Subiect
Autostrada
100 articole

Turcia vrea să construiască peste 100 de kilometri din Autostrada Mării Negre, care va ajunge până la Constanța
Turcia vrea să participe la construcția unei autostrăzi de peste 100 de kilometri în Bulgaria, parte a viitorului coridor care ar urma să lege Marea Egee de Marea Neagră și să continue până în România. Ankara ia în calcul inclusiv investiții directe și un parteneriat public-privat.

O autostrada din România va putea fi și pistă pentru avioane, în situații excepționale
O bucată din Autostrada Transilvania va putea deveni pistă pentru avioane. În ce situații va fi folosită pista de 3 kilometri

Cel mai dificil lot de autostradă construit vreodată în România: 16 tuneluri și 60 de viaducte pe cei 31,5 km ai A8 Grințieș-Pipirig
Aproape 70% din traseul lotului Grințieș-Pipirig al Autostrăzii Unirii este format din tuneluri și pasaje. Lucrările de proiectare au început în martie 2026, iar constructorul a primit amplasamentul înainte de termen.

Viteza minimă pe autostradă. Când ești obligat să eliberezi banda, când poți fi amendat
Una dintre cele mai răspândite confuzii este legată de viteza minimă permisă. Potrivit legislației rutiere, pe autostradă nu există o limită minimă generală de viteză pentru autoturisme.
Ce este ”Autostrada Dacilor”. Unde se va construi
Proiectul ”Autostrada Dacilor” urmărește construirea, în termen de patru ani, a unei legături rutiere de mare viteză în Valea Jiului
Autostrada Moldovei avansează rapid. Lucrările dintre Adjud și Bacău au depășit 95%
Unul dintre cele mai importante puncte ale șantierului, pasajul peste calea ferată de la Cleja, județul Bacău, se apropie de finalizare
CNAIR: Secţiunea 2 Boiţa-Cornetu de pe Autostrada Sibiu-Piteşti nu are Aviz Revizuit de Mediu pentru toţi cei 31 km, în ciuda interesului geostrategic al NATO. Ofiţerii Corpului Multinaţional Sud-Est de la Sibiu, în vizită de informare
Progresul fizic al lucrărilor pe Secţiunea 2 (Boiţa-Cornetu) de pe Autostrada Sibiu-Piteşti, a crescut semnificativ, chiar dacă nu se lucrează pe toate...
Secretar de stat în Ministerul Transporturilor: Pe autostrada de centură Bucureşti A0 Nord, 3 conexiuni esenţiale lipsesc din proiect/ Am solicitat de urgenţă CNAIR şi constructorului să identifice soluţii provizorii
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Horaţiu Cosma afirmă că, deşi în acest an ar trebui să se circule pe Autostrada de Centură Bucureşti A0...

Mii de muncitori şi utilaje lucreză pe Autostrada Moldovei, pentru a recupera decalajele după ploile din ultimele două săptămâni
Grupul UMB, deţinut de antreprenorul român Dorinel Umbrărescu, încearcă să recupereze decalajele survenite pe lotului 3 al Autostrăzii Moldovei (A 7), în...
Autostrada A7: Un nou tronson este finalizat, dar rămâne închis câteva luni
Lucrările la Autostrada A7 merg bine în această primăvară. Secțiunea Adjudu Vechi – Răcăciuni, parte a Autostrăzii A7 Focșani – Bacău, este complet...
Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR) preia cinci proiecte majore noi de infrastructură rutieră/ Printre ele, autostrada Făgăraş-Braşov, drumul expres Arad-Oradea şi noul pod peste Dunăre Giurgiu-Ruse 2
Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR) anunţă, marţi, că preia cinci proiecte majore noi de infrastructură rutieră, printre care autostrada...

