Subiect
Inflatia
1112 articole
Wall Street intră într-o săptămână de foc. Dobânzile, petrolul și inflația pot schimba direcția bursei americane
Raliul tehnologic nu înseamnă însă că presiunile macroeconomice au dispărut.

De ce cresc prețurile la alimente chiar dacă inflația scade
Scăderea inflației nu înseamnă că alimentele se ieftinesc, ci doar că prețurile cresc mai lent. Alimentele pot rămâne scumpe din cauza costurilor de producție, energiei

Românii știu că inflația le mănâncă economiile, dar tot nu investesc. Șapte din zece țin banii la saltea sau în conturi
Doar 29% dintre românii chestionați spun că investesc în prezent în acțiuni, obligațiuni, fonduri de investiții sau ETF-uri. Media europeană este de 41%.

În sfârșit o veste bună! Inflația scade puternic în România
Rata anuală a inflației, calculată prin comparația august 2026 cu august 2025, a fost de 6,2%, potrivit INS

Wall Street intră într-o săptămână decisivă. Petrolul, inflația și Fed pun presiune pe burse
În prim-plan este întrebarea care va domina probabil piețele în următoarele zile: ce va face Federal Reserve la ședința din 15-16 septembrie?

Dobânzile Fidelis au coborât în 2026 sub vârful din 2025. Inflația ridicată taie din profitul la investițiile în lei
Randamentele la Titlurile de stat „Fidelis” din 2026 sunt mai mici decât recordurile atinse în 2025, când dobânda a urcat la 8,35% pentru donatorii de sânge.

Inflația explodează în zona euro. Energia împinge prețurile la cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani
Războiul cu Iranul și blocarea Strâmtorii Ormuz au afectat transporturile și aprovizionarea cu energie, împingând în sus prețurile petrolului și ale produselor rafinate.

Ce este inflația și cum îți afectează economiile
Inflația reduce puterea de cumpărare și poate afecta valoarea reală a economiilor. Află cum îți poate influența banii și ce opțiuni ai pentru a-i proteja.

Economia frânează, inflația rămâne la două cifre. Avertismentul BNR pentru România
Potrivit BNR, redresarea activității economice din trimestrele al doilea și al treilea ale anului 2026 va fi mai modestă decât se estima anterior

Bursa americană intră în a treia săptămână de creșteri. Inflația scade, dar dobânzile și petrolul țin presiunea ridicată
Cea mai puternică evoluție sectorială a fost înregistrată de companiile din energie, al căror indice a crescut cu 5,56%

Rata inflației coboară, facturile românilor rămân mari. Care este explicația?
România intră pe o pantă descendentă a inflației, dar presiunile asupra prețurilor nu au dispărut

Vești excelente de la BNR: Inflația va scădea puternic în trimestrul III
Principalul motiv este dispariția treptată din calculul anual al efectelor generate de eliminarea plafonării prețului energiei electrice și de majorarea cotelor de TVA și a accizelor.

Ce este inflația și cum îți afectează economiile
Inflația afectează direct bugetul fiecărei familii, reducând puterea de cumpărare și crescând costul vieții.

Economiile românilor cresc doar pe hârtie. Inflația le mănâncă banii din bănci
Creșterea depozitelor nu înseamnă însă că românii sunt mai bogați. După ajustarea cu inflația, economiile populației au înregistrat o scădere reală de 2,7% comparativ cu anul trecut

Șocul energetic din Orientul Mijlociu poate lovi inflația, creșterea și piețele financiare
Banca Centrală Europeană avertizează că stabilitatea financiară din zona euro rămâne vulnerabilă, pe fondul războiului din Orientul Mijlociu, al perturbării...
Isărescu: Se vorbeşte în toată Europa de inflaţia Ormuz / Blocarea strâmtorii a generat un şoc amplu/ Inflaţia va creşte până la 11%, iar apoi va scădea şi în septembrie vom avea o inflaţie de 6%/ Ne trebuie, însă, guvern, în mod clar
Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a afirmat că în toată Europa se vorbeşte despre ”inflaţia Ormuz” şi a explicat că blocarea...

Christine Lagarde avertizează că noul șoc energetic poate reaprinde inflația și cere guvernelor UE sprijin fiscal țintit
Președinta BCE spune că perturbarea provocată de închiderea Strâmtorii Hormuz a readus în prim-plan riscul unei combinații de inflație mai...

Inflația s-a dublat în martie 2026 și lovește puternic IMM-urile: costurile de producție cresc accelerat
Inflația s-a dublat în martie. Rata anuală a inflației a ajuns la 9,9% în martie 2026, aproape dublu față de nivelul de 4,9% din martie 2025, potrivit...

Corecție dură pe Wall Street: Inflația, petrolul și creditul privat schimbă radical sentimentul pieței
Corecție dură pe Wall Street. După un început de an dominat de maxime istorice, alimentate de optimismul din jurul inteligenței artificiale și de...

Președinta Băncii Centrale Europene avertizează că noile șocuri energetice pot reaprinde inflația în zona euro
Președinta Băncii Centrale Europene spune că războiul din Iran a readus economia zonei euro într-un mediu de incertitudine profundă și...
Banca Centrală Europeană avertizează că un nou șoc energetic ar putea reaprinde inflația și frâna economia zonei euro
O prezentare susținută de economistul-șef al BCE, Philip R. Lane, arată că perspectiva economiei zonei euro rămâne puternic expusă conflictelor...
Isărescu: Dacă apeşi pe frână puternic, bineînţeles că vii cu inflaţia în jos, dar vii şi cu o recesiune de toată frumuseţea / Deficitul îl corectau pieţele, nu ne mai dau finanţare şi asta accentua recesiunea, dar şi inflaţia
Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, afirmă că dacă apeşi puternic pe frână, bineînţeles că aduci inflaţia în jos, dar în acelaşi...

„Inflația globală este așteptată să scadă.” Anunțul șefei FMI
Inflația globală este așteptată să scadă până la 3,8% în acest an și la 3,4% în 2027, susținută de o cerere mai redusă și de prețuri mai mici la energie, a...

Inflația, provocarea ascunsă a economiei moderne/ ANALIZĂ
Inflația reprezintă unul dintre cei mai importanți indicatori ai sănătății economice . Are un impact direct asupra puterii de cumpărare a populației,...

Inflația urmează să fie influențată puternic de prețul energiei și gazelor/ ANALIZĂ
Inflația din România rămâne ridicată, în mare parte din cauza creșterii accentuate a prețurilor la energie, care au adăugat cel puțin 2-3 puncte procentuale...

Tudorel Andrei (INS): Inflația din 2025, influențată de energia electrică, TVA și accize
Tudorel Andrei, președintele Institutului Național de Statistică, a transmis că inflația a crescut semnificativ în lunile iulie și august 2025, în principal...

Inflația din zona euro revine la nivelul-țintă al BCE
Inflația din zona euro a înregistrat o scădere în luna decembrie, ajungând la nivelul de 2%, în linie cu obiectivul pe termen mediu al Băncii Centrale...

Ghid de adaptare financiară pentru 2026: soluții pentru a contracara inflația de 10% și a-ți securiza bugetul
Ghid de adaptare financiară pentru 2026 pornește de la realitatea dură a anului precedent: după un 2025 marcat de o creștere a prețurilor de consum care a...

Inflația 2025. Cum a influențat costul vieții în România

Inflația rămâne principala provocare pentru economia României în 2026

Final de an pe muchie de cuțit: inflația cedează, economia încetinește, iar Wall Street intră în 2026 cu semne de întrebare

Când scad inflația și dobânzile? Mesajul consilierului lui Bolojan

Inflația în UE scade ușor, dar România rămâne fruntașă

„Se vinde cozonacul la felie”. Avertisment sumbru: Inflația se apropie de 10%, iar mulți români nu vor avea ce pune pe masă de Crăciun

Inflația își consolidează poziția: stabilitate aparentă, presiuni reale în economie

Inflația în zona euro surprinde prin creștere peste așteptări
Inflația. Cum s‑au schimbat prețurile față de anul trecut și la ce trebuie să fie atenți românii/ ANALIZĂ

Inflația, problema majoră pentru investitori. Recesiunea, abia a doua preocupare

Inflația în România rămâne cea mai ridicată din UE în octombrie

BNR ridică din nou așteptările privind inflația pentru următorii doi ani

Inflația lovește puternic IMM-urile: costuri mai mari și competitivitate în scădere

Inflația industrială. Prețurile din industrie au crescut cu 6,1% în septembrie 2025

La cât va ajunge prețul aurului la finalul lui 2026. „Pentru cei care economisesc în aur, inflația practic nu există”

BNR avertizează: Inflaţia rămâne ridicată până la finalul anului, în ciuda măsurilor fiscale

