Știri
Pagina 58 din 12892
Ce este ”Autostrada Dacilor”. Unde se va construi
Proiectul ”Autostrada Dacilor” urmărește construirea, în termen de patru ani, a unei legături rutiere de mare viteză în Valea Jiului

Doi români geniali, foști angajați Google s-au întors în țară pentru a-i învăța informatică pe elevi: „E nevoie de gândire critică, nu de dopaj cu rețete”
Cristian și Cătălin Frâncu, doi dintre primii români care au lucrat la Google, au ales să revină în România și să se dedice educației. Frații pregătesc astăzi elevi la informatică și susțin că școala românească trebuie să pună mai mult accent pe gândirea critică și mai puțin pe memorarea unor „rețete” pentru obținerea performanței.

Americanii au lansat în spațiu primul satelit comercial cu o baterie nucleară. Tehnologia care ar putea funcționa zeci de ani fără reîncărcare
Premieră tehnologică în industria spațială! Un satelit comercial american a ajuns pe orbită având la bord o așa-numită „baterie nucleară”, capabilă să producă energie electrică fără lumină solară și fără să fie reîncărcată.

Rusia reintroduce vizele pentru ieșirea din țară. Sondajele interne indică o scădere a încrederii în Putin
Practică abandonată odată cu destrămarea URSS, Rusia reintroduce vizele pentru ieșirea din țară

Revista presei economice europene, 11 iulie 2026
Volkswagen taie modele, Meta încalcă legile UE, iar instanța britanică respinge „dieselgate". Acestea domină presa economică europeană sâmbătă.
Autostrada Moldovei avansează rapid. Lucrările dintre Adjud și Bacău au depășit 95%
Unul dintre cele mai importante puncte ale șantierului, pasajul peste calea ferată de la Cleja, județul Bacău, se apropie de finalizare

Prăbușirea unui gigant. Volkswagen reduce la jumătate gama de modele. Tensiuni în fabrici
Volkswagen va reduce semnificativ numărul de modele și capacitatea de producție

Lucian Mîndruță, despre primii bani - de la tras cabluri pe șantier și paznic de noapte la vedetă TV și influencer. „Câteodată și pentru mâncare trebuia să lucrez”
Invitat să vorbească despre începuturile sale în fața actorului Marius Manole, Lucian Mîndruță a povestit despre primii bani câștigați, despre meseriile pe care le-a avut înainte să devină cunoscut și despre perioada în care împărțea timpul între facultate, televiziune și turele de paznic de noapte.

90% dintre telefoanele mobile din România pot transmite rapid localizarea apelanților la 112
Peste 90% dintre telefoanele mobile active în România sunt dotate cu tehnologii care permit stabilirea mai rapidă și mai precisă a poziției persoanelor care apelează numărul de urgență 112. Asta conform unui studiu realizat de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) privind terminalele utilizate în rețelele mobile.

Horoscop bani și carieră 11 iulie 2026. Stabilitatea se construiește prin pași mici
Horoscop bani și carieră 11 iulie 2026. Energia acestei zile favorizează consolidarea deciziilor luate în ultima perioadă și construirea unei baze solide pentru proiectele viitoare.
Astăzi în istorie, 11 iulie: petrolul atinge recordul de 147 dolari
Pe 11 iulie 2008, barilul de țiței WTI a atins un maxim istoric intraday de 147,27 dolari, chiar înainte de prăbușirea spectaculoasă a prețului.

Bursa crește puternic pe sfârșitul săptămânii. Câștiguri consistente
Bursa de Valori București închide săptămâna cu creșteri consistente. BET trece de 40% creștere în acest an

Opinie a ambasadorului Ion Jinga. Norman Manea la 90 de ani
Norman Manea a trăit ororile nazismului și comunismului, a supraviețuit Holocaustului și lagărului de concentrare în care a fost deportat pe când era doar un copil, și a cunoscut dramatica experiență a exilului

România și-a înjumătățit deficitul bugetar. Investitorii prind încredere
Investitorii au încredere că România își poate atinge ținta fiscală pentru 2026, chiar dacă impasul politic continuă

Piața neagră a injectărilor estetice: „Este doar o chestiune de timp până când vom avea un nou scandal”
Medicul chirurg plastician Dana Jianu avertizează că România se confruntă cu un fenomen periculos: injectări făcute de persoane fără pregătire medicală

Nava Școală „Mircea” a încheiat cursa din Atlantic în ”Trofeul celor 5 Surori”. Competiția istorică, reluată după 50 de ani
Nava Școală „Mircea” a încheiat în urmă cu puțin timp, alături de celelalte trei veliere-surori, cursa pentru ”Trofeul celor 5 Surori”, una dintre cele mai rare competiții din lumea maritimă. După aproximativ 60 de mile marine parcurse în Oceanul Atlantic, navele au trecut linia de sosire după miezul nopții. Câștigătorul nu a fost însă anunțat, rezultatul oficial urmând să fie comunicat în cadrul ceremoniei de premiere de la Boston.