Furnicar pe Autostrada Moldovei A7! Cinci mii de muncitori şi peste o mie de utilaje lucrează zi şi noapte pe tronsoanele Focşani – Bacău – Paşcani
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Horaţiu Cosma anunţă că tronsoanele Focşani – Bacău – Paşcani ale Autostrăzii Moldovei A7 se lucrează „zi...
UPDATE - Ilie Bolojan, la semnarea contractelor pentru două loturi din A7: Am convingerea fermă că în 2029 vom circula pe autostradă atât de la Paşcani, prin Suceava, până la Siret, dar şi prin Iaşi până la Ungheni
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, la semnarea contractelor pentru două loturi din autostrada A7 Paşcani-Suceava, că este convins că în 2029 se va...
Dragoş Pîslaru: Nu are nicio legătură ce facem aici cu faptul că trebuie să finalizeze spitalul, sau autostrada. În acest moment, România poate trage toţi banii din PNRR
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene afirmă că a dat asigurări autorităţilor de la Bruxelles că, în pofida crizei politice de la Bucureşti,...
Compania Naţională de Investiţii Rutiere anunţă că a fost desemnat constructorul pentru ultimul lot al tronsonului Târgu Neamţ-Iaşi-Ungheni din Autostrada Unirii/ Valoarea contractului, 4,87 miliarde lei fără TVA
Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR) a anunţat că a desemnat, vineri, constructorul pentru ultimul lot al tronsonului Târgu Neamţ-Iaşi-Ungheni...

Alertă pe Autostrada A7: Un șofer a mers 22 de kilometri pe contrasens
A fost alertă pe Autostrada A7, după ce mai mulți șoferi au sunat la 112 și au semnalat un autoturism care circula pe contrasens. Polițiștii de la...

Escrocherie incredibilă- o stație de taxare falsă pe autostradă a funcționat un an și jumătate și a produs 700.000 de euro
Un caz care pare desprins dintr-un film a devenit viral pe internet după ce autoritățile din India” au descoperit” după mai bine de un an că mai mulți...
Compania Naţională de Investiţii Rutiere: Începe proiectarea pentru încă 64 de kilometri din Autostrada „Unirii” A8 Târgu Mureş-Târgu Neamţ/ Oficiali: Sunt două dintre cele mai dificile loturi de autostradă care vor fi construite în România
Încă 64 de kilometri ai Autostrăzii „Unirii”, A8 Târgu Mureş-Târgu Neamţ intră, de luni, în etapa de proiectare, loturile 1C Sărăţeni-Joseni şi 2B...

Veşti bune de pe Autostrada Transilvania. Stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 94%
Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, a transmis, vineri, veşti bune de pe şantierul Autostostrăzii Transilvania, anunţând că, pe secţiunile dintre...

Autostradă spre Aeroportul Otopeni! Va fi gata înainte de noul terminal și metroul bucureștean
O autostradă de doar 2,5 kilometri va lega direct Autostrada A0 București Nord de viitorul Terminal 2 al Aeroportului Otopeni . Chiar dacă proiectul intră...
Bolojan, despre tronsoanele de autostradă finanţate prin Programul SAFE: Cel mai târziu, în toamna acestui an, ar trebui să începem toate lucrările
Premierul anunţă că, până la finalul lunii mai, România ar trebui să aibă o viziune „exactă” cu privire la achiziţiile pe care le va face prin Programul...

Şeful PNL Iaşi, Alexandru Muraru, cere explicaţii ministrului Transporturilor privind autostrada A8: Ne aflăm într-un punct critic. Există un risc major ca sectorul montan să rămână fără finanţare pentru exproprieri în 2026
Liderul PNL Iaşi, Alexandru Muraru, susţine că autostrada A8 Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş se află într-un punct ”critic” şi că există riscul major să nu aibă...

Când ar putea fi semnate contractele pentru tronsoanele de autostradă Pașcani–Siret și Pașcani–Ungheni
Când ar putea fi semnate contractele pentru tronsoanele de autostradă Pașcani–Siret și Pașcani–Ungheni este una dintre principalele întrebări legate de...

Prima autostradă cu dușuri publice pentru șoferi. Premieră în România!
Noua autostradă de centură a Capitalei, viitoarea A0 devine prima din România care va oferi șoferilor facilități comparabile cu cele din alte țări vest...

