Știri
Pagina 47 din 12892

Premieră în România: Centrala Nucleară de la Cernavodă se oprește complet, și urmează zile caniculare
Unitatea 2 va fi deconectată de la Sistemul Energetic Național joi, la ora 10:00, în contextul deteriorării condițiilor hidrologice de pe fluviu

Studiu de caz: Cum s-a prăbușit bursa Coreei de Sud după euforia inteligenței artificiale
Indicele Kospi, principalul barometru al bursei din Seul, a pierdut aproximativ 33% într-o singură lună, iar numai în ultimele două ședințe de tranzacționare declinul a ajuns la 16%

Zi de corecții la bursă. Sunt scăderi însemnate pe principalii indicatori
Mici corecții la BVB, care vin după mai multe zile de entuziasm și creșteri greu de explicat

Veste bună pentru șoferi: România nu riscă să rămână fără carburanți. Expert: „Avem stocuri suficiente, pericolul real este panica”
România ar putea funcționa aproximativ 120 de zile fără importuri de țiței kazah în cazul motorinei și până la șase luni în cazul benzinei

Parlamentul a aprobat împrumutul militar SAFE. Scandal uriaș după vot: „Ați cântat imnul Rusiei”
Legea a fost adoptată cu 198 de voturi pentru, 58 împotrivă, 14 abțineri și un deputat care nu a votat.

Dinamo duce sportul în comunitate. 100 de copii din Dragalina vor beneficia de antrenamente și educație
Programul este derulat în parteneriat cu Primăria Dragalina, Asociația Sportivă Dragalina și sponsorii implicați în proiect, iar activitățile se vor desfășura la baza sportivă a comunei.

Vremuri grele pentru businessul românesc. Mii de firme dispar din piață, iar semnalele de alarmă se înmulțesc
Capitala rămâne zona cea mai afectată din punctul de vedere al numărului de companii care ies din piață

Economiile românilor cresc doar pe hârtie. Inflația le mănâncă banii din bănci
Creșterea depozitelor nu înseamnă însă că românii sunt mai bogați. După ajustarea cu inflația, economiile populației au înregistrat o scădere reală de 2,7% comparativ cu anul trecut

From Hormuz to Hsinchu: Reading the AI Supply Chain
The central message is straightforward: AI may be digital at the point of use, but its supply chain is intensely physical. Understanding that chain is now essential for technology investors.

Val de caniculă peste România. Temperaturile urcă până la 39 de grade, iar nopțile devin tropicale
Meteorologii anunță că valul de căldură va debuta în regiunile vestice și sud-vestice, urmând să se extindă până la finalul săptămânii în Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și, local, în zonele de câmpie din celelalte regiuni.

Închiderea Reactorului 1 de la Cernavodă a dat peste cap sistemul energetic. România trece de la export ieftin de energie la import scump
Devine tot mai clară vulnerabilitatea sistemului energetic într-un moment în care unul dintre cele două reactoare nucleare este oprit

Chinezii câștigă teren în România. O companie de stat din China va construi unul dintre cele mai mari proiecte fotovoltaice din țară
Investițiile sunt esențiale pentru dezvoltarea de noi capacități de producție din surse regenerabile și pentru consolidarea securității energetice a României

Revista presei economice europene, 29 iulie 2026
Războiul cu Iranul presează bugetele europene, Apple depășește 5 trilioane de dolari, iar incendii masive devastează Franța și Spania.

Apple schimbă regulile jocului. iPhone-ul va putea fi închiriat cu 18 dolari pe lună
Utilizatorii vor putea închiria și Apple Watch, Mac sau iPad, în urma unei verificări rapide a bonității

Topul celor mai mari plaje de pe litoralul românesc. Sectorul care depășește 50.000 de metri pătrați
Litoralul românesc are 344 de sectoare de plajă autorizate pentru activități turistice, însă diferențele dintre ele sunt uriașe. Dacă unele ocupă doar câteva sute de metri pătrați, altele au dimensiuni comparabile cu mai multe terenuri de fotbal. Cea mai mare plajă autorizată din România depășește 50.000 de metri pătrați și se află în stațiunea Mamaia. O analiză realizată de Asociația InfoCons, pe baza datelor oficiale, arată care sunt cele mai întinse zece plaje autorizate de pe litoral și cine sunt operatorii care le administrează.