Au dispărut 5 kilometri de cale ferată care deserveau o uzină de armament din România. DNA anchetează
Au dispărut șinele care legau o șină spre o fabrică ce producea piese de armanent. DNA anchetează cazul incredibil de la Uzina Mecanică Sadu

Sechestru pe bunurile și conturile lui Raed Arafat în dosarul elicopterului SMURD. Șeful DSU reacționează: „Bătaie de joc”!
Șeful DSU, Raed Arafat a reacționat după ce procurorii militari au instituit sechestru asigurător asupra bunurilor și conturilor sale în dosarul privind aducerea în România a unui elicopter SMURD cumpărat din Marea Britanie.

Evaziune fiscală de milioane, în spatele galelor de lupte MMA din România
Inspectorii ANAF au descoperit o presupusă fraudă fiscală uriașă în jurul transmisiunilor online cu gale Mix Martial Arts. O firmă ar fi încasat bani lună de lună de la peste 30.000 de abonați plătitori, fără să declare veniturile obținute. Prejudiciul calculat de autorități depășește 26 de milioane de lei, iar cazul urmează să ajungă pe masa procurorilor.

Actrița Corina Dănilă a rămas fără casă, dar nu a scăpat de datorii. Decizia instanței după aproape 10 ani de procese
Corina Dănilă a primit verdictul definitiv în procesul privind creditele pe care le-a contractat. După ce și-a pierdut locuința, a trecut prin executare silită și a avut veniturile poprite ani la rând, actrița și prezentatoarea de televiziune a obținut recalcularea datoriei. Instanța nu a decis însă ștergerea completă a obligațiilor financiare rămase.

Prețurile la locuințe cresc, cererea e mare, dar oferta se blochează. România riscă adâncirea crizei
Deficitul de locuințe, costurile în creștere și blocajele legislative riscă să transforme accesul la o casă într-o problemă tot mai mare pentru români.

OpenAI lansează cel mai puternic model al său - GPT 5.6
În urmă cu ceva ore OpenAI a lansat public GPT 5.6, prezentat drept cel mai performant model de inteligență artificială dezvoltat până acum de companie.

Revista presei economice europene, 10 iulie 2026
SK Hynix strânge 26,5 miliarde dolari la Nasdaq, AstraZeneca pierde 9% după un eșec clinic, iar AI reface piața muncii din City.

Cum reconstruim o piață a energiei care să protejeze consumatorul fără să alunge investițiile
Criza energetică europeană, războiul din Ucraina, volatilitatea fără precedent a prețurilor și presiunea socială au determinat statul să intervină

Cel mai înalt hotel din România se ridică în București! Gigantul de sticlă va măsura 86 de metri și va avea restaurant și o spectaculoasă terasă la ultimul etaj
În nordul Capitalei, la marginea Parcului Romexpo, este aproape gata o clădire spectaculoasă. Cu o înălțime de peste 86 de metri, 27 de etaje și o fațadă integral din sticlă, imobilul este în curs de amenajare și ar urma să găzduiască cel mai înalt hotel din România.

Horoscop bani și carieră 10 iulie 2026. Noi oportunități cer decizii bine calculate
Horoscop bani și carieră 10 iulie 2026. Ziua aduce un context favorabil pentru identificarea unor oportunități profesionale care până acum au trecut neobservate. Nu toate vor produce efecte imediate
Astăzi în istorie, 10 iulie: Jackson ucide banca centrală americană
Pe 10 iulie 1832, președintele Andrew Jackson a pus veto pe reînnoirea băncii centrale a SUA, lăsând America fără o astfel de instituție 77 de ani.

Zece tablouri furate din Italia, recuperate la Constanța. Operele de artă, vechi de 600 de ani, erau ascunse într-o plasă de rafie
Zece picturi vechi de aproximativ 600 de ani, furate dintr-o locuință din Italia și aduse ilegal în România, au fost recuperate de polițiști în județul Constanța. Operele de artă, evaluate la aproape 100.000 de euro, au fost găsite în urma unor percheziții și au fost predate autorităților italiene pentru a ajunge înapoi la proprietarii de drept.

UE interzice ”nudificarea” - aplicațiile AI care dezbracă virtual femei reale
Uniunea Europeană interzice aplicațiile de inteligență artificială care generează imagini intime ale unei persoane reale fără consimțământ, a anunțat comisara europeană Hadja Lahbib în cadrul OECD Gender Equality Forum, desfășurat la Paris.

Revista presei economice americane, 9 iulie 2026
Rezultate mixte pe Wall Street: PepsiCo dezamăgește, Nike surprinde, Samsung sperie cu cheltuielile. Prețurile locuințelor bat recorduri, dobânzile cresc.