România va construi primii kilometri de autostradă din R. Moldova
România cea codașa UE la infrastructură rutieră, va construie primii kilometri de autostradă de pe teritoriul Republicii Moldova. Este privit drept un...
Autostrada cu tuneluri din vest, gata în 2026? Lucrările sunt la jumătate: „Până la sută la sută mai e mult”

E oficial. Un nou tronson din Autostrada Moldovei e gata

Accident cu patru maşini pe Autostrada Bucureşti - Piteşti. Cinci persoane au ajuns la spital

Sectorul 6 va avea o legătură directă la autostradă! Primul progres concret după zeci de ani de trafic sufocat

Au fost semnate contractele pentru încă două tronsoane montane din autostrada A8 Tg. Mureș-Ungheni

Vești excelente pentru cine are nevoie de Autostrada A7

Autostrada A8 prinde contur: 12 oferte pentru tronsonul Iași–Lețcani

Șantier cum „nu s-a mai văzut în România”. Primul tunel forat cu o cârtiță TBM. Când va fi gata prima autostradă care străbate Carpații

Circulația pe DN69A, drumul care leagă Timișoara de autostrada A1, se deschide luni

Autostrada Sibiu - Pitești schimbă Valea Oltului. Cum se lucrează pe traseul spectaculos al A1 din defileu

Cum sunt construite marile tuneluri de autostradă din România. Metode sofisticate alese pentru construcțiile cu lungimi record

Undă verde pentru autostrada mult așteptată. Începe construcția unui tronson de 22 km

NEWS ALERT. Autostrada A1, blocată de un TIR oprit de-a latul șoselei. Este un protest

S-a dat undă verde pentru tunelul Robești. Autostrada Sibiu-Pitești prinde viteză

Veste bună: Autostrada A7 se face cu finanţare 100% din fonduri europene

Care este stadiul lucrărilor la autostrada Sibiu-Pitești. Când ar putea fi finalizat cel mai important proiect de infrastructură din România

Noi informații despre autostrada Sibiu-Pitești. Când va fi gata

Tehnologie de ultimă generație folosită pe șantierul lotului 3 din Autostrada Moldovei

Promisiune pentru vară. De la Pitești la Constanța, exclusiv pe autostradă

Cel mai scump contract de autostradă din România va conţine şi cel mai lung tunel rutier din ţară

Grindeanu: „La sfârșitul acestei săptămâni vom semna ultimul lot și cel mai valoros lot de pe Autostrada Transilvania”

Întârzie lucrările la Autostrada de Centură a Capitalei. Când vor putea circula șoferii pe noul drum

Titi Aur a testat Autostrada Moldovei și a tras concluzia: „Mai bine merg pe DN2”

Autostrada Nordului întârzie. Doar 10 kilometri din drumul vital intră în șantier. FOTO

În ce stadiu sunt lucrările la Autostrada Moldovei. Momentul în care se va putea circula de la Ploiești la Pașcani
Lucrările la Autostrada Moldovei continuă și pe zăpadă. În ce stadiu se află cele trei loturi din sectorul Bacău - Pașcani
Au început lucrările pe o nouă porțiune din Autostrada Transilvaniei. Când ar trebui să fie gata

Sorin Grindeanu: „A fost emisă Autorizaţia de Construire pentru tunelul Poiana, de pe Autostrada Sibiu-Piteşti”
S-a deschis circulația pe încă 32 de kilometri de autostradă în România
Două loturi noi din Autostrada Moldovei se deschid miercuri
Ambasadorul Turciei în România: „De ce nu avem autostradă București - Istanbul? Este inacceptabil”
Turcii de la Makyol Inșaat încep lucrările la autostrada Sibiu-Făgăraș și fac angajări. Ce salarii oferă
Câți kilometri de autostradă sunt acum în lucru, în România. Anunțul ministrului Transporturilor
Autostrada Bucureşti-Giurgiu, aprobată. Când ar putea fi gata
România se pregătește de o nouă furtună de cod roșu. Autostrada Soarelui ar putea să fie inundată de Dunăre
Facem plinul pe autostradă sau în oraș când plecăm în vacanță: „Diferența este majoră”
Atenție, șoferi! Ploaie torenţială pe Autostrada Soarelui
Se închide circulația pe o autostradă foarte circulată din România
Sorin Grindeanu: Autostrada A8 rămâne proiect prioritar pentru Ministerul Transporturilor. Va fi construită din bani europeni. Autostrada A7 Paşcani-Ploieşti va fi gata până la sfârşitul anului viitor
Sorin Grindeanu a ajuns luni la Paşcani, pe şantierul autostrăzii Moldovei, în zona nodului de legătură dintre A7 şi A8, el oferind detalii privind stadiul lucrărilor pe cele două autostrăzi. ”În ce priveşte A8, există unele semne de întrebare şi e normal să le aibă unii. A8 rămâne proiect priorita
Grindeanu: „Şase spre şapte loturi din Autostrada Moldovei, finalizate anul acesta
Când va fi gata autostrada Comarnic-Braşov? Răspunsul de la Ministerul Transporturilor: Nu mai devreme de 2036
„Prima dată m-am dus la Ministerul Transporturilor şi am întrebat ”Cam când credeţi că se face autostrada Comarnic – Braşov?”. Răspunsul de la Ministerul Transporturilor a fost următorul: Nu mai devreme de 2036 va începe. Şi am zis ok, bun, nu mai devreme de 2036. Eu, în 2021 m-am apucat să fac stud
ONG: Ciotul de nici 5 kilometri de drum expres care va face legătura dintre Autostrada A3 şi DN1, la Tureni, păstrează şanse foarte mici de a fi inaugurat în decembrie 2024 - FOTO
”Expresul DEx4 de Tureni trage la peron în 2024? Ciotul de nici 5 kilometri de drum expres care va face legătura dintre Autostrada A3 şi DN1 păstrează şanse foarte mici de a fi inaugurat în decembrie 2024, având termen contractual de finalizare februarie 2025. Este primul proiect din "Superligă" al
Marcel Ciolacu, despre bucata lipsă din autostrada A1: Cred că este una dintre cele mai mari ruşini ale României / Sorin Grindeanu: Într-o lună şi ceva ajung lucrările la zona de deal
”Cred că este una dintre cele mai mari ruşini ale României, acest tronson de segment de aproape 10km, o întreagă poveste, nu ştiu, dumneavoastră sunteţi, am venit mai devreme, nu ştiu dacă aţi văzut, în această perioadă după 10 ani de zile, în sfârşit se creează acest tronson care a creat un calvar
Culmea ironiei. După discuțiile despre autostrada A8, premierul a rămas blocat în trafic exact pe unde ar urma să treacă A8
La întâlnirea desfăşurată la sediul grupului de firme Electra din Parcul Industrial Miroslava au participat aproximativ 80 de oameni de afaceri ieşeni de la firme importante din judeţ. ”Una din problemele ridicate de antreprenorii ieşeni a fost legată de A8. Moldova are nevoie de afaceri puternice,
Marcel Ciolacu afirmă că Autostrada A8 poate fi realizată din bani europeni, dar şi din împrumuturi
Întrebat de jurnalişti dacă susţine varianta ca autostrada A8 să fie realizată şi printr-un parteneriat public-privat, Marcel Ciolacu a evitat un răspuns tranşant, precizând că aceasta se poate realiza din fonduri europene, dar şi din împrumuturi. ”Sunt două loturi acum licitate, după cum b
Marcel Ciolacu: Investim 11 miliarde de lei pentru reabilitarea liniei de cale ferată Focşani-Roman, aproape 150 de kilometri de cale ferată / 1 miliard de lei, pentru reabilitarea unui sector de 42 de kilometri din Autostrada A1
”Avem confirmarea oficială că ne-am ţinut promisiunile făcute românilor la început de mandat. Inflaţia a scăzut sub 6% în aprilie şi consumul privat arată o revenire solidă în primul trimestru. Practic, consumul populaţiei începe să redevină, alături de investiţii, un motor al creşterii econom
Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru sectorul de Autostradă Cristian -Ghimbav parte din A3 / Valoare construirii celor 5,18 km este de peste 879 milioane lei, inclusiv TVA
„Pas important pentru construirea unui nou sector din Autostrada Ploieşti-Braşov (A3)! Am aprobat astăzi, în şedinţa de Guvern, indicatorii tehnico - economici pentru sectorul de Autostradă Cristian- Ghimbav (în zona Municipiului Codlea). Valoarea alocată pentru construireacelor 5,18 km este de 879,
Marcel Ciolacu: Aprobăm indicatorii tehnico-economici pentru sectorul Cristian- Ghimbav din Autostrada Ploieşti-Braşov
”Astăzi aprobăm indicatorii tehnico-economici pentru sectorul Cristian- Ghimbav din Autostrada Ploieşti-Braşov. Chiar dacă vorbim despre doar 5 kilometri de autostradă, aceştia sunt foarte importanţi pentru a face legătura atât cu Autostrada Braşov-Făgăraş, cât şi cu bucata Râşnov-Cristian, inaugura
Stadiul lucrărilor la Autostrada A1 Sibiu - Piteşti
Gheorghe Flutur: Dacă Autostrada A7 în trei ani de zile va prinde contur, eu cred că bucureştenii se vor putea gândi ”Ne urcăm în vinerea Paştelui în maşină şi mergem să vedem Bucovina” / La Siret se deschide Muzeul Istoriei Evreilor din Bucovina
”Bucovina sunt convins că a început să devină şi brandul şi destinaţia autenticului, pe podium, pe primul loc. Dacă Autostrada A7 în trei ani de zile va prinde contur, pentru că luptăm din răsputeri şi acum am primit finanţare şi de la Paşcani în sus, până la Siret, eu cred că în trei ani de zile, b
Secretar de stat în ministerul Transporturilor, despre Autostrada Sibiu-Piteşti: Progresul fizic a trecut de 67 la sută pe Secţiunea 5
”Am luat la pas toţi cei 32 km ai şantierului Autostrăzii Sibiu-Piteşti, Secţiunea 5, iar progresul fizic a trecut de 67%, fiind un progres încurajator putem spune că ne menţinem intenţia de a da în trafic acest lot până la sfârşitul acestui an, înainte de termenul contractual”, a scris, miercuri, I
Grindeanu: Restart pentru Autostrada Braşov-Bacău! CNAIR a desemnat astăzi câştigătorul pentru contractul necesar finalizării studiului de fezabilitate. Noua autostradă va asigura conexiunea între Moldova şi Transilvania
„Restart pentru Autostrada Braşov-Bacău! CNAIR a desemnat astăzi câştigătorul pentru contractul necesar finalizării studiului de fezabilitate al acestei noi autostrăzi. Contractul cu o valoare de 81,2 milioane de lei (fără TVA) va trebui finalizat în maximum 24 de luni pentru de proiectantul român d
Se deschide Autostrada Moldovei. Anunțul lui Sorin Grindeanu
Premierul Ciolacu: Cred că primul tronson deschis din Autostrada Moldovei va fi Buzău – Focşani / Anul acesta se vor da în folosinţă 147 de kilometri din Autostrada Moldovei
“Cred că primul tronson o să fie Buzău - Focşani. Din discuţiile mele avute cu domnul ministru, dar şi cu constructorul, o să dea în folosinţă anul acesta în jur de 147,8 kilometri din Autostrada Moldovei”, a afirmat premierul, întrebat, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, când se
Veste bună pentru turismul românesc: Autostrada care va scurta timpul pe care îi facem până la mare