Încrederea mediului de afaceri în economia românească este în scădere: Provocările fiscale și inflația, factori determinanți
Inflația aproape de 10%: cât cresc facturile la energie și ce se întâmplă cu prețurile în octombrie 2025
Inflația face un salt uriaș, iar BNR revizuiește prognoza

Cum ne afectează inflația pe fiecare dintre noi

Cum influențează politica BNR inflația și cursul valutar

Inflația din România în august 2025. La ce prețuri să ne așteptăm în toamnă
Inflația a explodat din nou. Ciolacu: „Ne-am întors în urmă cu doi ani”
Isărescu: „Inflația va atinge un vârf în luna septembrie, va depăși 9,6%”
Scumpiri în lanț. Inflația a sărit la 7,84% în iulie 2025

BNR: Inflația va înregistra o creștere semnificativă în trimestrul III din 2025, urmată de o scădere lentă

Munca forțată prin sistem: Fiscalitatea și inflația ca mecanisme de control social

Inflația va accelera în a doua jumătate a anului. BNR avertizează asupra unui puseu temporar generat de măsurile fiscale

REUTERS: Inflaţia din România creşte la 6,2% în 2025. Creştere economică de 1,3%

Ministrul Finanțelor susține că pachetul fiscal ar putea crește inflația cu până la 1,8 puncte procentuale

Cum influențează inflația din 2025 buzunarul românilor: Ce trebuie să știi acum

De ce cresc prețurile în 2025 și cum ne afectează inflația

Ce este inflația și cum afectează banii
România în cifre. Inflația: Trecut, prezent și viitor

Inflația anuală a scăzut la 4,86% în martie 2025. BNR majorează prognoza pentru finalul anului
Provocări economice în 2025. Inflația, riscurile geopolitice și reconfigurarea pieței muncii în contextul global

Inflația, un pericol în 2025. Profesor de economie: „Fiţi cumpătaţi. Dacă se poate, găsiţi noi surse de venit”