Horoscop bani și carieră 29 iulie 2026. Perseverența începe să fie răsplătită
Horoscop bani și carieră 29 iulie 2026. Energia acestei zile îi avantajează pe cei care au construit metodic și nu au renunțat la obiectivele lor în perioadele dificile.
Astăzi în istorie, 29 iulie: UE lovește Rusia cu sancțiuni economice
În 2014, UE și SUA au adoptat primele sancțiuni sectoriale grele împotriva Rusiei, tăind accesul băncilor de stat la piețele de capital occidentale.

Europa pregătește mulți bani pentru granița de est. România este puternic avantajată
România are șanse mai mari pentru atragerea investițiilor în Moldova și în județele aflate la granița cu Ucraina și Republica Moldova

Apple intră în clubul exclusiv al companiilor de 5.000 de miliarde de dolari. Luptă strânsă cu Nvidia
Valoarea de piață a companiei a depășit pragul de 5 trilioane de dolari, o bornă atinsă anterior doar de Nvidia

Revista presei economice americane, 28 iulie 2026
Cheltuielile AI scufundă free cash flow-ul Big Tech, Corning se prăbușește 16%, Boeing pierde mai mult decât așteptat. Wall Street, în alertă.

Greva continuă. SANITAS: „Nu există nicio garanție că vor fi eliminate pierderile salariale”
Întâlnirea de la Ministerul Sănătății a avut un caracter exclusiv tehnic, fără participarea ministrului și fără asumarea unor decizii concrete

Bursa crește și azi și marchează un nou record. BET este pe val
Indicele principal BET este în creștere, alături de ceilalți indici constituenți ai bursei de la București

Realismul geopolitic din spatele noului val de investiții în gaze și LNG
Cu cât Uniunea Europeană avansează mai hotărât spre neutralitatea climatică, cu atât descoperă că prima condiție a unei tranziții reușite nu este viteza decarbonizării

Seceta împinge Cernavodă spre limită. Dunărea continuă să scadă după oprirea Reactorului 1, iar Nuclearelectrica nu exclude oprirea ambelor unități
Noile date publicate marți de hidrologi arată că debitul Dunării va continua să scadă în zilele următoare

Se întâmplă minunea asta? Directorii CFR vor răspunde direct pentru întârzierile trenurilor
Anunțul a fost făcut de ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, care susține că decizia vine după ce a constatat că, în cazul întârzierilor, responsabilitatea este pasată de la o structură la alta, fără ca cineva să răspundă efectiv pentru disfuncționalități

România intră în producția de drone militare. La Cluj se vor fabrica până la 15.000 de unități pe lună în colaborare cu Ucraina
Parteneriatul vine într-un moment în care statele europene accelerează investițiile în industria de apărare și încearcă să reducă dependența de furnizori din afara continentului
![[P] D.TRADING își extinde portofoliul regenerabil în România prin acorduri de offtake pe termen lung](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fmoney-ro-cdn.sorin-freciu.workers.dev%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1785237673555-vsssi2oxak.jpg&w=1920&q=75)
[P] D.TRADING își extinde portofoliul regenerabil în România prin acorduri de offtake pe termen lung
La nivel european D.TRADING gestionează un portofoliu regenerabil de circa 800 MW în cadrul unui total de 3.500 MW aflați în administrare anual

Cele trei domenii în care românii câștigă cel mai bine. IT-ul rămâne lider, dar urmează surprize în topul salariilor
Cu un salariu mediu net de 8.000 de lei pe lună, IT-ul își păstrează prima poziție în topul celor mai bine plătite domenii

El este puștiul de 12 ani care își împarte timpul între volanul unei mașini de curse și bicicleta pe care pedalează 60 de kilometri pe zi
Pasiunea pentru motorsport a apărut în fața televizorului, urmărind curse de Formula 1 și competiții de raliuri

Cum să reduci perioada creditului ipotecar prin refinanțare
Refinanțarea presupune contractarea unui credit nou, de la aceeași bancă sau de la alta, cu care se achită integral soldul creditului ipotecar existent.