CNAIR a emis autorizaţia de construcţie pentru tronsonul lipsă din Autostrada Lugoj – Deva / Urmează o a doua autorizaţie pentru sectorul de tuneluri
Încă de luni dimineaţă, muncitorii au demarat lucrări pregătitoare pentru drumul tehnologic, dinspre nodul rutier Holdea (judeţul Hunedoara), către Margina (judeţul Timiş). Firmele omului de afaceri Dorinel Umbrărescu au mobilizat deja mai multe utilaje de mari dimensiuni şi dispozitive per
INS: La finalul anului 2023 România avea 997 km de autostradă. Lungimea reţelei de drumuri publice totaliza 86.388 km, din care aproape 27% erau drumuri pietruite şi de pământ
”La 31.XII.2023, lungimea reţelei de drumuri publice totaliza 86.388 km, din care 17.677 km (20,4%) drumuri naţionale, 35.046 km (40,6%) drumuri judeţene şi 33.665 km (39,0%), drumuri comunale. Din punctul de vedere al tipului de acoperământ, structura reţelei de drumuri publice înregistra: 49,4% (4
Autostrada Comarnic-Braşov, un vis frumos
Premierul anunţă aprobarea proiectul de modernizare coridorului feroviar Craiova-Turnu Severin-Caransebeş, în valaore de 20 de miliarde lei / Nouă miliarde lei alocate pentru Autostrada 7 în Moldova, pe segmentul Paşcani-Suceava
„Şi azi, aprobăm alte proiecte majore. Modernizăm coridorul feroviar Craiova-Turnu Severin-Caransebeş, proiect de 20 de miliarde de lei! Pe zona rutieră, investim 9 miliarde de lei şi continuăm Autostrada 7 în Moldova pe segmentul Paşcani-Suceava! Fiecare kilometru nou construit are un efect concret
Asociaţia civică pro-autostradă ”Hai că se poate” susţine că A8 poate fi gata până în 2030 şi anunţă proteste dacă proiectul va fi tergiversat / Asociaţia îl sprijină pe actualul prefect în bătălia pentru şefia Consiliului Judeţean Iaşi
Activistul civic ieşean Irinel Bucur, membru fondator al Asociaţiei ”Hai că se poate”, a declarat într-o conferinţă de presă că A8 poate fi finalizată până în 2030, el precizând că este în continuare nevoie de presiune din partea societăţii civile pentru reuşita proiectului. ”Sectorul montan de la
Ciolacu: „În sfârșit, vorbim de Autostrada Moldovei”
Grindeanu: „Până la sfârşitul acestui an vom putea să circulăm pe autostradă de la Focşani la Buzău”
Grindeanu: Până la sfârşitul acestui an vom putea să circulăm pe autostradă de la Focşani la Buzău/ Avem 13 loturi de autostradă pe A7, de la Ploieşti până la Paşcani, prin PNRR, se lucrează pe toate
”Am văzut şi tronsonul de la Buzău până aici, aproape de Adjud, din A7. Acum două săptămâni iarăşi l-am văzut cu primul ministru, acelaşi tronson. Se vede în cele două săptămâni un progres. Sunt optimist, suntem optimişti că până la sfârşitul acestui an vom putea să circulăm pe autostradă de la Focş
Ciolacu, despre Autostrada Moldovei: Există un progres evident. Constructorii care se ocupă de proiectul „Centura Bârlad” au reuşit şi au ajuns de la 15% la un stadiu de 88%
„Am venit cu domnul ministru să vedem şi lucrările la Autostrada Moldovei. Nu putem vedea tabloul închis decât facem şi centurile oraşelor importante din Moldova. Ce mă bucur mult este că, în sfârşit, vorbim de autostrada Moldovei. Am văzut împreună azi împreună cu domnul ministru deja pe anumite po
Probleme la Autostrada A7. Cei 80 kilometri dintre Focşani şi Buzău nu vor fi gata în 2024
Potrivit acestora, stadiul fizic al lucrărilor este cuprins între 28 şi 32 la sută, în datele oficiale ale CNAIR, dar care nu se referă la lucrrile la zi, ci la ultima raportare. ”Aici adăugăm cu indulgenţă 3 puncte procentuale aferente diferenţei dintre lucrările executate la zi şi cele raportate