De ce votul din 1 decembrie este pentru ca inflația să nu înceapă din nou să crească
Ce este inflația și care sunt cauzele creșterii acesteia
Inflaţia din zona euro a scăzut sub 2% în septembrie
Vacanța mare devine tot mai scurtă. Inflația și prudența consumatorilor afectează turismul
Jianu(CNIPMMR): Inflaţia şi concurenţa neloială, cele mai mari probleme pentru mediul de afaceri
Inflația din zona euro a scăzut
Inflația din România, cauza unei eventuale crize financiare
Impactul inflației în economiile personale. Cum să te protejezi
BCR: Inflația mult sub prognoză susține o reducere a dobânzii BNR
Inflaţia din Turcia a depăşit 75% în luna mai, dar economiştii cred că a atins un vârf
Preţurile de consum au crescut cu 75,45% în mai, pe o bază anuală, şi cu 3,37% pe o bază lunară, potrivit Institutului de Statistică din Turcia,. Sectoarele care au înregistrat cele mai puternice creşteri anuale ale preţurilor au fost educaţia cu 104,8%, locuinţe cu 93,2% şi hotelurile, cafenelele
Acţiunile europene au închis vineri în creştere, investitorii analizând inflaţia din zona euro; indicele Stoxx 600 a urcat cu 2,3% în luna mai
Indicele regional Stoxx 600 a urcat vineri cu 0,28%. Indicii sectoriali au fost în cea mai mare parte în teritoriu pozitiv, acţiunile companiilor de utilităţi adăugând 1,04%, în timp ce titlurile din sectorul tehnologic au pierdut 1,48%. Stoxx 600 a încheiat luna mai în creştere cu 2,3%, acesta fii
Consumatorii din zona euro şi-au redus aşteptările privind inflaţia
Bursele europene au închis miercuri în scădere, deoarece inflaţia din Regatul Unit a depăşit estimările
Indicele paneuropean Stoxx 600 a închis în declin cu 0,37%, toate bursele majore avînd o evoluţie negativă. Majoritatea sectoarelor au scăzut, de asemenea, cele mai accentuate scăderi fiind cel al sectorului auto, cu 1,3%, şi cel al acţiunilor companiilor de petrol şi gaze, cu 1,2%. Acţiunile din
Bitcoin a înregistrat miercuri cea mai bună zi a sa din martie, după inflaţia sub aşteptări din SUA, în aprilie
Preţul criptomonedei a urcat cu mai mult de 5%, la 64.910,57 USD, conform Coin Metrics, având cea mai bună evoluţie din 25 martie. La un moment dat, bitcoin s-a tranzacţionat peste media sa din ultimele 50 de zile pentru prima dată din 13 aprilie, deşi a scăzut din nou sub acest nivel. ”Un IPC puţ
Bursele europene au închis miercuri în creştere, pe baza datelor privind inflaţia din SUA; Acţiunile Nestle au scăzut cu 14%
Indicele paneuropean Stoxx 600 a închis în creştere cu 0,6%, majoritatea sectoarelor şi burselor majore fiind în teritoriu pozitiv. Acţiunile companiilor de utilităţi au condus câştigurile, cu o creştere cu 1,7%, în timp ce acţiunile companiilor de petrol şi gaze au scăzut cu 0,9%. Acţiunile bănci
Inflaţia din SUA a încetinit uşor în aprilie, dar preţurile au crescut totuşi cu 3,4% în termeni anuali
Indicele preţurilor de consum, o măsură amplă a cât costă bunurile şi serviciile la casa de marcat, a crescut cu 0,3% faţă de martie, a raportat miercuri Biroul de Statistică a Muncii al Departamentului Muncii, acesta fiind puţin sub estimarea Dow Jones, de 0,4%. Pe o bază de 12 luni, însă, IPC a c
Comisia Europeană: Economia României va avansa cu peste 3% în 2024 şi 2025, susţinută de consumul privat; inflaţia va continua să încetinească treptat
Instituţia europeană anticipează o creştere economică a României de 3,3% în acest an, urmată de un avans uşor mai lent, de 3,1%, în 2025. Condiţiile financiare ar urma să se îmbunătăţească, iar investiţiile publice să rămână solide, dar cererea externă din partea principalilor parteneri comerciali
Marcel Ciolacu: România creşte din punct de vedere economic. Trei dovezi concrete, confirmate de INS: creştere economică de 1,8%, salariul mediu a depăşit o mie de euro, inflaţia a coborât la 5,9%
”România creşte din punct de vedere economic. Trei dovezi concrete, confirmate de INS: creştere economică de 1,8%, salariul mediu a depăşit o mie de euro, inflaţia a coborât la 5,9%. Viziunea pentru România constă în modelul economic bazat pe investitii. Avem investiţii reco
Şeful Rezervei Federale a SUA: Inflaţia încetineşte mai lent decât anticipam, iar banca centrală va lăsa dobânzile neschimbate mai mult timp
Vorbind la adunarea generală anuală a Asociaţiei Bancherilor Străini de la Amsterdam, liderul băncii centrale americane a menţionat că dezinflaţia rapidă care a avut loc în 2023 a încetinit considerabil în acest an şi a determinat o regândire a direcţiei spre care se îndreaptă politica monetară. ”N
Preţurile petrolului au scăzut marţi, după ce date proaspete din SUA au indicat că inflaţia rămâne persistentă
Contractele futures pentru ţiţeiul Brent au scăzut cu 98 de cenţi, la 82,38 dolari pe baril, în timp ce contractele futures pentru ţiţeiul (WTI) West Texas Intermediate din SUA au pierdut 1,07 dolari, până la 78,05 dolari pe baril. Preţurile de producţie din SUA au crescut peste aşteptări în aprili
