele pentru că este suficient de înțelegătoare și înțelege contextul și provocările pe care le am. Mă acceptă, nefiind prezent întotdeauna lângă ei.

– Soția Dvs. ce profesie are?
Este jurist.

– Este greu de gestionat acasă funcția Dvs.? Adică ați primit și telefoane de amenințare sau bilete în parbrizul mașinii?
Nu, nu am primit nicio scrisoare de amenințare, nici telefon. E drept că discut cu oameni importanți și unii sunt nemulțumiți de anumite aspecte ce interferează cu activitatea mea profesională. Dar activitatea mea ține de activitatea Companiei și sper ca toți să înțeleagă că activitatea de aici e primordială. Evident că ne îndreptăm spre comunități și spre oameni, dar respectăm legislația și contractele pe care le avem. Dar nu am primit amenințări.

– Cât poate dura mandatul Dvs.? V-ați făcut un gând despre cât stați în funcție?
Nu aș putea să vă spun cu exactitate media ultimelor mandate, dar în orice caz nu cred că au depășit doi ani. Pe de altă parte, pot să vă spun că în Planul Național de Redresare și Reziliență, binecunoscutul PNRR, este prevăzut un benchmark prin care anul acesta trebuie să se selecteze conducerea Companiei potrivit prevederilor Ordonanței 109, prin selecție.

– Deci, sunteți omul potivit la locul potrivit și în momentul potrivit?
Asta rămâne de văzut. (N.r.: Râde!)

– Ce v-ar plăcea să se știe că s-a făcut în mandatul Dvs. în România – o ambiție profesională, un drum anume, un pod anume…
În mandatul meu mi-am propus ca ținte încă de când am venit întregirea Coridorului Pan-European IV, respectiv legătura între frontiera de vest a țării de la Nădlac până la Portul Constanța. Asta înseamnă, pe de o parte, întregirea cu Autostrada Sibiu-Pitești, realizarea centurii Bucureștiului la profil de autostradă și închiderea acelui segment binecunoscut al urșilor, de la Lugoj la Deva. Pe de altă parte, realizarea Coridorului Pan-European IX, respectiv legătura de la Giurgiu prin Autostrada A7 până la Iași-Ungheni.

– Întoarceți-vă în timp până la anii aceia când nu v-ați îndrăgostit de perspectivele facultății. Erau șanse pentru un student obișnuit să ajungă să traseze drumurile României? În povestea Dvs. cât e muncă, noroc, context?
Eu cred că fiecare om are șansa de a putea ajunge oriunde își dorește. Trebuie să își urmărească scopul și trebuie să se pregătească în acest sens. Știți cum se spune, că în ranița fiecărui soldat este un baston de mareșal. Eu cred că orice este posibil. Evident că și norocul și contextul, conjunctura trebuie să te ajute, să îți fie favorabile. Dar cred că oricine își dorește și se dedică unui anumit domeniu poate să exceleze.

– Într-un alt context politic și dacă s-ar elibera acest culoar, ați fi interesat și de poziția de Ministru al Transporturilor, având în vedere că este un domeniu la care vă pricepeți?
Este o perspectivă la care nu cred că trebuie să te gândești. Cred că dacă ar fi cazul să se întâmple, se va întâmpla.

– Dar printr-un exercițiu de imaginație, dacă peste… 4 ani vi s-ar propune, ați accepta?
Cunoscând destul de bine acest minister, nu cred că ar fi un obiectiv pe care să nu pot să îl îndeplinesc, o poziție căreia să nu pot să îi fac față.

– Dacă ați fi astăzi Ministrul Transporturilor, ce i-ați reproșa Directorului General al CNAIR, Cristian Pistol? Nu e un indiciu pentru Dl. Grindeanu, este o curiozitate despre ce credeți că ați putea îmbunătăți în felul în care lucrați.
L-aș lăsa pe dumnealui să răspundă unei astfel de provocări, fiindu-mi greu să dau un răspuns în care să fiu obiectiv.

„Eu cred că o societate ar trebui să pornească de la Educație și de la Cultură”

– Vă invit să lăsați deoparte funcția, pentru câteva clipe și să visați ceva pentru România? Noi vrem și spitale, și drumuri, și educație și cultură. Printr-o magie, dincolo de orice raționament financiar, ce ați face… primul lucru?
Eu cred că superputerile sunt niște false soluții care, de fapt, încearcă să evite anumite probleme. O pojghiță superficială pentru probleme, fără a le rezolva de la temelie.

– Superputerile sunt pentru literatură.
Superputerile sunt pentru literatură, iar ele nu ar ajuta o societate. O societate ar trebui să fie clădită pe niște principii. Și cred că de la principii ar trebui să începem. De la Educație. Un popor needucat nu cred că o să aibă niciodată nici medici buni – pentru că vorbeam despre spitale, nu cred că o să aibă nici ingineri buni – dacă vorbim de drumuri și poduri, nu cred că ar avea specialiști buni în niciun domeniu și nu cred că s-ar putea dezvolta. Eu cred că o societate ar trebui să pornească de la Educație și de la Cultură. Aceste două elemente dacă le avem, noi ca popor, și reușim să ne pregătim, eu cred că ne-ar aduce servicii și în toate celelalte domenii.

– Revin la o idee pe care am urmărit că ați susținut-o cu alte ocazii, cum că aglomerația în trafic este și o consecință a indisciplinei.
Pe de-o parte este o indisciplină a conducătorilor auto, iar pe de altă parte nu neg faptul că este și o lipsă a infrastructurii de mare viteză.

– Sunteți disciplinat în trafic?
(N.r.: Râde!)

– Adică mergeți cu 50km/h în localitate?
Nu pot să spun că sunt cel mai disciplinat conducător auto, dar nici extrem de indisciplinat. Din păcate, o rigoare mai mare cred că ne-ar ajuta ca timpii în trafic să fie mai mici. Dar nici eu nu pot să mă laud că aș fi cel mai disciplinat conducător auto.

– Rigoarea aceasta o aveți în job? Păreți un om foarte serios, care zâmbește arareori.
Nu sunt extrem de riguros, dar activitatea de aici îmi impune să fiu. Pentru că dezvoltarea obiectivelor pe care mi le-am propus și conducerea unei Companii de aceste dimensiuni impun o rigoare care trebuie respectată.

– Vă e dor de anonimat?
Nu m-am gândit niciodată la statutul pe care îl am. Nici în această funcție și nici în altele.

– Ei, fiți mai atent pe stradă și o să observați că deja numele Dvs. a căpătat notorietate, mai cu seamă că este și un nume cu o sonoritate specială – „Pistol”.
„Pistol”, ca nume de familie este destul de rar. Cel putin eu am auzit de foarte puține ori acest nume, în afara, bineînțeles de contextul cu familia.

– Dar apropo de nume, ați avut vreodată vreo poreclă?
Numele nu m-a ajutat să am și o poreclă, lumea spunându-mi pe numele de familie, în copilărie.

– Dacă ați putea să vă întoarceți acum la „copilul” care voia să fie polițist. Ce i-ați spune din viitorul lui, prezentul Dvs.?
I-aș spune că a ales mai bine. Cu înțelepciunea de acum, aș putea să-i spun că a ales mai bine, nefăcându-se polițist.