Marcel Ciolacu: Pentru Autostrada Moldovei, venim cu o finanţare de 600 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiţii / Aprobăm modernizarea secţiunii de cale ferată Predeal – Bucureşti – Constanţa, proiect de 500 de milioane de euro
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat în şedinţa Executivului că pentru Autostrada Moldovei Guvernul vine cu o finanţare de 600 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiţii. ”Suma reprezintă jumătate din bugetul necesar construcţiei A7”, a spus Ciolacu. Premierul a precizat că tot în regiu
Ministrul Transporturilor: România are, de astăzi, peste 1.091 km de autostradă şi de drum expres în circulaţie
„România are, de astăzi, peste 1.091 km de autostradă şi de drum expres în circulaţie. În prezent, sunt în implementare (proiectare şi execuţie) contracte pentru construirea a încă 729 km de drum de mare viteză şi lansate în licitaţie contracte pentru alţi 203 km”, a scris Sorin Grindeanu, joi pe Fa
Executivul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru autostrada Craiova-Filiaşi şi Drumul Expres Filiaşi-Târgu Jiu / Grindeanu anunţă că ambele sunt în Programul Investiţional 2021-2030 şi valoarea e de 16,53 miliarde de lei, inclusiv TVA
„Ruta de mare viteză dintre Craiova şi Târgu Jiu (110,1 km) va fi formată din două secţiuni cu profiluri diferite (stabilite în baza valorilor de trafic rutier). Pentru a putea fi demarată licitaţia şi ulterior construcţia au fost astăzi, aprobaţi de Guvern, indicatorii tehnico-economici atât pentru
Ciolacu: Aprobăm azi indicatorii unor noi investiţii majore în infrastructura rutieră. Este vorba despre autostrada Craiova-Filiaşi şi Drumul Expres Filiaşi-Târgu Jiu
”Aprobăm azi indicatorii unor noi investiţii majore în infrastructura rutieră. Este vorba despre autostrada Craiova-Filiaşi şi Drumul Expres Filiaşi-Târgu Jiu. Sunt convins că putem trece cât mai repede la proiectare şi construcţie, sunt 51,5 kilometri de autostradă şi 59 de kilometri de drum expres
Marcel Ciolacu: După 30 de ani, după ce săptămâna trecută am vorbit de Autostrada Moldovei, în sfârşit vorbim de Centura Bucureştiului / În sezonul estival, şi locuitorii din Ilfov şi cei din Bucureşti vor merge pe autostradă, până la Constanţa
”Vorbim de certitudini, e un moment categoric de mândrie, că după 30 de ani, după ce săptămâna trecută am vorbit de Autostrada Moldovei, în sfârşit vorbim de Centura Bucureştiului, de A0 şi de autostradă”, a spus premierul, după vizita de lucru pe şantierul autostrăzii A0 Sud, Lotul 1 Glina – V
Selly, prins cu 236 km/h, pe autostrada A1. Amenda primită de tânărul vlogger, care va fi 4 luni pieton. "Azi am făcut o greșeală"
Ciucă: Autostrada Moldovei, cel mai important obiectiv de infrastructură al ţării
Se va plăti taxă de trecere pe Autostrada dintre Brașov și Comarnic
Contract semnat pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de construcţie a secţiunii Chiribiş – Biharia din Autostrada Transilvania / Asocierea PRECON TRANSILVANIA S.R.L. - CITADINA 98 S.A va realiza proiectul în valoare de peste 780 de milioane de lei
”Am semnat astăzi un nou contract pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de construcţie a secţiunii de autostradă Chiribiş – Biharia, parte a Autostrăzii Transilvania! Semnarea a fost posibilă doar după soluţionarea contestaţiilor de către CNSC”, anunţă, vineri, directorul CNAIR. Acesta precizea
Director CNAIR: Autostrada Unirii se apropie de începerea construcţiei în acest an
”Astăzi am solicitat emiterea Ordinului de Începere pentru proiectarea secţiunii de autostradă Târgu Mureş – Miercurea Nirajului (24,4 km). Astfel faza de proiectare a acestui obiectiv va începe în data de 31 mai 2024, după finalizarea procedurilor administrative necesare”, a swcris, vineri, pe Afce