Inflaţia din Turcia a accelerat la aproape 70% în aprilie, în termeni anuali
Faţă de luna martie, preţurile au crescut cu 3,18%, conduse de creşterea preţurilor băuturilor alcoolice şi tutun, precum şi cazării în hoteluri,, cafenelelor şi restaurantelor. Rata inflaţiei din aprilie marchează cea mai mare creştere anuală a preţurilor din noiembrie 2022, când inflaţia era de a
Inflația în zona euro s-a stabilizat în luna aprilie
Premierul Ciolacu, explicație „bizară” pentru inflația mare din România: „Ceva nu funcţionează”
Ciolacu: Faptul că lună de lună reuşim să ducem inflaţia într-un trend descendent, chiar accelerat, mie personal, îmi arată foarte clar că suntem în drumul economic corect
Premierul a reafirmat că procentul cu care veniturile populaţiei au crescut depăşeşte procentul cu care preţurile s-au majorat. „Am preluat o inflaţie medie de 13,8% anul trecut, în acest moment creşterile sunt de 13,5% pe persoană şi peste 13,8% pe familie. Cu adevărat, scumpirile au fost de
Intrarea Bulgariei în zona euro ar putea fi amânată cu luni de zile, dacă ţara nu va îndeplini obiectivul privind inflaţia
”Dacă Bulgaria nu îndeplineşte criteriul inflaţiei în iunie şi o face mai târziu în 2024, aderarea la zona euro mai târziu în 2025, mai degrabă decât la 1 ianuarie, este un scenariu posibil şi, în acest stadiu, mai probabil”, a spus Dimitar Radev. Următorul raport bianual de convergenţă al BCE va a
Inflaţia din Marea Britanie a încetinit în martie sub aşteptări, la 3,2%, provocând îngrijorări privind persistenţa acesteia, similare cu cele din SUA
Economiştii chestionaţi de Reuters se aşteptau la o valoare de 3,1%. Preţurile alimentelor au avut ceaq mai mare înfluenţă în scăderea indicatorului general, a spus ONS, în timp ce carburanţii au avut o influenţăcrescătoare. Inflaţia de bază, excluzând energia, alimentele, alcoolul şi tutunul, a f
Banca Angliei renunţă la un model depăşit al previziunilor privind inflaţia, după o revizuire a fostului preşedinte al Rezervei Federale americane Ben Bernanke
Analiza – iniţiată după criticile la adresa politicii băncii centrale pe fondul inflaţiei în spirală – stabileşte 12 recomandări pe care guvernatorul BOE, Andrew Bailey, a declarat că banca s-a angajat să le implementeze. Bailey a declarat pentru CNBC că a fost ”de nepreţuit” să compare perspectiva
Analiză: Salariile nu au ținut pasul cu inflația de peste 10%
Ciolacu: ”Avem o ţară unde în acest moment scade inflaţia”
Jumătate dintre adulţi la nivel global sunt stresaţi din cauza finanţelor lor, iar inflaţia este un motiv cheie
În SUA, Australia, Spania şi Mexic, aproximativ 70% dintre adulţi au spus că sunt ”foarte sau oarecum stresaţi” de bani. Procentul s-a redus uşor la 63% în Marea Britanie, 57% în Germania, 55% în Elveţia şi aproximativ jumătate din locuitori din Singapore şi Franţa. În aceste ţări, între jumătate
Inflaţia anuală a Turciei a urcat la 68,5% pentru luna martie, de la 67,1% în februarie
Pe o bază anuală, educaţia a înregistrat din nou cea mai mare creştere a costurilor, cu 104% anual, urmată de hoteluri, restaurante şi cafenele cu 95% şi sănătate cu 80%. Turcia a lansat un efort concertat pentru a combate inflaţia tot mai ridicată, cu creşteri ale ratei dobânzii cheie, cel mai rec
Europa își revine. Inflaţia din zona euro a încetinit în mod neaşteptat
Economiştii chestionaţi de Reuters estimaseră că inflaţia se va menţine constantă faţă de luna precedentă, la 2,6%. Rata de bază a inflaţiei, excluzând energia, alimentele, alcoolul şi tutunul, a încetinit de la 3,1% la 2,9% fiind, de asemenea, sub aşteptări. Cu toate acestea, inflaţia în sectorul
Inflaţia din SUA se moderează, iar cheltuielile de consum susţin economia
Raportul de vineri al Departamentului de Comerţ a arătat, de asemenea, că cheltuielile consumatorilor au crescut luna trecută cel mai mult din ultimul an, subliniind rezistenţa economiei. Statele Unite continuă să depăşească performanţele economice ale altor economii majore, în ciuda costurilor mai
iBanFirst: Economia României va creşte cu 2,7%, inflaţia va ajunge la 5%, iar cursul RON/EUR se va menţine stabil
”Economia României va creşte cu 2,7%, susţinută de investiţiile publice şi consumul privat. Inflaţia va oscila în jurul valorii de 5%, iar cursul RON/EUR se va menţine relativ stabil. Acestea sunt principalele previziuni pentru 2024 ale iBanFirst, furnizor global de servicii de schimb valutar şi plă
Bursele europene au închis joi în scădere, trase în jos de date privind inflaţia din SUA
Indicele paneuropean Stoxx 600 a închis în declin cu 0,2%, reducând câştigurile prudente de dimineaţă. Acţiunile companiilor din mass-media au încheiat sesiunea cu 0,7% mai sus, în timp de componenta sectorului minier a scăzut cu 1,4%. Indicele german DAX a scăzut cu 0,11%, CAC 40 al bursei france
