Tot mai mulţi tineri aleg să locuiască cu părinţii. Fenomenul este în continuă creștere


Potrivit celui mai recent raport al Eurofound, tot mai mulți tineri angajați din Uniunea Europeană optează să rămână în casa părintească, un fenomen în creștere evidentă.

Conform raportului, 86% dintre cei cu vârsta între 15 și 24 de ani continuă să locuiască sub același acoperiș cu părinții, proporția scăzând la jumătate în cazul celor cu vârsta între 25 și 29 de ani, iar pentru cei din grupa de vârstă 30-35 de ani, doar 2 din 10 aleg să nu împartă casa cu părinții.

Numărul de tineri care aleg să stea cu părinții a crescut

Cifrele relevă o tendință crescătoare în ultimii ani. În ceea ce privește Uniunea Europeană în ansamblu, procentul tinerilor cu vârsta între 25 și 34 de ani, angajați și care locuiesc în casa părintească, a crescut de la 24% la 27% în perioada 2017-2022.

Aceste statistici se referă exclusiv la tinerii cu vârsta între 25 și 34 de ani care sunt angajați. Există diferențe semnificative între statele membre ale Uniunii Europene în acest sens.

În România, procentul ajunge la 36%, în timp ce în Bulgaria atinge 50%, iar Croația și Slovacia conduc clasamentul cu procente de peste 60%.

Pe de altă parte, țările nordice înregistrează cifre mult mai mici. În Finlanda și Suedia, doar 2% dintre tineri aleg să rămână în casa părintească.

Principalul motiv invocat pentru această tendință este creșterea costurilor de trai din ultimii ani.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed